Andrei Marga, noul preşedinte al Institutului Cultural Român, anunţă „debirocratizarea” şi „defeudalizarea” instituţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Andrei Marga, noul preşedinte al Institutului Cultural Român (ICR), a postat pe site-ul instituţiei un document numit „Sincronizarea Institutului Cultural Român", prin care expune viitoarele schimbări de viziune şi proiecte pe care le are în vedere în mandatul său.

Invocând Legea 356 din 11 iulie 2003, cu modificările OUG nr. 27, din 13 iunie 2012, Marga spune că, din punctul său de vedere, „sunt necesare dezvoltări şi schimbări în direcţia sincronizării activităţilor la Institutul Cultural Român", „debirocratizarea" şi „defeudalizarea" instituţiei.

Noul preşedinte al ICR consideră că activităţi de tipul iniţierii, organizării şi dezvoltării capacităţii asociative, aşa cum au fost ele declarate în documentele instituţiei, „sunt insuficiente" şi propune ca scop pentru Institut „producerea de noi valori de cultură şi civilizaţie, reprezentarea şi promovarea culturii şi civilizaţiei poporului român în ţară şi în lume, luată în întregime". Aceasta înseamnă, conform viziunii sale, că „accentul se mută pe producerea de valori", conform Mediafax.

Andrei Marga spune că una dintre priorităţi va fi contribuţia la elaborarea de proiecte „România 2020".
Preşedintele ICR mai precizează că instituţia „se obligă să cuprindă, în arcul culturii, informaţii, cunoştinte, dar şi vederi generale, concepţii, viziuni. Europa rămâne multilinguală, iar limba română va trebui consolidată ca limbă europeană. Vom cultiva memoria trecutului, vom contribui la rezolvarea problemelor prezentului şi vom prefigura şi pregăti viitorul".

Marga mai spune că este necesară acordarea unei mai mari atenţii şi altor ramuri ale culturii - ştiinţele, economia, dreptul, tehnologia -, declarându-se dezamăgit de modul în care ICR a considerat că aceste domenii trebuie reprezentate în acţiunile de promovare a culturii române. „Dacă privim documentele ICR din anii recenţi, suntem izbiţi de această înţelegere restrictivă şi caducă a culturii şi civilizaţiei. Accentul trebuie mutat pe sprijinirea activităţilor generatoare de ipoteze, concepte, descoperiri cognitive, inovaţii tehnologice, înnoiri de viziune şi pe cultivarea şi etalarea ştiinţelor în România. Reglementările şi organizarea ICR vor trebui să reflecte o asemenea privire contemporană asupra culturii şi civilizaţiei", se arată în documentul de pe site-ul ICR.

Greşeli de abordare a ICR sub vechea conducere sunt, potrivit lui Andrei Marga, iniţiativele culturale care, pornite din România şi realizate în altă parte, s-au soldat, în proporţii egale, cu succese şi cu eşecuri - „ICR s-a preocupat, în ultimii ani, să etaleze noi experimente, dar eşecurile nu sunt mai puţine decât reuşitele". De aceea, spune Marga, instituţia pe care o conduce va pune în prim plan „iniţiativele culturale reuşite, operele validate, autorii care au creat efectiv momente istorice", schimbarea de accent în favoarea operelor validate fiind, din punctul său de vedere, criteriu esenţial în asigurarea prestigiului cultural al României.

Preşedintele ICR spune că va susţine, va încuraja şi stimula organizaţiile profesionale, universităţile şi asociaţiile de creatori din România „care au oferit deja o garanţie a succesului întreprinderii lor culturale. Trebuie pus capăt risipei resurselor pe improvizaţii şi aranjamente subiective". În acelaşi spirit al promovării valorilor consacrate şi solidar cu afirmaţia cancelarului german Angela Merkel, care spunea că „nici Iisus din Nazaret nu a fost apolitic", Marga anunţă că „ICR trebuie să mute accentul pe cultivarea unui sănătos pluralism ferindu-se de parti pris-uri pentru politici respinse de cetăţenii ţării".

Din textul scrisorii semnate de preşedintele ICR nu a fost omisă nici latura financiară a promovării culturii. „Cultura se promovează în virtutea valorii, dar cu cheltuieli. Promovarea culturii costă", spune el. „ICR trebuie să mute accentul pe întrebări hotărâtoare - ce, cât, cum, unde este prezentă cultura română în lume? - şi să facă multe operaţiuni neglijate: asigurarea prezenţei cărţilor româneşti în bibliotecile lumii, consacrarea de idei româneşti, folosirea cu rezultate a burselor, cooperarea cu editurile de referinţă străine, ameliorarea situaţiei corpului de traducători, mărirea accesului cititorului român la cărţile de referinţă universală, sporirea relevanţei propriilor edituri, contactul continuu al autorilor cu publicul, instituirea de premii reale pentru opere cu impact societal semnificativ etc.

Un inventar actual al datelor prezenţei româneşti în cultura lumii este necesar, iar noi investiţii în cultura română vor fi făcute", se mai arată în documentul postat pe site-ul ICR.

În ceea ce priveşte schimbările de personal de la nivelul Institutului Cultural Român, Andrei Marga anunţă că pregăteşte o nouă organigramă şi un nou regulament de funcţionare a ICR, urmând ca, în cel mai scurt timp, să prezinte spre aprobare Parlamentului şi comisiilor de specialitate proiectele şi programele considerate de maximă importanţă pentru ICR.

Cultură

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite