Cafenele şi cofetării de altădată din Sibiul vechi
0
Când Regele Soare dădea curs liber înfiinţării de cafenele în Paris, nu bănuia că acestea vor fi locurile în care se vor pune la cale revoluţii politice, literare sau de budoar. Insinuantă, voluptoasă, convivială, cafeaua cucereşte iremediabil simţurile, ajungând astăzi al doilea cel mai comercializat produs din lume, după petrol.
Urmărind în timp aroma magicei licori, putem spune istoria unui oraş şi prin istoria cafenelelor lui. Cafeaua a inventat un mod unic de a pierde timpul în spiralele unei ceşti şi în acelaşi timp de a te trezi la pulsul zilei. Lung şi sinuos a fost drumul cafelei de la Kaffa etiopiană la spaţiul nostru, în provincialul Sibiu, însă odată ce aroma sa incită simţurile urbei, începe o microistorie plină de savoare.
Hermannstadtul de odinioară era, ca şi astăzi, un spaţiu cosmopolit, un amalgam savuros şi romantic de spirit occidental şi farmec autohton. Într-o plimbare imaginară pe vechile străzi, ai întâlni căruţe, trăsuri şi automobilele de epocă, omnibuzul electric şi îndrăgitul tramvai al sibienilor. O lume pestriţă, în care ţărani veniţi în pieţele aglomerate se amestecau printre doamne cochete, cu umbrele dantelate şi domni eleganţi, cu monoclu şi pălării. Datorită presei, culturii şi economiei prospere, Sibiul de altădată fost întotdeauna un centru în care s-a simţit puternic influenţa apuseană, în special legătura cu lumea germană (habsburgică). O istorie savuroasă a cafenelelor şi cofetăriilor din oraş, pănă la sfârşitul Primului Război Mondial, începe după moda vieneză, încă din secolul al XVIII-lea.
Moda cafenelelor vieneze la Sibiu – primele arome
Aroma cafenelelor începe să se răspândească în Europa în a doua jumătate a secolului al XVII-lea. Prima cafenea din Viena a fost deschisă în 1685. Moda acestei plăcute modalităţi de petrecere a timpului ajunge destul de rapid în Transilvania, astfel că primele cafenele din vechiul Hermannstadt apar în prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Dacă la Bucureşti cafenelele vor avea un iz franţuzesc-oriental, la Sibiu influenţa este clar vieneză. Dintr-un ordin al Consiliului local din 1738, reiese că la acea vreme existau mai multe astfel de localuri, cărora li se cerea sistarea activităţii din cauza răspândirii epidemiei de ciumă.
În 1771, fostul director al teatrului Livio Cinti deschide o cafenea în Piaţa Mare nr. 5 (Grosser Ring), în clădirea Baron Möhringer (Casa Albastră de acum). Apoi, în 1778, dintr-un nou ordin, aflăm despre o altă cafenea, ”La şapte principi” din Heltauergasse (astăzi Nicolae Bălcescu), căreia i se cerea imperios ”încetarea petrecerilor nocturne organizate de societatea destrăbălată care se aduna acolo”, muzica fiind permisă doar până la ora 22.
În 1785, apare în peisajul monden sibian o cafenea foarte îndrăgită, care va avea o tradiţie îndelungată: Cafeneaua Bordoli. Într-o încăpere specială a cafenelei se vor organiza din 1789 lecturile publice ale cenaclului celor ”20 de iubitori ai literaturii” (20 Liebhaber der Literatur).
În 1790, în “Calendarul de comerţ şi turism” sunt pomenite încă două cafenele în Piaţa Mare (Grosser Ring), dintre care una este cunoscută ca “Zu den 3 Mohren” (La cei trei negri), apoi în Strada N. Bălcescu (Heltauergasse), cafeneaua la “Cei 7 principi“ (“Zu den 7 Kurfürsten“), una în Piaţa Mică (Kleiner Ring) şi cafeneaua “Cei trei Marocani“ („Zu den 3 Marokanern“) din Strada Ocnei (Burgergasse)
Se încarcă comentariile...
