AVANPREMIERĂ Romanul „Părinţi”, de Diana Bădica, în curând, în librării

Romanul Dianei Bădica este în curs de apariţie în colecţia „Ego.Proză”a editurii Polirom                                FOTO: Claudiu Popescu

În colecţia „Ego. Proză” a editurii Polirom, va apărea romanul „Părinţi”, de Diana Bădica, o prozatoare „pe care o aşteptam de multă vreme: cea mai tragică a generaţiei sale şi totodată cea mai comică”, după cum o descrie criticul literar Marius Chivu. „Adevărul” prezintă în avanpremieră, un fragment din cartea lui Bădica.

„Povestea Ioanei Negrilă, protagonista acestui roman, este marcată de două evenimente traumatizante. În copilărie, boala fratelui ei mai mic o privează de atenţia părinţilor, făcând-o să se simtă neglijată. După moartea lui Florinel, în perioada adolescenţei, atunci când lucrurile par să reintre în normal, părinţii se despart. Urmarea este că, ajunsă la maturitate, Ioana trăieşte singură, convinsă că orice încercare de a-şi întemeia o familie este sortită eşecului. Cititorului nu-i va scăpa, fireşte, faptul că datele biografice ale personajului coincid cu cele ale autoarei. 

Naraţiunea la persoana întâi îi va sugera, în plus, că schimbarea de nume e menită să prezinte ca ficţiune o experienţă de viaţă strict autentică. Ar fi însă o greşeală să reducem romanul la faptele de la care a pornit. În primul rând, ca povestitoare, Ioana nu se confundă cu personajul omonim, ea istorisind cu vervă anecdote despre nenumărate alte personaje. În al doilea rând, există, de fapt, nu una, ci trei «Ioane» cu voci distincte: fetiţa naivă, adolescenta orgolioasă şi femeia matură, care îşi rememorează viaţa. Principala calitate a romanului, remarcabilă pentru un debut, constă în această extraordinară mobilitate a punctului de vedere. Caracterul autobiografic rămâne important, dar se cere înţeles ca o construcţie-de-sine în care, paradoxal, personajul preia iniţiativa.”- scriitorul Ovidiu Verdeş

-FRAGMENT-

„Tudor îl respecta pe nea Hagi pentru că era patriot. În ’94, la Campionatul Mondial de fotbal, la meciul cu Suedia, nea Litru a scos televizorul pe geam, iar bărbaţii s-au strâns ciorchine ca să vadă meciul secolului.

— Neam de neamul meu, spunea Şchiopu, nu s-a gândit vreodată că România o să ajungă aşa departe. Deschideţi bine ochii! Aşa o şansă primeşti doar o dată în viaţă.

Când bărbaţii îşi spuneau părerea despre faptul că Naţionala demonstrează lumii cine suntem şi că, în sfârşit, România a intrat în jocurile societăţilor dezvoltate, ecranul televizorului Nei s-a făcut negru. După prezentarea componenţei echipei naţionale, s-a luat lumina în cartier. Nea Litru a luat-o la fugă în casă prin uşa exterioară a balconului, iar tata a mers după el să verifice dacă s-a ars vreo siguranţă. Cum el făcuse antene ani de zile, se credea şi electrician. Între timp, câţiva dintre vecinii care urmăreau meciul în case au ieşit pe balcon să strige că s-a luat lumina, doar, doar o suna careva la Enel la linia de defecţiuni tehnice.

— Fiţi atenţi că începu meciul şi suedejii ne dădură gol, a spus Şchiopu.

— Hai, mă, vecine. Abia aleasără cap sau pajură, stai cuminte, a zis nea Hagi.

Aşa era, România nu primise încă gol. A luat bătaie la penalty-uri, după prelungiri. Pe toată durata meciului s-au auzit sticle de bere desfăcându-se, ciocnindu-se, teorii peste teorii despre cine trebuia să joace în acea seară şi cine nu. Tata o ţinea una şi bună cu Dobrin.

— Înţeleserăm, Dănuţe, punctul tău de vedere, spuse Poliţaiu, da’ vorbim acum de altă generaţie.

— Dacă e aşa, nici ca Duckadam nu se mai găseşte, a intervenit nea Hagi.

— Corect, a zis tata, da’ eu nu zic cu răutate. Zic şi eu ce era mai bine.

— Dănuţe, ia stai în banca ta, că ne-ai mai făcut tu probleme… Te apucasei tu să ţii cu Regele, că e patria lui, că să vină în locul lui Iliescu… Vezi că nu te-am uitat.

— Să nu te aud! Regele e Regele, să-l goneşti de pe aeroport ca pe-un câine… Mai bine încheiem subiectul decât să iasă urât.

— Mai bine, mai rău, hai să ne uităm la românii noştri. Asta avem, cu asta defilăm, a spus Şchiopu când au început penalty-urile.

— Ia gura! Hai să acceptăm că nici noi nu mai suntem ăia care eram când ne-am mutat în cartier, dacă e să fim corecţi până la capăt, a încheiat Poliţaiu discuţia.

La penalty-ul ratat de Belodedici, cartierul a înmărmurit. Crezuserăm într-un vis frumos. Nimeni nu avea curaj să vorbească. Mă uitam de la balcon şi nici mie nu-mi venea să-l chem pe tata în casă, după cum mă îndemnase mama. Toată lumea era mută. La un moment dat, nea Hagi s-a ridicat în picioare, cu ochii aţintiţi asupra televizorului, şi a început să aplaude, strigând sacadat Rooo-mânia, Rooo-mânia! Bărbaţii care comentaseră o partidă de fotbal aproape ireală pentru Naţionala noastră au lăsat sticlele de bere, s-au ridicat în picioare şi aplaudau, strigând Rooo-mânia, Rooo-mânia!

M-am luat şi eu după ei, chinuindu-mă să ţin ritmul, iar ca mine au făcut şi mama, care venise şi ea în balcon, şi Veveriţa, şi doamna Barbu, şi tanti Cristina, şi tanti Veronica, şi nea Manu, şi Tudor, care nu ştiu unde fusese până atunci, dar apăruse dintr-odată lângă nea Hagi.” (Copyright: Editura Polirom)

Diana Bădica (n. 1985, Slatina) a absolvit facultăţile de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei şi Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii din Bucureşti. În 2012 a participat la primul curs de creative writing ţinut de Florin Iaru şi Marius Chivu. 

A colaborat la romanul colectiv Moş Crăciun & Co. (Editura ART, 2012) şi a debutat cu volumul de poezie Enşpe mii de dimineţi (Casa de pariuri literare, 2014). A publicat proză scurtă în revistele Iocan, Familia şi Observator cultural, precum şi articole în Dilema veche şi Decât o Revistă.