CRONICĂ „Dureri fantomă”, în regia lui Bogdan Budeş, sau cum înalţi spectatorul la tăcere

0
0
George Constantinescu, Rareş Andrici şi Mihaela Popa în „Dureri fantomă”          Fotografii :teatruldeartă.ro
George Constantinescu, Rareş Andrici şi Mihaela Popa în „Dureri fantomă”          Fotografii :teatruldeartă.ro

Spectacolul de la Teatrul de Artă Bucureşti, „Dureri fantomă”, de Vasili Sigarev, în regia lui Bogdan Budeş, aduce pe scenă trei actori care ştiu să îşi asume durerea şi mizeria celor loviţi de soartă. Durerile despre care scrie Sigarev sunt greu de pus în scenă, pentru că există riscul exagerării, însă datorită calităţii regiei lui Budeş, rezultatul e un spectacol echilibrat în care durerea este dublată de un umor amar.

În cămăruţa unui depou de tramvaie, unde în surdină cântă un radio vechi, Dima (Rareş Andrici), student la arhitectură, proaspăt angajat ca paznic, e pe cale să se împrietenească cu Gleb (George Constantinescu). Dima e gingaş, îşi pregăteşte ceaiul, a doua zi are facultate. Gleb e sinonim cu gălăgia, iar gălăgia acaparează, aşa că personajul lui Andrici se va schimba.

Schimbarea începe ca la ruşi, cu alcool. Gleb îi toarnă mai tânărului său coleg de muncă pahar după pahar din ceea ce el numeşte „o fiolă”,adică, în plan real, dintr-un borcan. 

Nu ştii la care să te uiţi mai întâi în timp ce stau tolăniţi pe salteaua murdară, flecărind. Pe de o parte, e George Constantinescu care e magnetic: un beţiv veridic, extrem de expresiv, un manipulator prietenos. Ce e absolut minunat la interpretarea acestuia este că nu exagerează în reliefarea trăsăturilor de alcoolic, nu caută să facă sala să râdă printr-un astfel de clişeu. Când râzi ca reacţie la ceva din ce face actorul pe scenă, râzi pentru că acel lucru chiar ţi se pare amuzant şi ţi se pare aşa pentru că acel ceva e jucat extrem de firesc.

Pe de altă parte, e Rareş Andrici care te captivează pentru că ştii că acolo se va petrece o schimbare, e clar că personajul lui se va metamorfoza. Pe chipul lui Andrici vezi, până la finalul spectacolului, cum, dintr-o dorinţă puerilă, din naivitatea specifică vârstei, se ajunge la a doua durere ca intensitate a acestui spectacol: trezirea conştiinţei. Actorul deţine toată gama de emoţii, iar lucrul incredibil e că le aduce pe scenă cu o lejeritate care nu poate decât să uimească. La început, personajul lui Andrici e indiferent, cuminte, apoi, sub influenţa lui Gleb se îmbată, devenind interesat de posibilitatea unei aventuri cu o femeie înnebunită, la propriu, de durere, Olea, interpretată de Mihaela Popa.  

Dureri Fantoma_foto_Teatruldearta.ro

Rareş Andrici şi George Constantinescu în rolurile lui Dima şi Gleb

Deşi Dima ştie că o noapte alături de Olea ar fi posibilă pe fondul unei tragedii pe care aceasta o trăielşte, nu ştie că tragedia e, de fapt, dublă.  Acest fapt îl va face pe Dima solidar cu Olea, iar el, într-un stil pe alocuri comic, va deveni curat- probabil cel mai potrivit cuvânt, având în vedere procesul prin care trece personajul.

Prima tragedie a femeii, o înţelege, o internalizează. A doua tragedie îl loveşte însă ca un trăznet. 

                                                                               Dima şi Olea, jucaţi de Rareş Andrici şi Mihaela Popa

Dureri Fantoma_foto_Teatruldearta.ro

Odată cu Olea Mihaelei Popa ni se arată şi durerea fantomă. Cu soţul mort pe şinele unui tramvai, durerea profundă o face să îi refuze moartea, crezându-l în viaţă. Orice bărbat care îi poartă ochelarii devine soţul ei. Şi au purtat mulţi deja ochelarii. 

Dima îi poartă şi el, în speranţa aventurii, dar nu e în stare să profite. Când află că cei doi avuseseră şi un copil, umanitatea se revarsă în cel mai firesc mod: prin panică şi nervi.  

Mihaela Popa e întruchiparea cea mai gingaşă a durerii. Ca în cazul lui Constantinescu, ştie să păstreze măsura. Şi ca în cazul lui Andrici, dezvăluie emoţie după emoţie, într-un ritm alert, după cum îi dictează logica afectată a personajului. Nu e ridicolă nicio clipă. Nu îţi dai seama ce întruchipează mai bine, durerea sau iubirea, dar ce e clar e că face o treabă bună. 

La finalul spectacolului apare o a treia mare tragedie, fără a pune la socoteală ce i se întâmplă lui Dima. Budeş îi aduce spectatorului în faţă un tablou în mişcare, cu raze de lumină care pătrund în spaţiile uşii acoperite de ziare, semn al faptului că la capătul atâtor tragedii se află binecuvântarea pe care o anunţă smerit, Gleb. 

E posibil să taci puţin după ce ieşi din sala de teatru, pentru că „Dureri fantomă” e un spectacol care chiar te scoate din real, care chiar te transpune într-o realitate sumbră, cu efect de duş rece pentru conştiinţă. Bogdan Budeş s-a jucat cu inima spectatorului. Totul a început ca o glumă şi s-a sfârşit cu o înălţare a tuturor personajelor, doar că în feluri şi în grade diferite. Şi cu o înălţare a spectatorului, la tăcere, una necesară, ca să înţelegi durerea şi ironia vieţii. 

„Dureri fantomă” a câştigat Marele Premiu – „Cel mai bun spectacol”, la Festivalul Internaţional de Teatru Kolyada-Plays, Ekaterinburg, Rusia, în iunie 2017.

Mai multe - Cultură

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite