Cărţile de căpătâi ale personalităţilor: Lectura cu hachiţe

Marius Constantinescu

Săptămânal găsiţi aici o personalitate care scrie despre cărţile pe care le consideră fundamentale. Astăzi este rândul realizatorului TV Marius Constantinescu.

În viaţa mea, cărţile n-au intrat niciodată cu metodă sau cu grijă cronologică. Nu am citit niciodată după reguli şi puţine lucruri mi-au repugnat mai tare decât listele de lecturi impuse. Acestea fiind zise, nici nu încerc să justific, nici să scuz lipsuri sau goluri capitale, dar aşa se explică pasiuni... livreşti care merg de mână cu mine şi azi.

Din momentul în care am fost în stare să citesc singur şi susţinut pagini la rând, am mâncat pe pâine romane de capă şi spadă. Cam până la 13-14 ani, reperele mele se numeau „Cei trei muschetari", „După 20 de ani", „Laleaua neagră", „Cavalerii Pardaillan" şi seria nesfârşită de Fauste. Visam să fiu un Athos, flegmatic până în vârful unghiilor, nobil cu sufletul împlătoşat, şarmant în nobleţea, curajul şi răceala sa.

Pentru a fi mai bărbat, mai cool

Virajul ulterior a fost brusc şi teatral. Am trecut la literatura horror. În viziunea mea despre ce înseamnă maturizare grăbită, am pornit de la ideea că „orice nu te omoară, te face mai puternic". Cu alte cuvinte, dacă rezist bombardamentului sângeros la care mă expun, voi fi (şi) în ochii celorlalţi mai... bărbat (!), mai cool. Edgar Allan Poe, Bram Stoker, William Peter Blatty, Serge Brussolo, John Saul, Dean R.

Koontz, autori amalgamaţi într-un talmeş-balmeş calitativ, temporal şi stilistic. Deasupra lor, a tuturor, un zeu care a strălucit ani mulţi fără vreun con de umbră: Stephen King. „Carrie", „It", „Shining", „Misery", „Salem's Lot", „Christine", „Dolores Claiborne", „Pet Sematary" sunt cărţi pe care le-am parcurs pe nerăsuflate, unele dintre ele citite chiar de 4-5-6 ori şi aproape memorate.

Privind spre acea perioadă, stau şi mă întreb ce din mine rezona atât de puternic cu istoriile prolixului autor american. Să fi fost temele lui, unele chinuitor de banale (vampirii), bandajate în hainele unor personaje în ale căror angoase adolescentine mă întâlneam, cumva, pe mine? Să fi fost, dimpotrivă, explorarea cu lupa a unor zone atât de simplu umane, sub pretextul unor poveşti cu grozăvii tehnice (maşini care umblă singure)? Să fi fost, mai ales, stilul extrem de personal, frust, anticipativ, ironic, pe care l-am găsit în ecouri, mai târziu, la Chuck Palahniuk? Probabil că da şi ceva în plus. Scriitura cinematografică a lui King, întretăierile de planuri, răsturnările de situaţie, trimiterile mai mult sau mai puţin voalate la clasicii literaturii americane şi da, de ce să mă ascund după deget?, puterea magnetică a textului de a te face să îl urmăreşti obsesiv. Dacă ar fi să numesc un autor al cărui sclav m-am bucurat să fiu mult timp, nu ar fi, cu siguranţă, altul.

Interstiţiile în acest univers picarescoşmaresc s-au infiltrat la fel de haotic, în funcţie de pasiune. De la „Legendele Olimpului" de Alexandru Mitru, scriitorul de la care am învăţat muzica frazelor şi eufonia unor cuvinte precum „şip" sau „vidmă" până la „Jane Eyre" şi „La răscruce de vânturi" ale surorilor Brontë sau „20.000 de leghe sub mări" a lui Jules Verne, cărţile mi s-au imprimat în memorie şi, ca tot ce asimilăm în acea perioadă, sunt şi azi la fel de proaspete.

Un nou început: Gabriel García Márquez

Epoca a doua a poveştii mele cu literatura începe în perioada studenţiei, când un personaj cu o intuiţie admirabilă mi l-a revelat pe Gabriel García Márquez. Mai întâi „Despre dragoste şi alţi demoni", apoi „Un veac de singurătate". O zi întreagă m-am închis în casă, am uitat în ce moment al săptămânii eram şi am hăpăit paginile ca şi când peste o oră cartea s-ar fi dizolvat în neant. Am lâncezit apoi într-o lume a culorilor bolnave şi exacerbate şi a personajelor rătăcite printre cearşafuri, fluturi galbeni, scorpioni, rădăcini şi ziduri scorojite, incapabil să mă extrag din Macondo şi convins că nu voi mai accepta multă vreme alt tip de literatură decât aceasta, mustind de imagine saturată. Asta am şi făcut, de fapt. După ce am dat gata „Toamna patriarhului", „Dragostea în vremea holerei", „Ochi de câine albastru" şi „Incredibila şi trista poveste a Candidei Erendira şi a bunicii sale fără suflet", translarea către Julio Cortàzar, Mario Vargas Llosa şi Carlos Fuentes a fost lină.

Mă trezisem prins în capcana hiper-ornamentată a realismului magic, pe care îl sorbeam şi îl idolatrizam până la manierism. L-am gustat cu aceeaşi voluptate şi pe cel de sorginte anglo, întruchipat de Salman Rushdie, Jeanette Winterson, Kiran Desai. Reprezentările sinestezice, aglomerările, excesele senzoriale au rezonat şi rezonează cu (probabil) o apetenţă a mea spre spectaculos, spre grottesche, spre luxurianţa unei tapiserii sau a unei geme orientale.

În pandant şi în paradox, sunt la fel de convins de discursul colţuros, monolitic, şfichiuitor şi acid al unor Ian McEwan, Philip Roth, Elfriede Jelinek, Raymond Carver. Mă dau în vânt după volutele lui Michel Tournier, după simplitatea trandafirie a lui Michael Cunningham, după verbul caustic, hohotitor al lui Mihail Bulgakov în „Maestrul şi Margareta", după intriga lui Umberto Eco, după spuma efervescentă a lui Radu Paraschivescu.

Cred că, de fapt, mă dau în vânt după cărţi ca după un permis de liberă trecere spre mai multe lumi decât încap pe Pământ, mai viabile şi mai valoroase. 

"Mă trezisem prins în capcana hiper-ornamentată a realismului magic, pe care îl sorbeam şi îl idolatrizam până la manierism."

Cartea preferată

- Realizatorul TV Marius Constantinescu s-a născut pe data de 28 decembrie 1978.
- A absolvit Şcoala Superioară de Jurnalism din Bucureşti în 2001, iar în 2002 Facultatea de Jurnalism, Publicitate şi Relaţii Publice  a Universităţii Bucureşti.
- Are un master în Consultanţă și Expertiză în Publicitate la Facultatea de Litere din Universitatea Bucureşti şi unul în Istoria şi Teoria Artei la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti.
- În 2005 a fost desemnat câştigător al competiţiei „British Council te invită la Bienala de Artă de la Veneţia".
- Printre cele mai de succes proiecte ale sale se numără  „Studio deschis", la Radio România Actualităţi, sau „Magister Marconi. Călător pe mapamond", la Radio România Cultural.
- În ultimii ani, Marius Constantinescu a fost realizator a numeroase transmisiuni directe, reportaje pentru TVR Cultural şi TVR 1, precum şi interviuri cu personalităţi precum Salman Rushdie.
- În prezent, este realizatorul emisiunilor „Profil, Poveste, Personaj" şi „Arta.ro" la TVR Cultural.

Top 10 cărţi care m-au marcat

1. Un veac de singurătate (Gabriel García Márquez)
2. Numele trandafirului (Umberto Eco)
3. Maestrul şi Margareta (Mihail Bulgakov)
4. Seducătoarea din Florenţa (Salman Rushdie)
5. La răscruce de vânturi (Charlotte Brontë)
6. Legendele Olimpului (Alexandru Mitru)
7. Dama cu camelii (Alexandre Dumas-fiul)
8. Shining (Stephen King)
9. Scene din viaţa de boem (Henri Murger)
10. Jurnalul lui Anne Frank (Anne Frank)

Top 5 autori preferaţi

1. Gabriel García Márquez ( n. 1927)
2. Salman Rushdie (n. 1947)
3. Umberto Eco (n. 1932)
4. Mihail Bulgakov (1891-1940)
5. Charlotte Brontë (1816-1855)