Cât costă despărţirea prin SMS

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cel mai scump serviciu este vizita făcută de un angajat al firmei la adresa persoanei părăsite, care costă 47 de euro. FOTO reductress.com
Cel mai scump serviciu este vizita făcută de un angajat al firmei la adresa persoanei părăsite, care costă 47 de euro. FOTO reductress.com

Despărţirile din dragoste sunt întodeauna dureroase, iar unele persoane ar face orice ca să nu fie puse în situaţia de a-i da cuiva papucii. Tocmai de aceea, o companie australiană botezată Sorry It's Over (Îmi pare rău, s-a terminat - lb.engl.) rezolvă contra cost neplăcuta însărcinare.

Mai exact, operatorii firmei Sorry It's Over trimit un mesaj de despărţire în numele clientului. „Deşi te respectă şi îi pasă de ceea ce se întâmplă cu tine, X se teme să stea în faţa ta. El crede că relaţia voastră a ajuns la final. Totul se întâmplă cu un motiv. (...) Speră ce vei înţelege şi că veţi rămâne prieteni“, este o modalitate de a formula un e-mail sau un SMS de adio. Cel mai scump serviciu este vizita făcută de un angajat al firmei la adresa persoanei părăsite, care costă 47 de euro.

Pentru a mai îndulci vestea cea tristă, există şi posibilitatea livrării unui coş de consolare, care conţine o sticlă cu vin, ciocolată, un pachet cu alune, serveţele şi un mesaj de încurajare. De asemenea, un buchet cu flori, la 55 de euro, alături de un bilet de rămas-bun este o altă variantă prin care poate fi evitată o confruntare directă. 

despartire

 „De ce să-i priveşti în ochi şi să vezi suferinţa. Nimeni nu vrea să aibă de-a face cu ţipete, lacrimi şi rugăminţi“, este de părere patroana firmei, Kristy Mazins, o fostă asistentă. 

Stil de viață



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite