APARITII EDITORIALE

Poezia de partid si de stat Pe fondul sonor al petardelor publicistice si al "evenimentelor" culturale ce tin, la noi, doua zile si-o noapte intermediara, cativa critici si istorici de calibru

Poezia de partid si de stat
Pe fondul sonor al petardelor publicistice si al "evenimentelor" culturale ce tin, la noi, doua zile si-o noapte intermediara, cativa critici si istorici de calibru lucreaza, discret si temeinic, la niste proiecte fundamentale. Lucrari de sinteza, masive constructii critice si largi desfasurari analitice, pe baza carora se va configura canonul literar postbelic. Literatura romana sub comunism a lui Eugen Negrici este o astfel de opera majora, incheiata la capitolul Proza si in plina derulare la cel dedicat Poeziei. Aparut tot la Editura Fundatiei PRO, volumul de fata este mai subtire (tipografic, nu valoric) decat precedentul si reprezinta intaia secventa din cele trei care, finalmente, vor da tabloul liric general al epocii comuniste. Urmandu-l pe cercetator, vom intra intr-un adevarat muzeu al ororilor livrate in anii '50 ("obsedantul deceniu" despre care vorbea Marin Preda) sub numele de poezie. Cu toate ca lucreaza cu manusi si reflexe chirurgicale, autorul nu-si poate reprima intotdeauna dezgustul resimtit la intalnirea cu mutantii literar-ideologici pe care ii studiaza si diseca. Dar inca mai pervers se dovedeste mecanismul din spatele acestor prefabricate, conceptia pe cat de rudimentara, pe atat de sistematic aplicata, a artei cu directie, cu mesaj, cu febre revolutionare iesite din exprese indicatii partinice. Poezia de partid si de stat, adica poezia sectionata in insusi centrul ei vital (orizont imaginativ, libertate asociativa, fantasme personale, timbrul liric al fiecarui creator), reprezinta o manufactura grosolana, comica si trista totodata. Iata patru siruri premonitorii, egale cu o blasfemie in toata regula, compuse in 1944 de A. Toma, versificatorul cocotat ulterior in locul lui Arghezi: "Da, asta-i Buna-Veste, noul Crez/ intru care va nasc si va botez/ in numele lui Marx si Lenin si Stalin/ Acum si-n vecii vecilor si pururea Amin!". Aceste versuri sunt de plans. De ras sunt altele, memorabile tocmai prin ineptia lor tenace: "Trece o noapte, trece inc-o zi,/ Lupta se ascute intre clase,/ Iar chiaburii se arat-a fi/ Elemente tot mai dusmanoase." (A.E. Baconsky); "Din Amsterdam,/ Din Rotterdam,/ Grasi olandezi priveau pe geam,/(...) Slujind pe marea lor stapana/ Cu zambet gras pe-obraz de luna,/ Duceau sub cer indonezian,/ Chemat in pofte si-n ochean,/ Moartea ascunsa-ntr-o lalea." (Eugen Frunza); "Partid, eu te cunosc, te stiu/ Si dupa ochi te stiu, si dupa fata" (Demostene Botez). Vor trece niste ani pana cand poezia noastra va fi lasata sa se ridice deasupra acestui nivel; volumul urmator al lui Eugen Negrici ne-o va reaminti si demonstra. Pana atunci, sa mai asistam la o ultima scena de amor ideologic, platonic la nivelul "poeziei", bine recompensat la nivelul "poetului": "Drag tovaras Stalin/ iti trimit un cojocel./ Nu-l lucrai numai cu fir,/ gandul il pusei in el.// Firul negru il cusui/ sa nu uit prin ce trecui./ Stele rosii am brodat,/ firu-n opt, rotund, bogat,/ stelele de la Cremlin,/ viata fara de stapan.//(...) Cojocelul n-o sa fie oare mic/ pentru sufletu-ti de voinic?/ Drag tovarase Staline,/ mult as vrea sa-ti vina bine!" (Sanda Movila). Oare i-o fi venit bine lui Stalin cojocelul Sandei Movila? Cred ca da, intrucat sufletul atat de vast al tatucului de la Moscova isi unduia talazurile intr-o statura, totusi, diminutivata. Slava Domnului ca nu l-am apucat mare...