Căsătorie cu ghinion pentru poetul Grigore Alexandrescu: s-a îmbolnăvit grav la patru zile de la nuntă
0Unul dintre cei mai importanți poeți ai țării, Grigore Alexandrescu, a suferit ultimii 25 de ani din viață de alienație mintală.
Născut la Târgoviște, în anul 1810, poetul Grigore Alexandrescu a rămas încă din copilărie orfan, după ce i-au decedat ambii părinți. El a luat calea Bucureștiului, unde trăia un unchi de-al său, Ieremia. Înzestrat cu o inteligență aparte și cu o memorie extraordinară, Grigore Alexandrescu reușește să-l uimească Ion Heliade Rădulescu cu talentul său poetic, acesta din urmă publicându-l în revistele pe care le deținea. Pentru o vreme, Grigore Alexandrescu a fost chiar ofițer de armată, fiind pentru patru ani diriguitorul Vamei din Focșani, dar a demisionat, nefiind pe placul său.
Poetul a revenit la Focșani, în anul 1845, unde pe 5 septembrie a avut loc nunta Marițicăi Văcărescu cu Gheorghe Bibescu. Atunci, poetul i-a înmânat viitoarei doamne Bibescu un așa zis cântec de nuntă, compus în cinstea mirilor și publicat în ziarul “Vestitotul românesc”, din care rezultă mai mult un mesaj politic, cu idei unioniste.
"Putea oare bănui poetul atunci că, peste 15 ani, revenind în acelaşi oraş, avea să-şi celebreze propria sa căsătorie cu o fiică a plaiurilor focșănene? Desigur că nu. În 1859, după suirea lui Alexandru Ioan Cuza în scaunul Principatelor Unite, Grigore Alexandrescu a ocupat mai multe posturi importante: director al Departamentului Cultului şi al Instrucţiei Publice şi apoi ministru ad-interim al aceluiaşi Departament. În 1860 a fost trimis din nou la Focşani ca membru al Comisiei Centrale, fiind numit de domnitorul Alexandru Ioan Cuza la 30 martie, odată cu Ştefan Golescu, Manoil Angelescu şi fostul clucer Evghenie Predescu”, precizează istoricul focșănean Horia Dumitrescu.
În Comisia Centrală de la Focșani Grigore Alexandrescu a lucrat alături de reprezentanți din Muntenia și Moldova și era răsplătit pentru munca sa cu 5000 de lei pe lună, din care 2000 de lei erau socotiți ca subventie.
Aici s-a împrietenit cu poetul focșănean D. Dăscălescu, al cărui tată era originar din Târgoviște, unde se născuse Alexandrescu. Prin intermediul lui Dăscălescu, Grigore Alexandrescu, care avea pe atunci 50 de ani, a făcut cunoștință cu Raluca, fata spătarului Gavril Stamatin, familie de vază în oraș.
Alexandrescu a descris-o ca fiind ,,o fiinţă oacheşă, nu frumoasă, însă blajină, ascunzând un trup abundent sub largile foi de tafta".
Pe data de 29 mai a anului 1860, în biserica Stamatinești a avut loc nunta poetului cu Raluca Stamatin, naș fiind Ștefan Golescu, președintele Comisiei Centrale. A fost îneputul sfârșitului pentru poet, întrucât încep primele semne de alienare mintală, care îl vor devasta periodic, până la sârşitul vieţii.
“La nici patru zile de la nuntă se dezlănţuie teribila dramă, de pe urma căreia , cum scrie George Călinescu, poetul avea să se clatine "un sfert de veac între eroare şi luciditate, sau cel puţin între demnitate şi un sentiment atroce de umilinţă şi ruşine." La 14 iunie 1860 poetul era scos din Comisia Centrală pentru ,,boală grea, care îl pune în neputinţă de a mai ocupa această funcţie", fiind numit în locul său Gr. Arghiropol”, precizează istoricul Horia Dumitrescu.
Până la sfârșitul vieții a mai avut câteva încercări literare, dar își spusese deja cuvântul ca poet și fabulist. A murit sărac, la București, în anul 1885, iar despre nepăsarea autorităților și semenilor Vasile Alecsandri a scris următoarele: „Moartea bietului Alexandrescu nu m-a mâhnit atât de mult (căci el era mort de mai mulți ani), cât m-a mâhnit nepăsarea generației actuale în privirea lui și uitarea în care căzuse renumele lui, odinioară strălucit.”
Se încarcă comentariile...
