TRAVEL Miezul nopţii la Londra. Splendoarea ca rutină

Oraşul de lux, cetatea istorică, fieful tinerilor fără inhibiţii, marele centru cultural. Londra eternă. Toate-s vechi, la locul lor, numai că au o sclipire aparte după apus. Splendoarea ca rutină.

Prima între capitalele europene pe axa Londra-Paris-Roma-Berlin. Oraşul care adună anual milioane de turişti de pe toate continentele. Care a fost aranjat în aşa fel încât să se îngrijească şi de locuitorii cuminţi, familişti, corporatişti, dar şi de turişti, artişti şi, în fine, nonconformişti de toate felurile, de pretutindeni. Nimic nou. Chestiuni îndelung analizate şi promovate. Un amănunt numai. Turiştii meteosensibili, îngroziţi de vremea capricioasă a Marii Britanii, vizitează Londra vara sau, orişicât, în sezonul cald. Motivaţiile, evidente: teama de vreme închisă şi entuziasmul de a sta cu soarele-n faţă pe malurile Tamisei. Şi-apoi, nu degeaba se spunea în anii postbelici că ceaţa de pe Canalul Mânecii a lăsat continentul izolat – „London Times“, 22 octombrie 1957. Alte vremuri, alte distracţii. Dar Londra e mai frumoasă ca oricând tocmai atunci când e învăluită-n ceaţă. Şi, mai cu seamă, în întuneric.

Luminile oraşului

Constitution Hill leagă Arcul Wellington de Palatul Buckingham. Parcul Hyde, la stânga, Grădinile Palatului, la dreapta. Ziua, strada forfoteşte de lume: turişti curioşi şi gălăgioşi, oameni ieşiţi la alergat, părinţi care-şi plimbă copiii, poliţişti ecveştri, tineri cu câini, bătrâni agale în baston. Pe înserat, în schimb, ai şansa de a merge nestingherit pe un trotuar gol sau chiar pe pista pentru cai – pentru că există una. Ai senzaţia aceea de bucurie facilă că oraşul e numai al tău. E aproape caraghios. Palatul Buckingham, asaltat de obicei de turişti preocupaţi să-şi facă poze cu reşedinţa monarhică britanică – din 1837! – ori cu faimoasele gărzi ale reginei, e liber. Piaţa e pustie. Clădirea stă în linişte, sub jocurile de lumini proiectate simetric, sobru, mai intense la colţuri şi în mijloc.

Gardienii palatului – îmbrăcaţi în uniforme comune – stau reuniţi la una dintre porţi şi-şi zic glume, râd. Pe treptele statuii reginei Victoria, în mijlocul scuarului, doi tineri îndrăgostiţi stau îmbrăţişaţi. De dragoste şi frig.

Bere, magie şi hip hop

De-a lungul bulevardului The Mall, în drum spre Piaţa Trafalgar, oamenii stau în faţa restaurantelor şi puburilor – bărbaţi cu nodul strâns la cravată şi doamne în rochii elegante cu umerii dezveliţi – şi fumează. Stau în ţarcuri delimitate de câte o panglică ori un gard mic şi discută cu zâmbetul pe buze. Vântul adie moderat şi umiditatea aerului e ridicată. Un grup de corporatişti, toţi în costume negre, parcă-s uniforme, intră într-un pub. Ia fiecare câte o bere, pale ale la halbă, o beau în picioare, în mijlocul încăperii. Apoi pleacă. Simplu.

Treptele de la National Gallery, din piaţa Trafalgar, sunt aglomerate. Încântaţi de arhitectura neoclasică a muzeului, trei tineri filmează un videoclip pentru o melodie hip hop. Primul lor videoclip, trag de mai multe ori aceeaşi scenă, cine ştie care iese mai bine.  Lângă, mai în umbră, un bărbat îşi exersează trucurile de magie cu care-şi va vrăji publicul în ziua următoare, tot acolo, în piaţă. Are mai mulţi aşi sub mânecă: merge pe-un fir de sârmă, pe piunieze care nu-l rănesc, scoate bile de unde nu-s. Stoarce o liră. Ceasul Big Ben bate la fiecare sfert de oră. Are o melodie a lui, Westminster Quarters. Sferturile Westminster. Când e oră fixă, se aud atâtea bătăi câte ore din zi au trecut. Sunt bătăi grave, ameninţătoare, finale. Acesta e Big Ben, clopotul.

Malul sudic al Tamisei

Vara, malurile Tamisei sunt loc de promenadă şi distracţii de toate felurile – cluburi, terase, tarabe cu mâncare şi băuturi răcoritoare. Apoi, când toate se închid, rămâne numai Tate Modern. Pe malul sudic. Nu e tocmai puţin. De pe London Bridge se înţelege cel mai bine oraşul acesta. Cu celebrul său zgârie-nori The Shard, cea mai înaltă clădire  din Europa – 309,6 metri înălţime, 72 de etaje –, cu terasele deschise pentru cei ce lucrează târziu, cu vaporaşele pentru croaziere pe Tamisa şi în zare, Tower Bridge, flancat de Turnul Londrei şi de clădirea modernistă a primăriei Londrei.

Între cele două poduri, este ancorat permanent HMS Belfast, un crucişător uşor din flota Royal Navy. A fost lansat la apă de Sf. Patrick, pe 17 martie 1938. Printre acţiunile la care a participat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial se numără bătălia de la North Cape (decembrie 1943), parte a campaniei din zona arctică – unde a ajutat la distrugerea navei de război germane Scharnhorst – şi operaţiunea Overlord, din iunie 1944, HMS Belfast ajutând la debarcarea din Normandia a Aliaţilor. După Războiul din Coreea, a intrat în rezervă, iar din 1971, a fost transformat în muzeu şi deschis publicului. Şi stau doi îndrăgostiţi pe malul Tamisei şi-şi spun aşa poveşti de război sub ghirlandele de luminiţe de sărbători. 

Din Turnul Londrei răsună muzică. Nu mai e niciun corb prin apropiere. Un cort alb instalat în curte, printre ruine expuse prin sticlă, e străpuns de lasere de discotecă. Se distrează tinerii londonezi, e miezul nopţii. Vântul bate cu rafale şi apele se învolbură uşor pe Tamisa. „God save the queen/ 'Cause tourists are money/ And our figurehead/ Is not what she seems“, ar putea fredona cineva, în gând.  Dar nu se mai ascultă azi Sex Pistols.

Circ, bratwurst şi maşinuţe buşitoare

Târgurile de Crăciun sunt nelipsite din toate marile capitale. Aşa se îmbină cel mai bine distracţia, bucuria sărbătorilor şi consumerismul. Bâlciurile, căci asta sunt de fapt, au apărut ca evenimente economice de amploare pentru oraşele dezvoltate încă din Evul Mediu, iar Marea Britanie are o tradiţie îndelungată în domeniu. Şi-a spus cuvântul epoca victoriană.

Cel mai mare festival de iarnă din Capitala britanică este amplasat în Parcul Hyde, în apropiere de staţia de metrou Marble Arch. Winter Wonderland este un bâlci mare: cu roată din care se poate admira panorama oraşului, roller coasters, trenuleţe ale groazei, tiribombe şi maşinării care-ţi întorc stomacul pe toate părţile, cu circ, cu patinoar şi un bar realizat complet din gheaţă şi zeci de jocuri care-ţi testează îndemânarea – de a arunca la ţintă, de a trage cu puşca, de a arunca mingi şi cercuri. Dacă reuşeşti din trei încercări, primeşti o jucărie, dacă nu, eşti invitat cordial să te antrenezi până câştigi şi primeşti o jucărie. Important e să primeşti o jucărie! Să ai o amintire, să o dăruieşti şi să faci pe cineva fericit. În spiritul sărbătorilor.

Ca în orice târg de Crăciun, varietatea gastronomică e mare: de la cartierul bavarez, unde se înghesuie oamenii la hot dog cu bratwurst şi cartofi prăjiţi, până la tarabele cu gogoşi, clătite uriaşe, popcorn şi vată de zahăr în toate culorile. În mijlocul unui carusel cu căluşei a fost amenajat un bar pentru adulţi. Beau bere şi vin fiert şi se învârt uşor. Asta e cu bâlciurile, totul e bine să se învârtă. Luminiţe şi gălăgie.

Târgul de sărbători din Londra este deschis zilnic, de la 10 dimineaţa până la 10 seara. Chiar şi de Anul Nou. Se închide pe 3 ianuarie. Londonezii sunt atraşi de luminiţe, de carusele, de mâncarea bavareză şi vinul fiert. Vin cu sutele, zilnic. Se aşază cuminţi la coadă şi aşteaptă să le vină rândul la controlul de securitate de la poartă. Totul e securitate şi avertismente – în special în atenţia împiedicaţilor. La intrare, nu se plăteşte bilet, dar trebuie achiziţionate jetoane pentru distracţiile diverse din târg. Cererea e mare, aşa că organizatorii dau îndemnuri călduroase să se achiziţioneze bilete în avans pentru patinoar, barul de gheaţă, pentru roată şi circ.

Cu puţină ordine şi disciplină, se garantează distracţia supremă. „We put the fun in festival“ [n.r. – Aducem distracţia la festival] e dictonul unuia dintre comercianţi. Bine aţi venit la bâlciul absolut, la bâlciul încântător, la bâlciul magic al sărbătorilor de iarnă! E o lume minunată.