nora iuga - ultimele știri
Are aproape 92 de ani, dar nu își arată deloc vârsta. A fost un copil crescut în prima parte a vârstei într-o Germanie nazistă, unde a cunoscut pentru prima dată frica. Apoi, ajunsă în România, copilăria ei a devenit o poveste de aspirații: visa să fie balerină, violonistă, actriță.
Editura Nemira s-a pregătit de vară cu scrieri pentru toate gusturile: de la poeziile minunatei Nora Iuga, scrisorile avangardistului Antonin Artaud și culisele cuplului Salvador Dali – Gala, până la romane cu parfum de vară, venite de pe plaja Mării Mediterane.
Tot pe 4 ianuarie s-a născut Mihai Constantinescu, solist vocal şi compozitor, precum și Sextil Puşcariu, filolog, istoric literar, memorialist, membru titular al Academiei Române.
Nouăsprezece autori români au fost invitaţi de Muzeul Naţional al Literaturii Române să scrie un text de ficţiune/ non-ficţiune pornind de la unul dintre obiectele expuse la sediul MNLR din Strada Nicolae Creţulescu 8.
Martorul poveştii de dragoste dintre Emil Cioran şi Friedgard Thoma sunt scrisorile lor. Diferenţa de 35 de ani dintre ei şi declaraţiile curajoase ale lui Cioran, publicate de Friedgard într-o carte, după moartea filosofului, i-au indignat pe mulţi ...
Romanul "Hipodrom" de Nora Iuga, apărut de curând în colecţia "Fiction Ltd." a editurii Polirom, va fi lansat joi, la ora 19.00, pe Facebook.
„Hipodrom“, de Nora Iuga, un roman cu puternice accente autobiografice, a apărut recent la Editura Polirom. „Adevărul“ prezintă, în premieră, un fragment din romanul apărut în colecţia „Fiction Ltd“. Cartea va fi disponibilă în curând şi în ediţie di...
Vineri, poeta Nora Iuga a lansat „alături cu drumu”, volum apărut la editura Casa de pariuri literare. Criticul literar Bianca Burţa-Cernat a vorbit despre felul în care „noua carte a Norei Iuga e chiar pe drumul literaturii”, ceea ce înseamnă „a fi ...
Scriitorii Ana Blandiana, Gabriela Adameşteanu, Mircea Cărtărescu, Nora Iuga, Dana Grigorcea au purtat insigne galbene în semn de solidaritate cu mişcarea #Rezist, la Târgul Internaţional de Carte de la Leipzig unde România este invitatul de onoare, ...
Vineri, 7 iulie, de la ora 18.30, la Cărtureşti Verona, are loc o discuţie literară cu ocazia recentei apariţii a volumului „Mai drăguţ decât Dostoievski”, de Nora Iuga şi Angela Baciu, şi cu ilustraţii de Ion Barbu. Alături de cele două autoare, la ...
Marţi seara, la Cărtureşti Verona, a avut loc o întâlnire între scriitori cu pisici, eveniment organizat cu ocazia lansării celui mai recent volum al scriitorului Cristian Teodorescu, „Cartea pisicii”, ilustrată de Octavian Mardale. La evenimentul m...
Sâmbătă, 6 mai, Muzeul Naţional al Literaturii Române lansează un proiect inedit de dialogare între scriitori şi public, denumit „Scriitori contemporani la muzeu”. Evenimentul va avea loc în prezenţa scriitoarei Nora Iuga.
Scriitoarea Nora Iuga şi actorul Ion Caramitru, decoraţi la Cotroceni de preşedintele Klaus Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis i-a decorat, marţi, la Palatul Cotroceni, pe scriitoarea Nora Iuga cu Ordinul Naţional "Pentru Merit" în grad de Comandor şi pe actorul Ion Caramitru cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler.
Am adunat, în acest text, mai multe singurătăţi – de la cea a bătrânilor la cea a scriitorului; de la izolarea într-un profil de Facebook la apăsătoarea „singurătate în doi“, precum şi câteva explicaţii necesare despre singurătate, acest flagel al vi...
Preşedintele Klaus Iohannis i-a conferit scriitoarei Nora Iuga Ordinul Naţional "Pentru Merit" pentru "dăruirea şi talentul" cu care s-a implicat în promovarea imaginii României, a anunţat, marţi, Administraţia Prezidenţială, citată de News.ro....
Volumul „ascultă cum plâng parantezele”, de Nora Iuga, apărut la Editura Cartea Românească, va fi desemnat „Cartea de Poezie a anului 2016”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori care va avea loc duminică, la ora 16.00, în Aula Bibliotecii Centrale Uni...
In volumul colectiv „Scriitori la poliţie“, coordonat de scriitorul Robert Şerban, au semnat, printre alţii, scriitorii: Ioana Nicolaie, Nora Iuga, Lavinia Bălulescu şi Radu Paraschivescu. Volumul a apărut la editura Polirom.
Luni, 23 mai, începând cu ora 9.00, în Sala „Ion Heliade Radulescu“ a Bibliotecii Academiei Române, va avea loc o sesiune aniversară dedicată lui Norman Manea, unul dintre cei mai importanţi scriitori români contemporani, cu ocazia împlinirii vârstei...
I-am citit poeziile, i-am citit romanele. Dar Nora Iuga pe care o iubesc eu cu adevărat e cea din jurnal. Nicăieri nu e mai efervescentă, mai excitantă, mai inspiratoare decât în frânturile de viaţă pe care le aşterne pe hârtie aşa cum, sunt sigură, ...
„Cum a fost prima dată când v-aţi sărutat?“ este genul de întrebare care nu moare niciodată. Şi, de fiecare dată, mărturisirile oamenilor sunt surprinzătoare, mereu diferite, stârnind emoţii care ne gâdilă în capul pieptului. În apropierea Zilei Îndr...
Una dintre cele mai longevive, prolifice şi apreciate autoare contemporane, Nora Iuga, îşi lansează pe 29 ianuarie, la Librăria Humanitas Kretzulescu, un nou volum de poezie. Alături de ea se va afla un important scriitor de origine germană, mai puţi...
Nora Iuga împlineşte astăzi 85 de ani. Vă vine să credeţi? Cea care a scris, odinioară, "Sexagenera şi tânărul", e mai tânără în spirit decât mulţi aşa-zişi tineri. Poeta mi-a mărturisit, într-un interviu, că mama sa a învăţat-o că "cea mai mare cali...
Paul Cornea, Gabriela Adameşteanu, Matei Vişniec şi Eugen Negrici se află printre câştigătorii Premiilor Uniunii Scriitorilor din România (USR), pe anul 2014, decernate aseară, la Biblioteca Centrală din Bucureşti, în cadrul unei Gale la care au part...
Mircea Cărtărescu, Nora Iuga, Matei Vişniec, Gabriela Adameşteanu se numără printre nominalizaţii la premiile Uniunii Scriitorilor din România (USR) pe anul 2014, care vor fi acordate într-o ceremonie organizată pe 31 august.
Luni, 30 martie 2015, la Teatrul Odeon, s-a desfăşurat cea de-a IX-a ediţie a Premiilor Observator cultural. În cadrul Galei, s-au acordat opt premii la şase categorii şi Premiul „Gheorghe Crăciun“ pentru Opera Omnia.
Antologia „Dublă expunere“ este un dialog între zece scriitori şi zece artişti vizuali. Autori precum Ştefan Agopian, Bogdan Coşa, Adela Greceanu, Nora Iuga, Marin Mălaicu-Hondrari şi Radu Paraschivescu au parcurs portofoliile celor zece artişti prez...
Pentru „Artgothica”, Festivalul Internaţional de Poezie de la Sibiu, Nora Iuga a prezidat jurizarea Premiilor Naţionale „Mircea Ivănescu”. De la accidentul de autocar din Muntenegru încoace, se teme să umble motorizată pe şosele, deci a venit de la ...
Invitata lui Cezar Paul-Bădescu de astăzi, la Adevărul Live, a fost una dintre cele mai importante scriitoare de astăzi, Nora Iuga, căreia joi îi va apărea în librării romanul „Harald şi luna verde”, editat de Polirom....
Joi apare cel mai recent roman al Norei Iuga, „Harald şi luna verde” - publicat de Editura Polirom şi pe hârtie, dar şi în ediţie digitală....
În acest sfârşit de săptămână (11-13 iulie), Sibiul va găzdui ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Poezie Artgothica, când vor fi acordate Premiile Naţionale pentru Poezie „Mircea Ivănescu“. Printre nominalizaţi se numără Daniel Bănule...
Pentru Nora Iuga, literatura, dragostea, erotismul şi moartea convieţuiesc şi ajung chiar să se întrepătrundă, să fie interdependente....
Astăzi, cu începere de la ora 16.00, în „Puzzle Café”, din Bucureşti, va avea loc un eveniment cultural de excepţie.
În perioada 2-5 aprilie se deschide Marché de la poésie (Târgul de poezie contemporană) la Institutul Francez din România, unde invitatul special este poetul lyonez Jean-Baptiste Cabaud. Printre cei care vor participa la evenimente se numără şi scrii...
În această seară, Nora Iuga, „marea doamnă a poeziei româneşti“, este celebrată de către colegii de breaslă cu ocazia împlinirii, pe 4 ianuarie, a vârstei de 83 de ani. Evenimentul are loc la Andalivia Art Club şi cuprinde lecturi de poezie susţinute...
În această seară, de la ora 19:00, la Librăria Bastillia pasionaţii de poezie pot asista la o lectură publică a poetei Nora Iuga. Scriitoarea va citi poeme din cel mai recent volum al său „Câinele ud e o salcie“, apărut la Editura Cartea Românească ...
Două universuri literare din două generaţii diferite se întâlnesc, în seara aceasta, la Librăria Humanitas Kretzulescu. Nora Iuga, una dintre cele mai apreciate scriitoare din România, şi Andra Rotaru, poetă care aparţine tinerei genreraţii, vor avea...
Cunoscuta scriitoare şi traducătoare vine la Sibiu pentru a se întâlni cu cititorii şi pentru a vorbi despre ultimul ei volum....
După o carieră de scriitor de peste patru decenii, Nora Iuga susţine că a face literatură înseamnă a sta departe de rutină şi de dogmă. Din mai multe burse de creaţie în capitala Germaniei a rezultat volumul „Berlinul meu e un monolog“, publicat la C...
Prima traducătoare a Hertei Müller în româneşte povesteşte despre cum a afectat-o pe laureata cu Nobel faptul că prietenul ei de-o viaţă a semnat cu Securitatea între 1961 şi 1968. Romanul Norei Iuga, „Sexagenara şi tânărul“, tradus în germană, va f...