Autoportretul unui personaj controversat: Che Guevara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Editura Polirom a apărut recent „Jurnalul revoluţiei cubaneze“ de Ernesto Che Guevara. După „Jurnal pe motocicletă“, volu­m de notiţe ale revolu­ţionarului comunist în devenire, şi „Jurnalul revoluţiei cubaneze“, editura va tipări şi „Jurnalul bolivian“.

Ultimele două volume vor fi lansate joi, 4 februarie, la Club Control din Bucureşti, unde va avea loc o petrecere tematică pentru toţi cei interesaţi de celebrul „Il Comandante", una dintre cele mai controversate personalităţi ale istoriei secolului XX.

Cele trei volume din seria Che Guevara alcătuiesc un autoportret al insurgentului sud-american, revoluţionar de stânga şi lider al regimului comunist din Cuba.

VIDEO Nicaragua: Daniel Ortega arată presei fotografii inedite cu Fidel Castro

ONU: România, unul dintre statele care a practicat detenţia secretă

Revoluţionarul transformat în mit

Prezenta ediţie a „Jurnalului revoluţiei cubaneze", autorizată şi revizuită de Centrul de Studii Che Guevara din Havana, cuprinde însemnările rebelului Che despre revoluţia cubaneză din 1956-1959, cu corecturile pe care autorul însuşi le-a făcut mai târziu, şi câteva fotografii valoroase din această perioadă.

Ediţia tradusă acum în limba română are la bază manuscrisul descoperit de soţia lui Guevara, care conţinea în final următorul paragraf: „Iată «Jurnalul», corectat şi cu adăugiri, dacă vreodată va exista dorinţa de a fi publicat".

În jurnalul care relatează „revoluţia poporului" din 1956-1959 (răsturnarea dictaturii lui Fulgencio Batista de către mişcarea de gherilă condusă de Fidel Castro şi tânărul medic Ernesto Guevara), încheiată după lupte sângeroase, se conturează un autoportret cu lumini şi umbre ale unui revoluţionar mânat de idealuri de dragul cărora s-au sacrificat mii de vieţi omeneşti.

Lucrarea are valoare de document istoric şi surprinde numeroase episoade din luptele care au început la Algría de Pío, singura la care a luat parte Fidel Castro. Volumul prezintă interes mai mult pentru istorici decât pentru iubitorii de literatură. Cititorii vor descoperi între copertele lui o relatare părtinitoare, scrisă cu conştiinţa că jurnalul şi autorul lui vor rămâne în istorie şi, prin urmare, propunând o imagine favorabilă celebrului revoluţionar.

În 1959, după victoria revoluţiei, Guevara a primit cetăţenia cubaneză în 1959 printr-o lege specială, apoi a devenit comandatul închisorii Cabana, unde în numai jumătate de an au fost executaţi mii de prizonieri politici, deşi documentele oficiale înregistrează sub 200 de victime.

În acelaşi an, comunistul înfocat, care avea să se transforme în mit politic şi cultural, reprezentat de imaginea cu bereta pe care este prinsă Steaua José Marti, însemnul celui mai înalt grad al gherilei, primit când avea doar 29 de ani de la Fidel Castro, a devenit director al Băncii Centrale. La scurtă vreme după aceea a fost numit ministru al Industriilor şi a îndreptat economia cubaneză spre modelul sovietic.

„Un păcat al revoluţiei"

În partea a doua a volumului, alcătuită din relatări şi scurte eseuri scrise după 1963, există un capitol care dezvăluie lipsa de scrupule a mecanismului revoluţionar: „Din primele zile au apărut neînţelegeri serioase care se sfârşeau câteodată cu schimburi violente de cuvinte; dar de fiecare dată înţelepciunea noastră revoluţionară câştiga şi cedam de dragul unităţii. Păstram principiul. Nu acceptam furturile şi nu ofeream poziţii-cheie potenţialilor trădători; dar nici nu îi îndepărtam, îi toleram, totul în favoarea unei noţiuni vagi şi prost înţelese a ideii de unitate. Acesta a fost un păcat al revoluţiei."

Informaţii utile despre seria Guevara

Ernesto Che Guevara „Jurnal pe motocicletă", traducere de Ana Chiriţoiu şi Gruia Dragomir
Editura: Polirom
Anul: 2008
Preţul: 37, 95 lei

Ernesto Che Guevara, „Jurnalul revoluţiei cubaneze", traducere de Diana Salim
Editura: Polirom
Anul: 2010
Preţul: 27, 95 lei

Ernesto Che Guevara, „Jurnalul bolivian", traducere de Diana Salim
Editura: Polirom
Anul: 2010
Preţul: 28, 95 lei

.
Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite