Cinci cărţi memorabile ale lui Umberto Eco

Cărţi memorabile ale lui Umberto Eco

Umberto Eco, specialist în semiotică, a decedat la vârsta de 84 de ani. Vă prezentăm cinci cărţi memorabile ale marelui scriitor italian: "Numele trandafirului", "Pendulul lui Foucault", "Limitele interpretării", "Cimitirul din Praga" şi "Numărul zero" (cel mai recent titlu din 2015).

Filosoful Umberto Eco, supranumit "părintele semioticii interpretative", profesor emerit al Universităţii din Bolonia şi fondator al Departamentului de comunicare al Universităţii din San Marino, a decedat joi seara, în locuinţa sa din Alessandria. Umberto Eco suferea de câţiva ani de cancer.

Vă prezentăm cinci cărţi memorabile scrise de Umberto Eco, traduse în România în colecţia dedicată autorului de la Editura Polirom.

Cărţi memorabile ale lui Umberto Eco. Numele trandafirului (1980)

Deopotriva roman politist şi parabolă despre adevar vazut din perspectiva teologică, filosofică, scolastică şi istorică, "Numele trandafirului" a cunoscut un imens succes de public, fiind tradus în peste 35 de limbi şi ecranizat de Jean-Jacques Annaud in 1986, cu Sean Connery, Christian Slater şi F. Murray Abraham în rolurile principale.

În anul 1327, într-o mănăstire izolată de lume, călugării sunt pe cale de a fi învinuiţi de erezie. Singura lor speranţă este ajutorul unui faimos franciscan, fratele Guglielmo. Când lucrurile par să se limpezeasca între zidurile misterioasei abaţii, călugarii încep să moara unul după altul.

Cărţi memorabile ale lui Umberto Eco. "Pendulul lui Foucault" (1988)

"Pendulul lui Foucault" e un megaroman, elaborat cu ingeniozitate inginerească, în care misterul ia naştere printr-o banală întâmplare, când trei redactori ai unei edituri de texte ezoterice (deci toţi trei mânuitori de semne lingvistice), citind „cifrat“ o „nota de spalatoreasă“, construiesc, printr-un pur joc intelectual, ipoteza misterioasa a unui Complot (Plan) uriaş, initiat de Cavalerii Templieri (dupa dizolvarea Ordinului de către regele Franţei) pentru păstrarea în custodie a Secretului absolut (a Punctului Fix) al cunoaşterii şi al puterii. Tot jocul porneşte de la faptul ca lui Casaubon (autor al unei teze de licenta despre Templieri) i se prezintă un manuscris delirant pe aceasta temă. Împreună cu ceilalţi doi redactori, Belbo (care devine protagonistul aventurii) şi Diotallevi (descifrator al Cabalei), Casaubon intră în vârtejul semiozei (toate permutările combinatorii pentru a umple golurile Planului), „vârtej“ ce creste gigantic, si de la un anumit punct incolo, nu mai poate fi dominat de iniţiatorii lui. Cuvintele (semnele) se răzbună chiar pe cei care le manevrează, în momentul in care acestia transforma jocul combinatoriu în scop în sine.

cărţi memorabile ale lui Umberto Eco

Ca să descopere asasinul, înţeleptul călugăr, alături de ajutorul său, Adso, se afundă ca un adevărat detectiv în simboluri secrete şi manuscrise codificate şi aproape îşi pierde viaţa în culoarele labirintice ale mănăstirii.

„Evul Mediu a rămas, daca nu meseria mea, hobby-ul meu – si tentaţia constantă – şi îl văd în toate, transparând în lucrurile de care mă ocup, care nu par medievale şi totuşi sunt.” (Umberto Eco) „Un roman politist? O parabola politica despre «democratia crestina» sau despre apocalipsa iminenta a lumii lui Reagan si Brejnev? Un roman «gotic»? Sau, pur si simplu, un joc al lui Umberto Eco?” (Raul Mordenti) „Guglielmo este un Sherlock Holmes în fine cuminţit de trufia pozitivismului, de prudenţa radicală a unui William Ockham, manevrând cu fineţe deopotrivă failibilitatea sa, contingenţa lumii, necesitatea logicii şi univocitatea enigmatică a existenţei, divine şi mundane.” (H.-R. Patapievici) 

Cărţi memorabile ale lui Umberto Eco. Limitele interpretării (1990)

„Utilizarea şi interpretarea unui text sunt două modele abstracte. Fiecare lectură rezultă întotdeauna dintr-o îmbinare a acestor două atitudini. Uneori se întâmplă ca un joc început ca utilizare sa sfârşeasca prin a produce o interpretare lucidă şi creatoare – sau viceversa. De multe ori, a interpreta un text înseamnă a-l elibera de scoriile multor interpretari canonice anterioare, a-i revela noi aspecte, şi în acest proces textul se dovedeşte cu atât mai bine şi mai productiv interpretat.

Cu treizeci de ani în urmă mă străduiam sa definesc un fel de oscilare, sau de echilibru instabil, între iniţiativa interpretului şi fidelitatea faţă de opera. În acesti treizeci de ani, multi s-au avântat prea mult pe versantul iniţiativei interpretului. Problema, acum, este să nu ne dezechilibrăm în sensul opus, ci să subliniem că oscilarea balanţei nu poate fi eliminată. La urma urmei, a spune că un text este, potenţial, fara sfârşit nu înseamnă ca orice act de interpretare poate duce la ceva bun. Aceasta inseamna că textul interpretat impune interpreţilor lui niste restrictii. Limitele interpretarii coincid cu drepturile textului (ceea ce nu inseamna ca ar coincide cu drepturile autorului lui)”, spunea Umberto Eco.

Cărţi memorabile ale lui Umberto Eco. Cimitirul din Praga (2010)

"Cimitirul din Praga" are ]n centru aventurile misteriosului Simonini, un personaj ciudat, cu lacune de memorie şi dublă personalitate. Nu se ştie exact cu ce anume se ocupă – cel mai probabil, cu falsificarea de scrisori şi acte oficiale, din moment ce guvernantii, politia si serviciile secrete din multe tari sint interesate de munca lui si vor sa-l angajeze. In documentele sale revine obsesiv celebrul cimitir evreiesc din Praga, cu lespezile sale suprapuse si cu ceasul ale carui limbi se învârt in sens contrar celui obişnuit.

 Cărţi memorabile ale lui Umberto Eco. Numărul zero (2015)

În anii ’90, un om de afaceri dubios stringe un grup de ziaristi pentru a pregati un număr de probă – numărul zero – al unui cotidian dedicat mai puţin informării publicului, cât şantajului şi discreditărilor. Unul dintre redactori, cu vizibile tendinţe paranoice, se învârte printr-un Milano halucinant (în imaginaţia lui) şi reconstituie istoria celor cincizeci de ani trecuţi de la încheierea celui de-al Doilea Razboi Mondial pornind de la un plan urzit în jurul cadavrului terciuit al unui fals Mussolini. 

cărţi memorabile ale lui Umberto Eco

O atmosferă de conspiraţie învăluie totul, sunt invocate Operaţiunea Gladio, loja masonică Propaganda Due, asasinatul papei Ioan Paul I, lovitura de stat a lui Junio Valerio Borghese, CIA etc. Apoi, pe cea mai strâmtă şi mai rău famată straduţa din Milano, e descoperit un cadavru, iar între cei doi protagonişti – un scriitor-fantomă falit şi o jurnalistă nevoită să lucreze în presa mondenă pentru a-şi ajuta familia – se naşte o firavă poveste de dragoste.

„Odată cu atmosfera specifică romanelor lui Eco, "Numărul zero" lasă să se vadă, cu o amară eficienţă, partea întunecată a vieţii Italiei de la inceputul anilor ’90. Povestea e plasată la Milano, în plin scandal Tangentopoli şi în mijlocul investigaţiilor din ancheta Mani pulite. În haosul politic provocat de această ancheta, un om de afaceri pune pe picioare un ziar gândit să alimenteze calomnii la adresa adversarilor sai si sa-i santajeze pe potentatii zilei. Ziarul este o masina de improscat noroi cu nimic diferita de ceea ce vedem astazi. Acesta este cadrul in care Eco reconstruieste, urmarind intimplarile prin care trec protagoniştii romanului, evenimentele cele mai putrede şi intrigile cele mai tulburătoare din istoria Italiei postbelice.” (Panorama)

„Umberto Eco foloseşte anii ’90 ca pe o metafora perfecta a vremurilor noastre. Acei ani reprezintă simptomul de netăgăduit al unei maladii grave, de a considera normal ceea ce nu e: ilegalitaţile, nenorocirile, comploturile, atentatele cu bomba puse pe seama «roşiilor» când, în realitate, sunt gândite de «negri», cu complicitatea lumii politice care a păstrat întotdeauna tăcerea. La rândul lor, ziarele ar fi putut să dezmintă, să declanşeze investigaţii; n-au facut-o. S-au retras în umbra, preferând să-şi plece capul în faţa patronului.” (la Repubblica)

Doctor Honoris Causa a peste 50 de universităţi

Umberto Eco s‑a nascut la Alessandria (Piemont) la 16 ianuarie 1932.

A urmat cursurile Universitatii din Torino, luindu‑si licenta in estetica.

Din 1971 a fost profesor de semiotica la Universitatea din Bologna. A condus revista VS. Quaderni di studi semeiotici. In anii ’60 a fost unul dintre exponentii de frunte ai avangardei culturale ita­liene, numarindu‑se printre fondatorii revistelor Marcatre si Quindici.

Din 1959 a fost consilier editorial al celebrei edituri Bompiani. A primit numeroase premii si distinc­tii culturale, inclusiv Legiunea de Onoare (1993).

A pre­dat la cele mai faimoase universităţi din lume, fiind Doctor Honoris Causa a peste cincizeci dintre ele. A scris romane ("Numele trandafirului", 1980, Premiul Strega, 1981, si Premiul pentru cea mai buna carte a anului; "Pendulul lui Foucault", 1988, Premiul Bancarella; "Insula din ziua de ieri", 1994; Baudolino, 2002; "Misterioasa flacară a re­ginei Loana", 2004; "Cimitirul din Praga", 2010), studii de semiotica, estetică şi teorie literara ("Opera deschisă", 1962; "Apocaliptici şi integraţi", 1964; "Poeticile lui Joyce", 1966; "Structura absentă", 1968; "Formele conţinutului", 1971; "Tratat de semiotică generală", 1975; "Cum se face o teză de licenţă", 1977; "Lector in fabula", 1979; "Semiotica şi filosofia lim­bajului, 1984; Limitele interpretarii, 1990; "Şase plimbări prin pădurea narativă", 1994; "Despre literatură", 2002), eseuri ("Kant si ornitorincul", 1997), articole (reunite in volumele "Jurnal minim", 1963; "Al doilea jurnal minim", 1990; "Secretul Minervei", 2001).

Umberto Eco s-a stins din viata in data de 19 februarie, 2016.