CRONICA TV

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prea multa discretie strica Uneori, suntem sufocati de publicitatea pe care televiziunile o fac propriilor produse. Pe ecrane sau prin gazete suntem tinuti la curent cu fiecare miscare a noii

Prea multa discretie strica
Uneori, suntem sufocati de publicitatea pe care televiziunile o fac propriilor produse. Pe ecrane sau prin gazete suntem tinuti la curent cu fiecare miscare a noii secretare a nu stiu carui director dintr-o telenovela, in ideea ca de acolo va tasni cat de cat o intriga buna sa impinga caruta serialelor kilometrice. Pelicule mediocre, dar in care apare un actor cunoscut ne sunt livrate ca "filme de Oscar", altele care au ceva mai multe incasari obtin, automat, statutul de "blockbustere", desi nici unele, nici altele, nu au atins nici in treacat respectiva conditie. Marketing-ul isi vede de ale lui, s-au format, deja, specialisti ai vanzarii si, in afara mediocritatii unor lozinci ca "filme de Oscar" sau a ignorantei mai mult sau mai putin vinovate ("Palme d'Or" a devenit, pentru unii, "Palmes d'Or", ca si cum festivalul de la Cannes ar arunca in dreapta si in stanga cu "ramuri de palmier", in fiecare an), nu avem de ce sa nu respectam sloganul bine razbatator prin timp, potrivit caruia "reclama este sufletul comertului". Oricum, exagerarea, insistenta fie ea si sacaitoare sunt preferabile discretiei, pudorii. Canalul Cultural se hotaraste greu sa voteze pentru publicitate si rau face. Daca despre emisiunile din grila sa mai aflam cate ceva dintr-un promo, filmele - cele mai multe de Cinemateca - sau serialele din fondul de aur al genului apar intr-un regim al tacerii, mentionate, pe scurt, doar in obisnuitul program zilnic. "Pasarea Spin", "Forsyte Saga" sunt productii care impaca demnitatea artei cinematografice cu cerintele televiziunii. Nici una nu a beneficiat de o lansare speciala, chiar daca "Thorn Birds" este socotit al doilea serial ca audienta mondiala dupa "Radacini" (Roots), iar celalalt este un remake, o alta varianta extrasa din romanul lui Galsworthy, diferita de cea din anii '70. Ne-am trezit cu el neinsotit de nici o recomandare prealabila care sa-l instiinteze pe telespectatorul tanar sau mai varstnic ce urmeaza sa vada in zilele urmatoare, sa-i starneasca interesul, curiozitatea. Daca unele canale se bat cu pumnii in piept la fiecare pas, altele par a se sfii sa ne atraga atentia. Dreptatea nu este de partea celor din urma.

Cultură

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite