Clubul „Dilema“, despre narcotice
0Clubul „Dilema veche“ vă invită mâine, de la ora 20.00, în Godot Cafe-Teatru (str. Blănari nr. 14), la o nouă dezbatere din tradiţionala serie iniţiată astă-toamnă, pe tema „Narcoticele în cultura română“.
Motivaţia constă în apariţia recentă, la Editura Polirom, a ediţiei a doua a studiului lui Andrei Oişteanu, căruia revista i-a dedicat deja un dosar tematic anul trecut, la prima ediţie.
La eveniment vor participa: Andrei Oişteanu (etnolog şi istoric al religiilor) şi Mircea Cărtărescu (scriitor). Discuţia va fi moderată de Mircea Vasilescu (redactor-şef „Dilema veche") şi de Marius Chivu (redactor „Dilema Veche" şi critic literar).
„Cartea lui Andrei Oişteanu «Narcotice în cultura» română. Istorie, religie, literatură are darul de a sintetiza, pe baza unei documentări minuţioase, o temă «delicată», mai degrabă evitată pînă acum. Ne-am propus să îl invităm, la Clubul «Dilema veche» tocmai pentru a putea discuta altfel, dintr-o perspectivă culturală, despre un subiect complicat. L-am invitat şi pe Mircea Cărtărescu - care a comentat cartea la momentul primei ediţii. Dezbaterea este prilejuită de apariţia ediţiei a doua a volumului - revăzută, adăugită şi ilustrată", a explicat Mircea Vasilescu.