Adevăruri de altădată: Drumeţia marină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jean Bart
Jean Bart

Doi scriitori moldoveni au cântat marea: Jean Bart şi Ioan Adam. Au fost contemporani şi prieteni.

Jean Bart era ofiţer de marină. Această calitate l-a fixat pentru mai mult timp la Constanţa, cu începere dela 1904, ca profesor de matematici la şcoala copiilor de marină, unde şi-au făcut ucenicia cei mai buni dintre navigatorii noştri.

Cartea cea mai temeinică, lucrarea eminamente marinărească cu care Jean Bart a cucerit simpatia publică şi i-a adus consacrarea este „Jurnalul de Bord", scriere care a devenit un fel de catehism pentru orice tânăr care râvneşte să-şi închine viaţa şi energia mării. Ea este o creaţie viguroasă, trăită, ieşită din colaborarea norocoasă a realităţii celei mai vii cu un talent bogat în resurse, hrănit de o sensibilitate puţin obişnuită cărora li s'a adăogat un complement şi mai fericit: o remarcabilă şi multilaterală cultură.

Jean Bart şi-a adunat impresiile, ajutat de minunatu-i spirit de observaţie, din fapte şi întâmplări adevărate, din călătoriile făcute pe cele mai multe din mările pământului. Mulţumită acestor consideraţii, literatura lui nu are nimic convenţional, nimic factice, e lipsită de uniformitate. Ea este luminoasă, sugestivă, colorată, e numai mişcare şi viaţă.

Poartă în ea toată vigoarea frământatelor unde ale mărilor nordice, sbuciumul valurilor furioase, geamătul furtunilor neostoite, teroarea negrelor nopţi de tempestă.

Se reflectă în ea albastrul minunat al cerului de miazăzi, pacea netulburată a apelor adormite sub toropeala soarelui, farmecul ţinutului mediteranian.

Trăieşti, dimpreună cu el, atmosfera pământurilor depărtate pe care le-a atins, vezi, sub farmecul descripţiei lui natura generoasă şi variată a altor climate, îţi trec pe dinaintea ochilor oameni şi obiceiuri necunoscute; oameni cu patimile, cu calităţile şi defectele lor, cu existenţa lor, calmă sau sbuciumată, condiţionată de natura specială a ţinuturilor în care li se deapănă existenţa.

(articol publicat de Stelian I. Constantinescu în Adevărul, 1937)

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite