Cristian Teodorescu, Daniel Vighi şi Cătălin Mihuleac, despre literatura de detenţie. „Partidele de text în grup din puşcării, o insultă adusă scriitorului“

0
0

Scriitorii Cristian Teodorescu, Cătălin Mihuleac şi Daniel Vighi răspund la cele mai aleatorii cinci întrebări din lumea literară în avanpremiera unei inedite întâlniri cu cititorii care va avea loc pe 22 august, în cetatea Alba Iulia, la Festivalul „Dilema veche“.


Sâmbătă, 22 august 2015, ora 16.00. Festival „Dilema veche“, Alba Iulia, Cafe Carolina. Scriitorii Cristian Teodorescu, Cătălin Mihuleac, Daniel Vighi şi Adriana Bittel se vor reîntâlni cu cititorii în cadru organizat, frumos, de sărbătoare, la singurul festival internaţional organizat de o revistă în România. Lecturi la cafenea.

În avanpremiera celor trei zile de cultură, în pregătirea dezbaterilor literare mai sofisticate şi mai captivante prin amploarea lor, am organizat, în mic, o altfel de dezbatere. Mai puţin literară şi mai mult socială. Pentru că, poate, acesta este rolul scriitorului.

Vorbim cu scriitori consacraţi despre scriitori mici, îi întrebăm pe maeştri ai cuvântului despre micii maiştri semiprofesionalizaţi ai cuvântului, despre oamenii care nu pot să nu fie scriitori şi despre cei care nu
pot să fie cititori.

Cristian Teodorescu, Cătălin Mihuleac şi Daniel Vighi răspund, cu implicare şi umor, celor mai arbitrare cinci întrebări pseudojurnalistice. Adriana Bittel nu răspunde. Nu vrea. Şi ca să fie surpriză acolo, la festival, dar şi pentru că, trebuie să recunoaştem, nu-i plac întrebările. N-avem altele. Astea sunt.

Cristian Teodorescu: „Cuvintele rămân gravide şi cu proşti“

1. Bacalaureat 2015, limba română, profil uman. Subiectul II. Scrieţi un text de tip argumentativ despre rolul scriitorilor în societate. Folosiţi maximum două argumente.
Fiind o întrebare de tip „realitatea ca şi cum“, vă răspund ca din partea unui candidat din categoria nu foarte şcolită a majorităţii: Principalul rol în societate al scriitorilor de romane e să umble cu oglinda pe drumuri. Deci ca să aibă doamnele şi domnişoarele în ce se privi în caz că şi le-au uitat pe-ale lor acasă. Ei scriu literatură pentru că altora nu le place să se ocupe de chestia asta. Din acest motiv, unii dintre ei suferă. Cât despre părerea mea, cred că rolul scriitorilor a rămas la fel ca pe vremea lui Homer. Să zgândărească imaginaţia omului, încât să-l ajute să iasă din carapacea sa, strâmtorată de timp şi de loc, pentru a ajunge în Olimpul tuturor posibilităţilor.

2. Câteva apariţii care au zguduit, recent, lumea literară: „România la UE în contextul reglementărilor interne şi europene“, „Lumea, americanii şi noi“, „România – studiu comparativ între trei epoci consecutive: comunism, tranziţie şi perspectivele comunitare“, „Muntele Athos, patria ortodoxiei“, „Abordări teoretice şi practico-metodice ale predării jocului de fotbal în centrele de copii şi juniori din perspectivă interdisciplinară“, „Alianţe matrimoniale în politica principilor români din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI“. Fireşte, acestea sunt lucrări ştiinţifice. Daţi-mi unul sau două exemple de subiecte care s-ar preta la literatura de puşcărie şi motivaţi alegerea.
„Ce trebuie să ştim din timp despre Codul Penal“,  lucrare destinată persoanelor dornice să se apuce de afaceri care ar putea stârni curiozitatea procurorilor, pentru a şti ce riscă şi dacă riscurile merită efortul investit în respectivele afaceri. „Gardianul, fratele meu“, eseu de psihologie profesională conţinând tehnici de îmbunătăţire a relaţiilor dintre încarceraţi şi paznicii lor, pentru situaţiile în care gardienii înşişi nu-i iniţiază pe deţinuţi în secretele unei colaborări reciproc avantajoase.

3. Umberto Eco spunea, de curând, că reţelele de socializare (n.r. –  deci nu închisoarea) dau drept de cuvânt unor legiuni de imbecili, care înainte vorbeau numai la bar, după un pahar de vin, fără a dăuna colectivităţii. Cum au influenţat, dacă au influenţat, reţelele de socializare, în special, şi internetul, în general, uzura cuvântului?
Cuvintele nu păţesc nimic, indiferent din ce tastatură pleacă şi în ce forum virtual ajung. Chiar dacă sunt folosite aiurea şi schimonosite de persoane vag alfabetizate care îşi dau cu părerea pe net sau sunt întrebuinţate ca proiectile puturoase de imbecili belicoşi din familia lui Caliban, cuvintele ies mai degrabă întărite din asemenea experienţe, care le pun puterile la încercare, căci spre deosebire de regulile de fier ale aritmeticii, pe care imbecilul nu le poate schimba nici prin intermediul unei conspiraţii universale, cuvintele rămân gravide şi cu proşti, care le mai adaugă un sens, pe care mai întâi îl recunosc doar ei între ei, dar care, sub presiunea udului uzului, îşi face loc în cele din urmă şi în dicţionar.

4.  Pentru ce alt ideal aţi renunţa la scris?
La vârsta mea, scrisul nu mai e un ideal, ca în adolescenţă, ci un viciu pe care, nici în momente de criză, n-am nevoie să mi-l imaginez în culori atrăgătoare, fiindcă oricum nu pot renunţa la el. Scrisul creează o dependenţă care te urmăreşte şi în somn, când visezi şi cineva din tine, care rămâne şi atunci de veghe, îţi spune că visul ăsta ţi-ar putea fi de folos la ceea ce scrii. Când am coşmaruri, îmi pare bine de apariţia acestei sonerii interioare care mă scoate din ele, dar când am vise care-mi plac, încerc să mă fac că n-o aud. Asta e singura formă de protest a personajului care am devenit pentru scriitorul din mine.

5. Cum arată un om care n-a citit niciodată literatură?
Ca o victimă a celor care nu l-au trimis la şcoală sau l-au împiedicat din clasele primare să meargă acolo. Fiindcă numai analfabeţii trec prin asemenea încercări cumplite: copii care se maturizează prea devreme şi par paraşutaţi de nicăieri, în lume, sau adulţi cărora li s-a furat o copilărie pe care şi-o recuperează furându-le copiilor lor dreptul la carte şi la copilărie. Şi totuşi unii dintre ei, „pocăiţii“, ajung să recite pe de rost nenumărate versete din Biblie, chiar dacă nu ştiu să citească, ceea ce le dă acel aer senin, de cunoscători ai Cărţii şi, adesea, o gândire de mari exegeţi, care se îndoiesc cel mult de interpretările lor, dar nu şi de cartea pe care o au în casă, fără s-o poată citi.

cristian teodorescu

Daniel Vighi: „Scriitorul? Un fel de Vax albina“

1. Bacalaureat 2015, limba română, profil uman. Subiectul II. Scrieţi un text de tip argumentativ despre rolul scriitorilor în societate. Folosiţi maximum două argumente.
Scriitorul în societatea din ţara noastră poate fi sau în turnul de fildeş, sau în afara lui. Când se află înăuntru, scriitorul şlefuieşte la metaforă, polizează epitetul, dă cu Parcodur (n.r. – lac pentru parchet) peste sintaxă. Când trăieşte afară din turn, scriitorul târâie o sabie de lemn cu care se ia la luptă cu nedreptatea, cu hoţul, cu fiţosul. Până la urmă, ori înăuntru, ori afară, tot aia e din punct de vedere al rolului său în societate. Un fel de Vax albina!

2. Câteva apariţii care au zguduit, recent, lumea literară: „România la UE în contextul reglementărilor interne şi europene“, „Lumea, americanii şi noi“, „România – studiu comparativ între trei epoci consecutive: comunism, tranziţie şi perspectivele comunitare“, „Muntele Athos, patria ortodoxiei“, „Abordări teoretice şi practico-metodice ale predării jocului de fotbal în centrele de copii şi juniori din perspectivă interdisciplinară“, „Alianţe matrimoniale în politica principilor români din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI“. Fireşte, acestea sunt lucrări ştiinţifice. Daţi-mi unul sau două exemple de subiecte care s-ar preta la literatura de puşcărie şi motivaţi alegerea.
Un subiect pretabil pentru literatura de puşcărie este cel despre cum anume se poate rescrie (fără să plagiezi) Biblia oltenească pe nume „Secretele Terrei. Istoria începe în Carpaţi“ care-i are drept autori pe doi domni, unul pe nume Tonciulescu, şi altul de-i zice Delcea. Acolo este prezentat Austroloantropus Olteniensis – cel mai bătrân european „de la Bugiuleşti, sat în comuna Tetoiu, judeţul Vâlcea, în punctul Valea lui Grăunceanu“ (n.r. – aceasta nu este o glumă. „Secretele Terrei“ există şi poate fi cumpărată).

3. Umberto Eco spunea, de curând, că reţelele de socializare (n.r. –  deci nu închisoarea) dau drept de cuvânt unor legiuni de imbecili, care înainte vorbeau numai la bar, după un pahar de vin, fără a dăuna colectivităţii. Cum au influenţat, dacă au influenţat, reţelele de socializare, în special, şi internetul, în general, uzura cuvântului?
E foarte bine că se mai şi uzează cuvântul, că doar n-o să stea tot timpul printre noi tras la patru ace, ca la nuntă.

4. Pentru ce alt ideal aţi renunţa la scris?
Dacă mă las de scris, o să mă apuce o plictiseală aşa de mare că niciun ideal nu mă poate scăpa de aceasta, aşa că ajung de unde am plecat şi mă apuc din nou de scris despre cum este să te laşi de scris. Un fel de yo-yo ca în dietele fără carbohidraţi.

5. Cum arată un om care n-a citit niciodată literatură?
Este înalt, bine îmbrăcat, merge cu maşina, stă la parter, sparge seminţe de floarea-soarelui pe banca de la bloc şi dă bună ziua vecinului de la scara vecină pe care-l ştie din vedere.

daniel vighi

Cătălin Mihuleac: „Partidele de text în grup din puşcării, o insultă adusă scriitorului“

1. Bacalaureat 2015, limba română, profil uman. Subiectul II. Scrieţi un text de tip argumentativ despre rolul scriitorilor în societate. Folosiţi maximum două argumente.
Scriitorii trebuie să fie voci ale timpului lor, nu animale de companie care se gudură pe lângă preşedinţi de ţară ori şefi de partide. Ei trebuie să vorbească, atunci când toţi ceilalţi, din motive tactice, aleg să tacă. Desigur, tocmai pentru că îşi doresc un rol central în societate, scriitorii nu au voie să se fofileze de la contribuţiile sociale. Cei care deţin un plus de charismă trebuie siliţi să plătească T.C.A. (Taxa pe Charismă Adăugată), iar cei care au în proprietate un talent de lux, trebuie să plătească T.T.A. (Taxa pe Talent Adăugat).

2. Câteva apariţii care au zguduit, recent, lumea literară: „România la UE în contextul reglementărilor interne şi europene“, „Lumea, americanii şi noi“, „România – studiu comparativ între trei epoci consecutive: comunism, tranziţie şi perspectivele comunitare“, „Muntele Athos, patria ortodoxiei“, „Abordări teoretice şi practico-metodice ale predării jocului de fotbal în centrele de copii şi juniori din perspectivă interdisciplinară“, „Alianţe matrimoniale în politica principilor români din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI“. Fireşte, acestea sunt lucrări ştiinţifice. Daţi-mi unul sau două exemple de subiecte care s-ar preta la literatura de puşcărie şi motivaţi alegerea.
Partidele de text în grup dezlănţuite sub oblăduirea puşcăriilor sunt o insultă adusă unei profesii atât de exigente, cum este aceea de scriitor. În cazul autorilor în dungi, elanul literar nu este legat numai de reducerea pedepsei, prevăzută de un Cod Penal conceput de un colectiv de glumeţi. Ci şi de un orgoliu de „gentlemeni bolşevici“, care nu se simt împliniţi până nu-şi văd numele tuflit pe o carte. Nu ştiu ce subiecte de puşcărie ar fi potrivite pentru a fi tratate literar, fiindcă sistemul penitenciar din România de azi este de-a dreptul caricatural. Vedetele care ajung acolo ies pline de energie, ca de sub un duş care a durat ceva mai mult.

