Cum a murit Nicolae Labiş?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 21 decembrie 2011 s-au împlinit 55 de ani de la moartea lui Nicolae Labiş (1935-1956).

Cu ocazia comemorării din decembrie, Stela Covaci, devotată ca nimeni altcineva memoriei poetului, a publicat o carte intitulată „Nopţile de coşmar ale poetului Nicolae Labiş" (Editura Tracus Arte, Bucureşti). Este cea de a treia pe care Stela Covaci o dedică poetului, după „Timpul asasinilor" (Editura Libra, 1997, în colaborare cu Cezar Ivănescu) şi „Persecuţia" (Editura Vremea, 2006), şi cuprinde ultimele 15 poezii scrise de Nicolae Labiş. Voi reveni asupra lor săptămâna viitoare. Merită, ca să zic aşa!

„Lichidat" de Securitate

Deocamdată, aş vrea să comentez „Cuvântul înainte" al editoarei, care vine cu noi şi interesante precizări referitoare la perioada prieteniei dintre Labiş şi Aurel Covaci, a cărui soţie Stela devine în 1961, şi la moartea atât de controversată a poetului. În finalul cărţii, sunt reproduse câteva documente din arhiva fostei Securităţi, publicate deja în „Persecuţia".

Părerea Stelei Covaci este că Labiş a fost „lichidat" de Securitate. O afirmă ritos din prima frază a „Cuvântului înainte". O ştiam, de altfel, din toate intervenţiile anterioare. Părerea se bazează pe campania orchestrată de Securitate, atât printr-o supraveghere continuă a poetului de către agenţii ei, cât şi prin intermediul unor colegi sau profesori scriitori, care îl criticau în toate împrejurările pentru comportamentul lui rebel şi pentru poeziile lui neconforme cu doctrina realismului-socialist. Campanie care ar fi culminat, după moartea poetului, cu o dezinformare sistematică, menită să acrediteze trei versiuni, dintre care două îl incriminau pe Aurel Covaci, din locuinţa căruia Labiş a plecat în seara de 9 decembrie (locuinţă pe care o împărţea cu prietenul lui): „1) Labiş era atât de beat, încât s-a vârît singur sub tramvai; 2) Labiş a băut cu Aurel Covaci, iar în staţie acesta l-a împins sub tramvai, furându-i şi ceasul de la mână; [...] 3) Covaci l-a omorît din gelozie, iubeau amândoi aceeaşi femeie". La aceasta se adaugă urmărirea constantă de către Securitate a lui Aurel Covaci (şi a altor apropiaţi ai poetului), după cum ar rezulta din documentele reproduse în finalul cărţii.

Am citit şi eu documentele. Ele nu diferă prea mult de altele privindu-i pe scriitori din aceeaşi epocă. Doar talentul excepţional al lui Labiş, în stare a provoca invidii pe măsură, explică o anumită aşarnare a oficialităţii contra lui.

„Poetul s-a lăsat ademenit de femeie"

Nu cred însă că documentele cu pricina conduc la ideea că Securitatea a fost obligată să recurgă la soluţia finală, pe care, de altfel, n-a aplicat-o niciodată în cazul unor personalităţi public recunoscute, preferând, şi nu în 1956, ci doi sau trei ani mai târziu, procesele şi condamnările. Însăşi Stela Covaci admite că probele sunt indirecte şi că e puţin probabil să avem vreodată o confirmare categorică.

Nu ţin neapărat să propun o ipoteză nouă. Am remarcat totuşi câteva elemente cărora nu li s-a acordat prea mare atenţie. În seara accidentului, Labiş împrumută de la Stela Covaci 5 lei, cu care cumpără un sfert de ţuică ieftină la Capşa. E invitat la o masă alăturată de doi cunoscuţi, Isac Schwartzman, zis Grişa, un pianist acompaniator basarabean, şi Maria Polevoi, dansatoare în ansamblul M.A.I. „Poetul s-a lăsat ademenit de femeie", scrie Stela Covaci. Aceasta îi propune să se întâlnească pe furiş ceva mai târziu în staţia de la Colţea, de unde să meargă cu tramvaiul la ea acasă. Sunt, se pare, urmăriţi de Grişa, care, aflat chiar în spatele lui Labiş, la urcarea în tramvai, îl împinge pe grătarul dintre vagoane.

Sub privirile îngrozite ale Mariei Polevoi, care strigă că e vorba de Labiş şi că trebuie dus urgent la spital, însoţindu-l în periplul pe la Colţea şi Urgenţă. Tot ea îl sună noaptea pe Aurel Covaci, care n-o cunoştea, ca să-i transmită rugămintea lui Labiş de a se duce la spital. Mai mult, îi spune cuiva, care a publicat apoi o carte, că a stat la început departe, lăsându-l pe Labiş să ia primul tramvaiul 13 (se putea altfel?), fiindcă nu dorea să fie văzuţi împreună, şi că nu are nici o îndoială că Grişa l-a împins de la spate, ba chiar l-a auzit înjurându-l urât.

Exact aceleaşi lucruri i le va relata lui Mihai Gafiţa, la Uniunea Scriitorilor, unde se va duce din proprie iniţiativă. A fost ameninţată de multe ori cu moartea după aceea, trăind sub această teroare până în 1978.

Două note: nu are importanţă că Labiş era sau nu beat, temă recurentă de discuţie, el ar fi avut aceeaşi soartă, dacă acceptăm că a fost îmbrâncit; e foarte probabil ca Grişa să fi acţionat din gelozie, la mijloc fiind cu siguranţă Maria Polevoi.

Nu vom şti probabil niciodată dacă a fost un gest de furie, fără neapărat intenţia de a-l ucide pe Labiş, sau dacă a fost pus de Securitate s-o facă.

"Nu are importanţă că Labiş era sau nu beat, temă recurentă de discuţie, el ar fi avut aceeaşi soartă, dacă acceptăm că a fost îmbrâncit."

image
Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite