Artiştii contemporani ies din zona de risc

Recordurile lui 2012 vin din zonele defavorizate ale pieţei de artă: tehnicile minore şi pictorii în viaţă.

„Strigătul" lui Munch şi volumul record de vânzări pentru arta contemporană repun în discuţie principiile investiţionale care timp de decenii au fost legile nescrise ale pieţei de artă: desenele sunt mult mai ieftine ca pictura, iar artiştii contemporani reprezintă un risc financiar în comparaţie cu orice alt artist.

Pe măsură ce generaţia „miliardarilor Internet" intră în sălile de licitaţii, regulile devin mai puţin rigide şi singurele legi unanim recunoscute sunt cele scrise pe foi de cec.

Un desen este „pictura cel mai bine vândută în licitaţii". Este o formulă paradoxală care face trimitere la clasificarea tradiţională a mediilor artistice, în care pictura şi sculptura erau domeniile de bază ale licitaţiilor de artă, iar celelalte tehnici artistice erau evaluate la zecimi sau sutimi din valoarea acestora.

Cu 120 de milioane de dolari (cu tot cu taxe), „Strigătul" lui Munch a trecut pe primul loc în topul operelor de artă vândute prin licitaţii. Totuşi „Strigătul" nu este o pictură în ulei pe pânză, ci un pastel, trecut la secţiunea „Desene - tehnică minoră".

Gerhard Richter şi supremaţia cererii

Licitaţiile de artă contemporană programate de Sotheby's şi Christie's imediat după recordul lui Munch au dus la încasări totale de 795 de milioane de dolari, un nou record agregat.

Preţurile cele mai mari au fost obţinute de Rothko (86,8 milioane pentru un tablou la Christie's), Francis Bacon şi Roy Lichtenstein la Sotheby's (câte 45 de milioane fiecare).

Adevăratul campion a fost însă Gerhard Richter, cu mai multe picturi în ambele licitaţii. Atât el, cât şi Lichtenstein au stabilit noi recorduri personale, însă Richter este un autor care în martie încă se vindea cu câteva sute de mii.

Avea zece pânze care trecuseră de 10 milioane de dolari, dar cele mai multe - predominant lucrări de tinereţe - erau plafonate sub un milion. Selecţia unor lucrări importante şi, în primul rând, pezenţa în aceste licitaţii alături de alte opere extrem de valoroase, au făcut ca toate cele zece cotaţii majore ale lui să devină semnificative, iar mai multe pânze să se vândă cu preţuri în jur de 20 de milioane de euro.

Se spulberă astfel încă un mit, acela că artiştii în viaţă sunt prin definiţie mai riscanţi decât ceilalţi şi preţul lor este, automat, mai mic. Noile generaţii de cumpărători, cu gusturi mult mai variate decât predecesorii lor, avantajaţi şi de circuitul rapid al informaţiei prin Internet, se orientează după cererea existentă şi mai puţin după know-how-ul de până acum.

Ei au văzut că pentru Richter, ca şi pentru alţi artişti în viaţă, există o cerere mare, care asigură pe termen lung investiţia în lucrările acestora.

La fel stă cazul şi cu desenele şi schiţele unor autori precum Cezanne sau Rafael, opere pentru care exista un mare interes şi au fost adjudecate cu preţuri record, de 17, respectiv 42 milioane de dolari.

Cerere şi oportunitate în România

Piaţă încă emergentă şi insuficient cuplată cu cea internaţională, licitaţiile de la Bucureşti sunt dominate de pictura tradiţionalistă. O licitaţie precum cea caritabilă de la Tajan Paris, în care au fost vândute opere ale pictorilor clujeni în valoare de 121.000 de euro, rămâne fără urmări directe la Bucureşti, pictorii de la Fabrica de Pensule din Cluj fiind rar prezenţi în licitaţii în România.

În ce priveşte celelalte tehnici picturale, cererea s-a dovedit flexibilă, pastelurile lui Luchian trecând de şase ori bariera de 30.000 de euro, unul dintre acestea ajungând la 85.000 („După baie", adjudecat la Artmark în aprilie a.c.).

Existenţa unor autori muzeali, cu lucrări recent retrocedate, este principala oportunitate în licitaţiile de la Bucureşti. Cererea urmează şi în România oportunitatea financiară, piaţa de artă fiind mult mai funcţională decât pare la prima vedere.

86,3 milioane de dolari era vechiul record pentru arta contemporană, stabilit în 2008 de „Triptic, 1976" al lui Francis Bacon.

Agenda investiţiilor: Pallady de 350.000 de lei şi Petraşcu de 50.000 de euro

Un portret de Theodor Pallady, „Dormind", şi o pânză de Gheorghe Petraşcu, „Cortile d'Abazza - Veneţia" (foto), sunt cele două opere majore care sunt programate în licitaţii săptămâna viitoare, prima la Alis, cealaltă la Goldart. Licitaţia de la Alis va avea loc marţi şi cuprinde 72 de loturi, între care „Evantaiul roşu" de Vasile Grigore (14.000 de lei), „Clopotniţa" de Ştefan Popescu (pastel, 7.500 de lei), „Portret de bătrân evreu" de Octav Băncilă (24.000 de lei) şi „Compoziţie (Colo sus în deal la cruce) " de Gh. Vrăneanţu (8.000 de lei).

Vedeta este tabloul lui Pallady, operă prezentă în retrospectiva autorului, în 1971, la Muzeul de Artă al RSR. Joi este programată licitaţia de la Goldart, cu 102 loturi.

Alături de lucrarea lui Petraşcu (care face parte dintr-o serie importantă şi care provine din colecţia compozitorului Gh. Dumitrescu), mai sunt prezente lucrări de Schweitzer-Cumpăna („Case la ţară", 4.000 de euro), Ştefan Luchian („Bucătărie călugărească", pastel, 7.000 de euro), Ştefan Popescu („Biserică în Vâlcov", 8.000 de euro) şi Samuel Mutzner („Primăvară la Balcic", 6.000 de euro).

Clasamente de artă: Top 10 tablouri cu copii

1. Nicolae Grigorescu, „Ciobănaş pe Valea Doftanei" (Artmark, 2011), 250.000 de euro

2. Nicolae Grigorescu, „Păstoriţa" (Artmark, 2010), 175.000 de euro

3. Nicolae Tonitza, „Trei fraţi" (Artmark, 2012), 170.000 de euro

4. Nicolae Tonitza, „Fata în roz" (Artmark, 2006), 120.000 de euro

5. Nicolae Tonitza, „Fiul pădurarului" (Alis, 2011), 115.000 de euro

6. Nicolae Tonitza, „Studiu pentru un portret" (Monavissa, 2007), 100.000 de euro

7. Nicolae Tonitza, „Micuţa tătăroiacă"(Alis, 2009), 91.566 de euro

8. Nicolae Grigorescu, „Ciobănaş" (Alis, 2001), 55.426 de euro

9. Nicolae Grigorescu, „Ţărăncuţă cu broboadăalbă" (Artmark, 2011), 48.000 de euro

10. Nicolae Tonitza, „Fetiţa cu tulpan alb" (Goldart, 2012), 46.000 de euro