Cărţile de căpătâi ale personalităţilor: Scriitorii au fost pentru mine semizei

Săptămânal găsiţi aici o personalitate care scrie despre cărţile pe care le consideră fundamentale. Astăzi este rândul actorului şi scriitorului Liviu Lucaci. Ei erau capabili să creeze lumi care, uneori, se dovedeau mai semnificative şi mai pline de substanţă decât banalul cotidian. Cărţile m-au făcut să trăiesc, cum se zice, cu capul în nori. Relaţia mea cu ele este una veche şi importantă pentru mine.

Am început să citesc devreme, basme de toate soiurile, poveşti populare, relatări de călătorie, poezie, roman şi, de atunci, lectura a devenit repede o patimă de care n-am mai scăpat până azi. Pot să spun că, pe mine, cărţile m-au influenţat enorm, într-atât încât realitatea ficţiunii a intrat mereu în concurenţă cu cotidianul stradal.

M-au ajutat să îmi hrănesc, liber, fantasmele şi să îmi găsesc un loc privilegiat, o lume în care să îmi dau frâu liber imaginaţiei. Iar bucuria pe care mi-a dat-o, de-a lungul vremii, lectura, cu greu a fost egalată de vreo alta. Aveam 7-8 ani când am descoperit plăcerea lecturii şi ţin minte cum nu mă lăsam până nu terminam cartea începută, indiferent ce oră din noapte era.

Curând, am început să ascund cărţile pe care le citeam, atunci când tata a descoperit că citesc pe nerăsuflate alte cărţi decât cele recomandate la şcoală, aşa că treceam prin casă, către bucătărie sau baie, cu câte o carte vârâtă sub tricou, pentru ca, ajuns în locul unde nu mai eram observat, să o scot şi să-mi continui lectura. Ani de zile m-am comportat ca un dependent de lectură.

Amintiri din copilărie

Mergeam, vara, la bunica mea la Timişoara, în timpul vacanţei, şi citeam câte o carte pe zi. Mă trezeam dimineaţa, îmi luam cartea lăsată de cu seară lângă pat, mă spălam şi mergeam la masă, unde îmi reluam lectura, sprijinindu-mi cartea de cana de ceai. Citeam până la prânz, urmam acelaşi ritual cu masa, apoi după-amiaza citeam în grădină, iar seara citeam afară până cădea soarele, după care continuam în casă. La un moment dat, bunica mea, care mă iubea fără măsură şi îmi făcea toate poftele, m-a rugat să mai ies afară să mă vadă vecinii că mă joc, pentru că îi ieşiseră zvonuri că mă ţine cu forţa în casă şi mă obligă să citesc.

Mai târziu, când am intrat la facultate, am realizat că pentru mine actoria însemna, în primul rând, transpunerea scenică a întâmplărilor minunate din cărţi. Nu admiteam niciun fel de trădare faţă de rea­litatea ficţiunii construite de autor.

Cartea este un drum

Totdeauna, pentru mine, cartea a fost mai bună decât filmul, în cazul unei ecranizări, de exemplu. Mai amplă, mai profundă, mai îngăduitoare cu imaginaţia mea, care, în spaţiul cărţii, avea loc să se manifeste din plin. De aceea, scriitorii au avut mereu pentru mine statut de semizei. Ei erau, şi o mai cred şi astăzi, capabili să creeze lumi, să dea viaţă unor universuri care, uneori, se dovedeau mai semnificative şi mai pline de substanţă decât banalul cotidian, cel care nu se supune unei ordonări superioare. Mă refer, evident, la autorii mari. De aceea, nu pricep cum pot unii privi astăzi cartea ca pe un simplu divertisment. Personal, cred că e o privire superficială şi nedreaptă asupra lecturii, ca să nu zic un semn de prostie. Cartea este un drum, iar lectura ei îţi pune la îndemână, utilizată cu bună măsură, cheile către cifrul ascuns al propriei fiinţe. Îţi descuie înţelesuri nebănuite şi, poate ce e cel mai important, te ajută să intri în dialog cu tine însuţi.

Cartea nu e o joacă. Ea deschide un traseu iniţiatic, la capătul căruia te afli pe tine, mai înţelept un pic, poate mai receptiv, oricum mai înţelegător decât erai când ai început să o citeşti. Cărţile au construit lumea în care trăim, tindem să uităm asta. Trăim într-o lume greco-romană peste care s-a aplicat pecetea creştină, cea care aşază la începuturi Cuvântul. Ce vreţi mai clar de atât? Trăim, vorbim, murim, într-o lume ordonată de cuvinte, iar cărţile ne ajută să le pătrundem înţelesurile şi să le mânuim spre folosul nostru. Ce m-a fascinat totdeauna a fost că orice carte închide între copertele ei o invitaţie, aceea de a fi citită într-o zi de cineva. E o invitaţie binevoitoare către un altul. Poate de aceea mi-am numit primul meu volum de proză „Povestiri despre celălalt". Comunicarea este deschiderea necesară, cea care te primeneşte pe dinăuntru şi te ajută să verifici dacă ai într-adevăr ceva de spus.

Ca actor, şi apoi ca regizor, am avut ocazia să cunosc puterea fantastică a cuvântului. Cât despre faptul că azi, după două cărţi publicate, ultima este un volum de teatru, „Marusia", apărut de curând la editura Palimpsest, există oameni care îmi fac onoarea să mă numească scriitor, asta nu poate decât să mă bucure şi să mă încarce cu responsabilitate.

" Trăim, vorbim, murim, într-o lume ordonată de cuvinte..."
 
CV

- Liviu Lucaci s-a născut pe 6 noiembrie 1968, la Bucureşti.
- A absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică, în 1994, la clasa lui Ion Cojar.
- În prezent este conferenţiar universitar doctor la catedra de Arta actorului şi actor la Teatrul Naţional din Bucureşti, unde a jucat în spectacole precum „Trilogia antică", în regia lui Andrei Şerban, „Jocul ielelor", în regia lui Claudiu Goga, sau „Eduard al III-lea", în regia lui Alexandru Tocilescu.
- A studiat, în Japonia, teatrul tradiţional nô, kabuki şi kyogen.
- Ca regizor, a debutat în 2009, montând, la Teatrul de Comedie, „Domnişoara Iulia" de August Strindberg.
- În 2006, a debutat cu volumul de proză „Povestiri despre celălalt", la editura Curtea Veche.
- În acest an a fost nominalizat la Gala Uniter pentru cea mai bună piesă a anului cu textul „Fraţi de cruce" şi i-a apărut la Editura Palimpsest volumul „Marusia".

Top 10 cărţi care m-au marcat

1. Demonii (F.M. Dostoievski)
2. Un veac de singurătate (Gabriel García Márquez)
3. Despre eroi şi morminte (Ernesto Sabato)
4. Conversaţie la catedrală (MarioVargas Llosa)
5. Povestiri (Julio Cortázar)
6. Teatru (A.P. Cehov)
7. Pe strada Mântuleasa (Mircea Eliade)
8. Lacrimi şi sfinţi (Emil Cioran)
9. Domnişoara Iulia (August Strindberg)
10. Studii despre iubire (Jose Ortega y Gasset)

Top 5 autori preferaţi

1. F.M. Dostoievski (foto) (1821 - 1881)
2. Gabriel García Márquez (n. 1927)
3. A.P. Cehov (1860 - 1904)
4. Emil Cioran (1911 - 1995)
5. Julio Cortázar (1914 - 1984)