Adevăruri de altădată: „Adeverul literar“, la 500 de numere

În grija de a da cititorilor literatură de bună calitate, informaţii exacte şi la zi asupra mişcării literare din ţară şi străinătate, precum şi lucruri distractive, nu ne-am abătut nicio clipă de la programul nostru, pe care dacă nu l-am schiţat de la început – îl notăm după un şir de ani, când publicul cititor îl poate verifica prin activitatea desfăşurată.

Revista a publicat beletristică, critică şi istorie literară, critică de artă, istorie, filosofie, sociologie, chiar ştiinţă, cronici teatrale, muzicale şi cinematografice (din ţară şi din străinătate), interviuri, anchete, rubrici distractive (şah, anecdote, caricaturi şi curiozităţi), având un stil ales şi vioi şi o ţinută elegantă.

Adeverul literar e singura revistă de mare publicitate, intrată definitiv în gustul, în obiceiurile, în tabletele mulţimii cultivate. În această privinţă e singurul organ în felul celor occidentale, cu materie variată, cu apariţie fină, cu ţinută literată suficientă. Colecţiile din ultimii ani cuprind, pe lângă coloane de inteligentă popularizare, literatură pentru gusturile cele mai pretenţioase şi de multe ori pagini de antologie. Cei mai importanţi scriitori de astăzi, tot ce constituie un nume, o reputaţie, cu toţii, aproape fără excepţie, sunt colaboratorii Adeverului literar. Această revistă a putut concilia aceste două lucruri aşa de inconciliabile de obicei: calitatea cu vulgarizarea.

Dar Adeverul literar mai este unic şi în altă privinţă. Găsim într-nsul informaţii literare şi artistice culese fără alt scop decât pura şi simpla informare literară şi artistică.

*( Articol publicat de M. D. Ralea, în numărul  500 - Adeverul literar şi artistic,  6 iulie 1930)

Tudor Arghezi, în articolul „Notiţă comemorativă", tot în numărul 500, spunea: „O publicaţie literară altoită pe acest fond nu putea să reflecteze în criteriul ei particular decât criteriul general al editurii întregi. Adevwrul literar e o universitate de genuri şi individualităţi, adeseori contrarii, însă situate în sensul celei mai pline libertăţi. Întâmplându-se că personalităţile expresive sunt întotdeauna şi cele mai înaintate, principiul era deajuns, s-ar putea spune, să fie aplicat prin invitarea tuturor penelor libere să scrie nestânjenite. În orice caz, Adeverul literar reprezintă progresiv ultimele achiziţii certificate ale literaturii.

*(Adeverul literar şi artistic,  6 iulie 1930)