Dacii și romanii în filmele comuniste: parteneriat cu francezii, ceartă cu bulgarii. Povestea venirii americanului Kirk Douglas la Buftea | SPECIAL
0Cinematografia autohtonă a realizat puține pelicule care surprind momentele confruntărilor militare daco-romane. „Dacii“ (1967) și „Columna“ (1968) au beneficiat inclusiv de o distribuție internațională, precum și de accesul la piețele comerciale occidentale, în timp de „Burebista“ (1980) s-a înscris în suita de manifestări comandate de Nicolae Ceaușescu și dedicate sărbătoririi a 2.050 de ani de la crearea „primului stat dac centralizat şi independent“.
Dacă la începuturile sale cinematografia socialistă a pus mai mult accent pe filmul de actualitate, anii ’60 ai secolului trecut au adus o schimbare de direcție, resurse financiare consistente fiind direcționate către proiectul „Epopeii Naţionale Cinematografice“, începută de Lucian Bratu cu filmul „Tudor“ (1963).
Strămoșii, pe mâna debutantului Sergiu Nicolaescu
Aproape concomitent au apărut în planul tematic și trei lungmetraje despre daci şi romani, care să urmărească domnia lui Decebal, războaiele daco-romane şi prima etapă a formării poporului român, toate realizate pe scenariile lui Titus Popovici. La începutul anului 1965 s-a decis ca regia primului film, „Dacii“, să-i fie încredinţată unui debutant, Sergiu Nicolaescu. Acesta, inginer de meserie, era angajat al Studioului Cinematografic „Alexandru Sahia“ (şef al serviciului tehnic), dar realizase anterior câteva eseuri documentare de scurtmetraj: „Scoicile n-au vorbit niciodată“, „Legume de seră“, „Lecţie în infinit“, „Primăvară obişnuită“ şi „Memoria trandafirului“. Ultimele două au avut mare succes în străinătate, iar selectarea filmului „Memoria trandafirului“ în competiţia de scurtmetraje a prestigiosului Festival Internațional de Film de la Cannes (1964) a fost imboldul de care Nicolaescu a avut nevoie pentru a forţa pătrunderea în primul eşalon al filmului românesc, mai ales că avea deja o relaţie privilegiată cu familia prim-ministrului Ion Gheorghe Maurer, în casa căruia era alintat „Beau Serge“.
La 6 septembrie 1965 a avut loc şedinţa Consiliului Artistic în care s-a discutat scenariul, iar pe tot parcursul anului respectiv s-au purtat negocieri pentru realizarea filmului în regim de coproducţie cu studioul franţuzesc „Franco-London Film“. Acordul s-a semnat la 9 martie 1966 şi presupunea participarea părţii române cu un capital de 60% (20.113.000 de lei). Partea franceză a asigurat prezenţa a trei capete de afiş de talie internaţională: Pierre Brice, Marie-José Nat şi Georges Marchal, distribuția fiind completată cu nume mari ale cinematografiei autohtone, în frunte cu Amza Pellea, Geo Barton, Emil Botta, Septimiu Sever, Mircea Albulescu şi György Kovács.
„Beau Serge“, salvat de intervenția lui Maurer
Cariera debutantului Nicolaescu a fost la un pas să se încheie la fel de brusc cum începuse, în urma unui conflict izbucnit între regizor și scenarist, în toiul filmărilor. Într-o seară, în timp ce se afla în fruntea unei echipe alcătuite din 1.800 de oameni, în apropiere de Vârful Omu din Munţii Bucegi, tânărul inginer a fost alertat prin intermediul unui apel telefonic misterios: „Tovarăşu’ Nicolaescu, fără nume şi formalităţi. Fugiţi la Bucureşti, că vor ăştia să vă ia filmul!“. Imediat, regizorul s-a urcat în maşina sa, un Fiat 500 de culoare roşie, şi a pornit către Capitală. Nu cunoştea identitatea apelantului, însă avusese şi alte semnale că i se pregăteşte ceva, după ce chiar scenaristul Titus Popovici strecurase câteva „săgeţi“ la adresa sa în două articole. Abia peste câţiva ani avea să afle că cel care îl sunase era Marius Ivanciu, şef de producţie la Buftea. „Se strânseseră regizorii consacraţi, care formaseră o aşa-zisă comisie, la ordinul mai-marilor cinematografiei, ca să vizioneze materialul lui Nicolaescu. Pe vremea aceea, după ce se trăgea, toate bobinele cu peliculă erau trimise în laborator la Buftea, la prelucrare, n-aveai cum să vezi ce-ai filmat direct pe platou. Vă daţi seama, colegilor de breaslă nu le-a picat deloc bine că i se dăduse un film atât de important lui Sergiu, care făcuse două-trei scurtmetraje la «Sahia». Iar când au văzut că arată foarte bine şi materialul filmat, l-au invidiat şi mai mult. I-au căutat nod în papură. Au găsit ei că n-ar stăpâni lucrul cu actorii, şi până la urmă s-a decis ca să i se ia filmul şi să fie numit un alt regizor. Marius Ivanciu a tras şi el cu urechea, întâmplător. Şi având în vedere că era prieten cu telefonista de acolo, s-a dus şi i-a spus: «Se poate să-mi faci legătura cu Nicolaescu, în munţi?». «Încercăm». Şi l-a chemat la Bucureşti. N-a vrut să-şi dea numele pentru că n-avea cum să anticipeze cum se va termina toată tărăşenia. Povestea o ştiu chiar de la nea Marius, mi-a spus-o cu limbă de moarte, cum ar veni“, și-a reamintit cascadorul Adrian Ștefănescu.
Ajuns în Capitală, Nicolaescu s-a oprit direct la sediul Consiliului de Miniștri. Protectorul său, Ion Gheorghe Maurer, le-a transmis şefilor cinematografiei că vrea să vadă şi el materialul filmat. „Maurer s-a dus împreună cu Sergiu, a văzut bobinele, după care i-a băgat în şedinţă pe toţi şi le-a spus: «Tovarăşi, acesta este un film foarte important, comandă a Comitetului Central, iar noi am hotărât ca să i-l încredinţăm tovarăşului Nicolaescu, în care avem mare încredere. Noi v-am dăruit acest studio, vă rugăm respectaţi-ne dorinţa!»“, a mai povestit Ștefănescu.
„Columna“, un film 2 în 1
Anterior, Titus Popovici îl sunase într-o noapte pe Mircea Drăgan: „Vino până la mine, am să te rog ceva important“. Buimac, acesta s-a uitat la ceas, care indica ora 3:00, dar s-a îmbrăcat totuşi şi s-a dus acasă la capriciosul scriitor. În acel moment, Mircea Drăgan şi Titus Popovici, care colaboraseră la filmul „Setea“, lansat în cinematografe în 1961, nu se aflau chiar în cele mai bune relaţii. Aflat într-o stare uşor euforică, după ce golise o sticlă de tărie, scriitorul a intrat direct în subiect, imediat ce Drăgan şi-a făcut apariţia în casa sa: „Mircea, vreau să-ţi propun ceva. Uite, debutantul ăsta incapabil mi-a stricat cel mai bun scenariu! De mâine preiei tu «Dacii»“. Regizorul, care tocmai terminase filmările la „Golgota“, nu s-a lăsat însă înduplecat: „Uite ce e, dragă Titus, eu nu pot să intru cu bocancii în munca omului. Trebuie să ai răbdare, se mai întâmplă ca primele materiale filmate să nu fie cele mai reuşite“. Episodul a fost povestit şi de Sergiu Nicolaescu în cartea sa, „Viaţă, destin şi film“, variantă în care intervenţia lui Maurer lipseşte complet, regizorul admiţând doar că „acesta a fost primul care a văzut filmul «Dacii», motiv pentru care debutul meu nu a mai fost trecut prin furcile cenzurii“.
„Dacii“ a avut premiera la 9 februarie 1967 la Bucureşti şi la 31 mai 1967 la Paris, sub titlul „Les Guerriers“. Succesul a fost unul răsunător. Filmul a fost văzut de 13.135.474 de spectatori în România, iar steaua lui Sergiu Nicolaescu începea să strălucească intens. Cu toate acestea, regizor al următorului proiect, „Columna“, care a comasat celelalte două filme prevăzute în seria dacilor, a fost desemnat Mircea Drăgan. Filmul a fost realizat în colaborare cu o casă de producție vest-germană, „Central Cinema Compagnie-Film GmbH“, iar contractul a fost similar, cheltuielile părţii române ridicându-se la 19.395.369 de lei, în timp ce nemţii au asigurat pelicula și distribuţia internaţională: Richard Johnson, Antonella Lualdi, Franco Interlenghi şi Amedeo Nazzari. Lor li s-au adăugat Amza Pellea şi Emil Botta, care şi-au reluat partiturile din „Dacii“, dar şi Ştefan Ciubotăraşu, Gheorghe Dinică, Ilarion Ciobanu, Florin Piersic, Sidonia Manolache şi Jean Lorin Florescu. Filmul a avut premiera la 18 noiembrie 1968 şi a avut, de asemenea, un mare succes, fiind vizionat de 10.508.376 de spectatori în România.
De ce a fost dublată vocea lui Amza Pellea
E arhicunoscut faptul că Amza Pellea a fost dublat de Emanoil Petruţ în „Dacii“, acolo unde l-a jucat pe Decebal, respectiv în „Mihai Viteazul“, acolo unde a interpretat rolul domnitorului valah. În literatura de specialitate, faptul este explicat printr-o aşa-zisă afecţiune a corzilor vocale de care ar fi suferit Amza Pellea în acea vreme. În realitate, Sergiu Nicolaescu a considerat că Amza nu avea o voce potrivită personajelor istorice. De altfel, la o cercetare mai atentă a filmografiei lui Pellea, se poate constata lesne inadvertenţa. Între „Dacii“ şi „Mihai Viteazul“, actorul a intrat în pielea lui Decebal şi în „Columna“, acolo unde n-a mai fost dublat de nimeni.
Kirk Douglas, pe platourile de la Buftea
Celebrul actor american Kirk Douglas a vizitat studiourile de la Buftea, la invitația autorităților române, chiar în timpul filmărilor la „Dacii“. În ciuda speculațiilor din ultimii ani, potrivit cărora Douglas a fost la un pas să primească un rol în filmul lui Sergiu Nicolaescu, realitatea este că vizita acestuia a fost doar unul dintre episoadele campaniei de popularizare a studiourilor românești pe plan internațional. De altfel, în perioada respectivă au mai fost invitate la București și alte nume importante de la Hollywood, precum Shirley Temple, Jack Lemmon şi Orson Welles, ultimul fiind și singurul care s-a întors într-adevăr ulterior pentru a juca într-un proiect cinematografic, „Bătălia pentru Roma“, în regia lui Robert Siodmak.
„Nu mă interesează să fie o capodoperă, dar trebuie neapărat să-l facem!“
Cel de-al treilea film dedicat strămoșilor, „Burebista“, a fost realizat pe repede-nainte pentru pentru a se înscrie în suita de manifestări dedicate sărbătoririi a 2.050 de ani de la crearea „primului stat dac centralizat şi independent“, care includea și găzduirea, la București, a celui de-al XV-lea Congres Internaţional de Ştiinţe Istorice.
Scenariul „Fierul şi aurul“, scris de către Mihnea Gheorghiu, i-a fost mai întâi oferit spre realizare lui Sergiu Nicolaescu. Conform documentelor existente la Arhiva Naţională de Filme, în dosarul de producţie al peliculei, regizorul a realizat decupajul său la finele anului 1978 şi a estimat un buget necesar în valoare de 30 de milioane de lei. Întrucât şi cinematografia intrase deja în epoca economiilor drastice, Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste a stabilit ulterior că bugetul nu poate depăşi sub nicio formă 14 milioane de lei, în condiţiile realizării unui film în două serii. Pentru că Sergiu Nicolaescu nu finalizase încă celelalte proiecte în care era implicat la momentul respectiv şi a refuzat totodată să elaboreze un nou decupaj regizoral, care să se încadreze în suma fixate, Dumitru Fernoagă, cel care conducea Casa de Filme nr. 5, a decis să-i dea filmul lui Gheorghe Vitanidis, care a fost de acord să se încadreze în buget.
Burebista, între români și bulgari
Numită în funcţia de preşedinte al Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste la 29 august 1979, Suzana Gâdea a preluat rapid frâiele acestui proiect. Nu întâmplător, în februarie 1980, Centrala „România-Film” a decis să majoreze totuşi devizul până la 20 de milioane de lei. Cel mai longeviv machior din istoria cinematografiei autohtone, Mircea Vodă, îşi aminteşte culisele acestei decizii. „Bulgarii pregăteau şi ei un film cu Burebista, vrând să tragă toată spuza pe turta lor, cum se zice. Regatul lui se întindea şi în Bulgaria de azi. Tot aşa şi cu cetăţile pontice, Dionysopolis fiind Balcicul de acum. Aşa că a convocat Suzana Gâdea o şedinţă sus acolo, în biroul ei de la Casa Scânteii. Am fost şi eu, împreună cu regizorul şi cu toată echipa. Ne-a spus: «Bulgarii vor să ne-o ia înainte. Nu putem concepe aşa ceva, Burebista e al nostru! Nu mai contează cât va costa filmul, dar vreau să iasă repede. Nu mă interesează să fie o capodoperă, dar trebuie neapărat să-l facem!». Eu n-am avut altă treabă şi m-am trezit vorbind: «Tovarăşa ministru, dar dacii ăştia aveau bărbi...». «Aşa, şi care-i problema?». «Păi da, dar ne trebuie păr!». «Lasă că vorbesc eu la «Arădeanca», la fabrică». Cei din echipă îmi făceau semn să tac din gură. Bineînţeles că puteam folosi părul acela artificial, de la păpuşi, dar ea n-avea de unde să ştie. Mi-a spus Suzana Gâdea: «Tovarăşe, îmi place de tine, ai curajul să-mi zici ce-ţi trebuie. Ceilalţi văd că nu zic nimic!». În sfârşit. Ne-am pregătit, am luat un autobuz, am dormit o noapte la Mamaia, iar dimineaţă am trecut graniţa, la bulgari. Ca excursionişti cică, să vedem cetăţile pontice. Îmi aduc aminte că am dormit la Albena, ne-am dus la Balcic, ne-am interesat şi care era treaba cu bulgarii, după care am revenit la Buftea. Ce să vă spun, totul s-a făcut pe repede-nainte la filmul ăsta. S-au făcut ateliere pentru construit decoruri la faţa locului, se cărau vagoane întregi de scândură! Altă chestie. La Costeşti, de exemplu, nu era drum construit până la cetate. S-au adus buldozere, excavatoare, imediat s-a rezolvat! A fost o mobilizare extraordinară!“, a povestit Vodă.
Tot Suzana Gâdea a fost cea care, preluând frâiele producţiei, le-a scris lui Ion Coman, ministrul Apărării Naţionale, respectiv Angelo Miculescu, ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, pentru a se asigura că pe platourile de filmare vor fi suficienţi militari şi cai. „Numai două luni de zile au durat filmările, într-adevăr a fost o mobilizare generală. Am făcut chiar şi un grajd pe munte, pe la Costeşti, unde filmam. Noi locuiam în Deva, iar până atunci ţinusem caii într-un sat. Dar îţi trebuiau mulţi oameni ca să urci cu ei pe munte, gândiţi-vă că pentru fiecare patru-cinci cai era nevoie de un îngrijitor“, a explicat și cascadorul Ştefănescu, care regretă că filmul n-a avut mai deloc scene de luptă.
„Bietul Burebista se exprima ca la tribuna congreselor de partid“
Sergiu Nicolaescu a recunoscut, în paginile cărţii sale, „Lupta pentru putere - Decembrie 1989“, negocierile purtate pentru realizarea filmului, însă susţine că a renunţat din cu totul alte motive decât cele financiare. „Lui Ceauşescu nu i-a dat satisfacţie «Dacii», pe care l-a dublat cu «Columna» şi «Burebista». Din auzite, se pare că Ceauşescu s-ar fi exprimat că dacii văzuţi de mine erau prea barbari. Mihnea Gheorghiu, scenaristul lui «Burebista», mi-a propus scenariul pentru realizare. Citindu-l, am râs cu lacrimi de efortul pe care îl făcea autorul să-i înnobileze pe vitejii daci, aducându-l pe bietul Burebista să se exprime ca la tribuna congreselor de partid, ca un bun absolvent al Academiei «Ştefan Gheorghiu»“, scria Nicolaescu.
Chiar dacă în privinţa filmului „Columna“ regizorul nu avea dreptate, aşa cum am arătat anterior, acesta fiind inclus în planul de producţie în acelaşi timp cu „Dacii“, observaţiile sale în privinţa perspectivei prin care erau priviţi dacii în filmul din 1980 sunt juste. Spre exemplu, într-un discurs de-ale lui Burebista se parafrazează de-a dreptul refrenul unui fost imn de stat, „Zdrobite cătuşe” (1948-1953), „Muncitori şi ostaşi, cărturari şi plugari“ devenind „Ostaşi, plugari şi meşteşugari deopotrivă...“. Premiera a avut loc la 22 septembrie 1980, la cinematograful „Patria” din Capitală, iar pelicula a reuşit să vândă 4.749.744 de bilete pe parcursul difuzării sale pe marele ecran.
Se încarcă comentariile...