3. Umberto Eco spunea, de curând, că reţelele de socializare (n.r. –  deci nu închisoarea) dau drept de cuvânt unor legiuni de imbecili, care înainte vorbeau numai la bar, după un pahar de vin, fără a dăuna colectivităţii. Cum au influenţat, dacă au influenţat, reţelele de socializare, în special, şi internetul, în general, uzura cuvântului?
Am impresia că fiecare bun „feisbucar“ călăreşte acest nou bidiviu al comunicării ca să se laude cu opera sa, cu frumuseţea sa ori cu a iubitei, cu premiile şi vacanţele sale. Oameni în toată firea n-au citit de ani de zile o carte, scuzându-se că nu au timp. Dar să trăncănească pe Facebook până cad laţi de osteneală au. Să posteze toate ciudăţeniile care le rătăcesc pe cărările minţii au. Să vorbească discuţii, doar ca să nu ţină tasta la rece, iarăşi au. Facebook-ul e un teren unde se organizează partide de vânat like-uri mai sângeroase ca vânătoarea tradiţională de la Balc. Dacă o postare agoniseşte prea puţine „laicuri“, e depresie care poate culmina cu suicidul. Toată lista de prieteni te râde. Dar dacă aduni un număr baban de „laicuri“, eşti cineva, lista te respectă şi te ovaţionează, ca şi când ai pune mâna pe un premiu Nobel mai mititel.

4. Pentru ce alt ideal aţi renunţa la scris?
E prea târziu să mai renunţ. Evit să manevrez vorbe preţioase, de frică să nu se spargă şi să mă tai în cioburi, aşa încât nu spun că scrisul este chiar un „ideal“. Ci mai curând un HIV literar, o boală autoimună. Nu ştiu de unde am căpătat aşa o pacoste şi, din păcate, nu i-am aflat nici antidotul.

5. Cum arată un om care n-a citit niciodată literatură?
De omul care n-a citit niciodată literatură ne împiedicăm la orice pas. El este vecinul, colegul sau cumătrul care-şi ţine câinele în lanţ pentru că-i doar un câine, îşi sacrifică porcul fără anestezie fiindcă aşa e dat din bătrâni, îşi creşte copiii cu bătaia ruptă din rai, îi urăşte pe „jidanii dracului“, i-ar mătrăşi pe toţi homosexualii şi votează conform culorii găleţii primite în campania electorală.

Cătălin Mihuleac

Festivalul Dilema veche se întoarce la Alba Iulia, între 21 şi 23 august 2015, cu o nouă ordine de zi care răsuceşte minţile: Pleşu, Liiceanu, Patapievici, folk, jazz şi alte fineţuri muzicale, politică europeană şi idei, scriitori şi filme documentare şi, mai ales, bună dispoziţie şi umor dublu rafinat. Aceasta e situaţiunea.

Singurului festival internaţional organizat de o revistă în România e organizat pe durata a trei zile bine chibzuite şi legate într-un mozaic intelectual condensat cu dezbateri şi expoziţii, literatură şi film documentar, muzică şi dans, cărţi pentru cei mari şi jocuri deştepte pentru cei mici.

Invitat special, pentru prima dată în România, dar renumit în toată Europa este cantautorul italian Angelo Branduardi.

Programul complet al Festivalului Dilema Veche (poate fi consultat şi pe site-ul festival.dilemaveche.ro): Click pe imagine pentru a mări!

program festival dilema veche


Festivalul Dilema veche în Cetatea Alba Iulia a ajuns la cea de-a patra ediţie. Anul acesta a fost ales, din peste 760 de candidaţi, printre cele mai bune evenimente din Europa de către Europe for Festivals, Festivals for Europe, platforma internaţională care conectează festivalurile ce pun accentul pe artele, comunităţile lor şi valorile europene. Printre invitaţii care au apărut în faţa dilematicilor la ediţiile trecute se numără Mircea Cărtărescu, Vintilă Mihăilescu, Mircea Dinescu, Dan C. Mihăilescu, Radu Paraschivescu, Cătălin Ştefănescu, Ioana Pârvulescu, Alexandru Tomescu, Cristi Puiu, Alexandru Andrieş, Mircea Baniciu.

Mai multe - Cultură

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite