AVANPREMIERĂ „Copiii lui Marcel“, de Ema Stere, câştigătoarea Concursului de Debut al Editurii Polirom

0
0
Romanul Emei Stere apare săptămâna viitoare
Romanul Emei Stere apare săptămâna viitoare

„Adevărul” prezintă, în premieră, un fragment din romanul „Copiii lui Marcel” de Ema Stere, câştigătoarea Concursului de Debut al Editurii Polirom – 2020. Romanul va apărea săptămâna viitoare şi va disponibil şi în ediţie digitală.

O tânără de 28 de ani crede că şi-a găsit vocaţia când renunţă la jobul într-o corporaţie şi decide să plece la ţară, să facă agricultură. O însoţesc iubitul ei, Matei, şi vărul acestuia, Francisc. Împreună găsesc o fermă de închiriat, într-un sat din judeţul Buzău, şi pun bazele unei comunităţi ciudate. Descoperă istoriile locale, dintre care cea mai atrăgătoare este, fără îndoială, cea a dispariţiei lui Marcel Serebreakov – fost copil-minune şi spirit protector al întregiilor aventuri. În numelelui, se trezesc antrenaţi într-un carusel de întâmplări stranii, teorii ale conspiraţiei şi fenomene paranormale. 

„Copiii lui Marcel e o carte grăsuţă şi în general veselă, la care am scris (de mână), cu multe întreruperi, vreo nouă ani. Datorită sau din cauza ei am dezvoltat diverse obsesii, asupra cărora m-am documentat intens: trăitul într-o comunitate, cultivarea plantelor, teoriile conspiraţiei, oamenii care dispar… Ca Marcel însuşi, mi-am făcut în bibliotecă un raft de utopişti. Am strâns fotografii, am desenat, am făcut calcule şi tabele. M-am distrat foarte bine, ceea ce vă doresc şi dumneavoastră.”- Ema Stere.

 

-FRAGMENT-

„Era într‑o zi de luni. Vă închipuiţi cum arătam, fermierii lui peşte, agăţaţi de bare în 178 ?Purtam toţi tricouri lălâi şi blugi no name, care, după capul nostru, denotau competenţă în lumea afacerilor cu grâu. Doamne Sfinte.

Toate prejudecăţile noastre, tot ce ne închipuiam că ştim despre o uzină agricolă, s‑au risipit de la intrare. Aveam audienţă la o doamnă care s‑a lăsat aşteptată vreo jumătate de oră. Ne‑am aşezat pe nişte scaune nasoale, probabil scoase la pensie de băieţii de la calculatoare, într‑o sală uriaşă, fără lumină naturală. Prrr… prrr… făceau neoanele din tavan, la vreo cinci metri deasupra capetelor noastre, schiiinci… schiiinci… gemeau plasticele de sub noi. Când s‑a deschis uşa de termopan roşu din capul sălii, noi ştiam deja cam la cine avem audienţă, fiindcă îi auziserăm tocurile cale de kilometri întregi :clic‑clic‑clic‑clic.

Şeful cel mare – ca, în general, toţi şmecherii care scot bani din agricultură – trebuie să fi fost un mârlan cu colăcele de grăsime pe ceafă şi transpiraţie multă. Îl dusese mintea cât să‑şi amestece afacerile cu plăcerile. Clic‑clic‑clic‑clic.

Audienţa a fost scurtă. I‑am zis duduii că vrem grâu. Ne‑a întrebat cât. Nu ştiam cât. Matei şi Francisc s‑au consultat rapid şi au zis :două hectare. Ce să facem cu două hectare, am mârâit, fiind că fusese vorba numai de unul. Bine, să zicem două. Şi ea cică :dar cât grâu vreţi ? Iar Francisc, repede : 250 ori doi fac 500 şi, hai, să avem o marjă, luăm 600 de kilograme. Numai? a zis zâna şi şi‑a scuturat părul căpşuniu. Păi, da. Şi ea cică : 1.200. Adică doi lei pe kil !Francisc cică : Dar ce‑aveţi aicea, Mega Image ? Ea s‑a încruntat din sprâncenele alea pensate, ăsta‑i preţul, că fuse secetă. Secetă pă dracu’, a zis Matei. Atunci femeia s‑a sculat de pe scaunul ăla naşpa pe care şedea şi ne‑a spus : la 600 de kile, ia priviţi‑mă cum pierd eu afacerea mileniului ! Şi clic‑clic‑clic‑clic spre uşa de termopan roşu. O curvă.

Ema Stere Copiii lui Marcel copertă

Nici noi n‑am chemat‑o înapoi. Ne‑am ridicat urgent şi am mers în viteză spre staţia lui 178. Ne era deja clar că n‑avem stofă de afacerişti absolut deloc. Speram doar să ne descurcăm mai bine pe partea de agricultură propriu‑zisă, care, eram noi siguri, e cu totul altceva.

Am comandat grâul pe net. A durat 10 minute, cel mult, şi ne‑a făcut foarte fericiţi. Totul era prevăzut, am completat adresa, cu judeţ, comună şi sat, am trecut contul bancar, click! comanda a plecat, cu livrare la faţa locului. M‑am lăsat pe spate, în scaunul meu albastru şi comod, după care m‑am îndreptat la loc :Matei, nu trebuia să primesc un mail de confirmare sau ceva ? Matei ? Am comandat bine ?

Cam astea au fost pregătirile noastre pentru Sânceni :seminţe pentru plantat ; bagaje, inclusiv pături şi aşternuturi ; unelte ; un vraf de scânduri primite de la un vecin ; nu în ultimul rând, o camionetă la mâna a doua.” (Copyright: Editura Polirom)

Ema Stere este jurnalistă la Radio România Cultural. Doctor în filologie. A fost redactor de carte, asistent universitar, apoi lector universitar la Facultatea de Psihologie şi ŞtiinţeleEducaţiei (Universitatea din Bucureşti). Din 2006 realizează, împreună cu Attila Vizauer, emisiunea „Vorba de cultură” (Radio România Cultural). A scris adaptări şi scenarii originale pentru teatru radiofonic/ scenă, printre care: Muzicanţii din Bremen (adaptaredupăFraţii Grimm, TeatrulŢăndărică, 2014 – Premiulpentrudramaturgie la Festivalul Internaţional al Teatrelor de Păpuşi şi Marionete „Puck”, Cluj, 2018), Bambi (adaptaredupă Felix Salten, Teatrul Excelsior, 2016), George Topârceanu, Amintiri din MareleRăzboi (spectacol radiofonic, Radio România, 2019), Femeia, eterna poveste (musical –Teatrul „Stela Popescu“, Bucureşti, 2019), O poveste într-un acvariu (Teatrul Arlechino, Braşov, 2019), Jos comunismul! (spectacol radiofonic cu Vlad Ivanov, 2020 – nominalizat la Premiile UNITER). A publicat povestiri în revistele Iocan şi Capital cultural.

Ema Stere
Cultură


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri