TRAVEL Evadarea în Deltă, în coadă de peşte

Sunt multe de făcut în Delta Dunării: excursii pe canale, birdwatching, cum spun americanii, plimbări cu caiacul şi o vizită la Sulina. E important să-ţi faci timp şi pentru pescuit.

Tineri bronzaţi, în sandale, cu pălării tip safari, femei care trag după ele copii, câini de talie mică şi vreo câteva sacoşe de rafie, turişti, bătrâni şi tot felul de bărbaţi care încarcă lăzi, cutii şi saci. Este amiază şi pare că întreg portul din Tulcea se îngrămădeşte pe nava Moldova, operată de Navrom Delta, cu destinaţia Sulina. Aşa începe cea mai aşteptată vacanţă a anului, după trei luni de captivitate, în vremea primei pandemii pe care o traversăm.

La ce se poate spera mai mult, când betoanele se încing, când aerul devine înecăcios, când picăturile aerelor condiţionate cad exasperant pe tabla unor pervazuri, decât la o escapadă în sălbăticie? Un răspuns la această situaţie este Delta Dunării, loc rămas neexplorat de mulţi, descurajaţi de drumul lung şi anevoios. Dar iată că – pentru un preţ modic, de 32 de lei – timpul zboară când te legeni alene pe valurile Dunării, şezând pe puntea unei nave uriaşe. Nimic de făcut. Stai şi priveşti la întinsul de apă, printre oameni care îşi fac fotografii-portret, care beau bere şi-şi amintesc ce bine a fost data trecută când au fost în Deltă sau care, pur şi simplu, se plimbă, fără noimă, de colo-colo de-a lungul punţii înguste.

Obligatorie la intrare, masca de protecţie a fost abandonată în exterior, la fel ca principiul distanţării. Şi-aşa, ca să mai uiţi de posibilele angoase, faci inventarul: din Crişan – declarat oficial sat turistic, localizat pe malul braţului Sulina, „în inima Deltei“, cum reclamă anunţurile publicitare – se ajunge cu uşurinţă şi la Mila 23, şi la plaja din Sulina. Este recunoscut însă ca fiind, prin excelenţă, sat pescăresc.

În cele două zile de weekend, este obligatoriu să fie bifate toate aceste borne turistice, mai ales în cazul în care călătorul nici n-a vizitat gura de vărsare a Dunării în mare, nici n-a pus vreodată mâna pe undiţă. Aşadar, dacă îşi ia în serios îndatoririle de explorator, la plecare, a împachetat cu grijă şi o jachetă antivânt, numai bună de purtat pe bărcile rapide, la apus, şi un costum de baie, şi o pereche de cizme de cauciuc – frumoase, mov, deasupra gleznei, dar nu până la genunchi – destinate, desigur, unei sesiuni zdravene de pescuit.

Peste apă-i peste mână

După trei ore şi jumătate, nava opreşte pe malul drept al Sulinei. De pe ponton, însă, situaţia se ramifică. Fericit cel ce şi-a ales gazdă unul dintre cele câteva sute de ţărani ai satului, căci el se duce în treaba lui, pe poteca ce merge paralel cu apa. Va rămâne, pe tot parcursul sejurului, pe malul unde se găseşte şi magazinul care, oricât de abandonat şi în ruine ar părea, este totuşi un bun furnizor de băuturi şi snack-uri. Majoritatea pensiunilor, însă, sunt pe malul stâng, care este, de fapt, ca o mică insulă. De ce? Cursul actual al Sulinei a fost amenajat pentru a fi navigabil pentru vasele mari, dar s-a păstrat şi o porţiune din braţul original, care acum este un canal foarte mic şi, la un moment dat, se înfundă. De aici, „insula“ de pe malul stâng şi viaţa într-o altfel de captivitate, fără comerţ liber.

Se dovedeşte însă, rapid, că imposibilitatea de a ajunge pe propriile picioare la magazin lucrează în favoarea dezvoltatorilor în turism. E trecut bine de al doilea prânz şi, la umbra generoasă a unui măr tânăr, se consultă meniul obligatoriu: preţurile sunt de resort, dar măcar există toate tipurile de peşte. Peşte de apă dulce şi de apă sărată, peşte marinat, peşte prăjit, peşte la grătar, borş de peşte şi saramură de peşte, icre de crap, icre de ştiucă şi, de ce nu, Meniul Pescarului, cu trei tipuri de peşte. Până la plecare, se va mânca, fără îndoială, inclusiv infamul meniu.

Păsările!

Cine n-a vizitat niciodată Delta se emoţionează uşor, la cele mai mici detalii: aici, chiar la picioarele tale, stufărişul se împleteşte armonios cu nuferi şi mătasea-broaştei – o fotografie; dincolo, nişte ţărani transportă baloţi de fân cu o barcă, iar la pornire, barcagiul împunge pământul cu un băţ lung, cum se face şi-n Veneţia – altă fotografie; peste drum, pe braţul Sulina, un mic iaht se plimbă cu viteză, împroşcând în sus apa şi formând mici curcubee efemere – nu iese fotografia.

Ca să ajungi în Delta profundă, însă, trebuie să fii condus de un om de-al locului. Numai cei ce au trăit o viaţă în zonă cunosc bine canalele şi ştiu să afle cele mai frumoase peisaje. O plimbare cu barca până la Mila 23, la apus, costă 120 de lei de persoană. În decursul celor patru ore e vreme să le vezi pe toate: libelule albastre, şerpi de apă, broaşte, lacuri întinse şi canale înguste, nuferi albi şi galbeni, stuf, trestie şi sălcii, tainele şi regulile pescuitului la plasă, ciulini-de-baltă – o delicatesă în Deltă –, dar mai ales păsări.

Vedetele bălţii sunt pelicanii, desigur, chiar dacă anul acesta s-a anunţat că ar fi venit în România şi păsările flamingo. Nu ştim unde sunt şi ce fac, însă pe lângă Mila 23 n-a fost picior de flamingo. Cu puţin noroc, totuşi, te poţi apropia suficient de mult de grupuri de pelicani – cei comuni par ceva mai neînfricaţi decât pelicanii creţi –, de raţe şi de cufundari. Răzleţ, în mijlocul vreunei bălţi acoperite de nuferi, stă atentă egreta mare, în timp ce pe deasupra zboară dumbrăveanca. Este, după toate probabilităţile, o mică lecţie de biologie. Afli, de pildă, că lebedele – de-acolo, de la umbra păpurişului – trăiesc în perechi toată viaţa. Că şi stârcul, şi pescăruşul se înţeleg bine cu pelicanii. Şi că egretele mici cuibăresc în colonii. Când se lasă seara peste Delta Dunării, tot peisajul din jur parcă devine alb-negru sub roşeaţa cerului. Atunci ies la pescuit în bărci ţăranii din Mila 23 şi turiştii se retrag la cină – masă mare, pescărească, asezonată cu un ansamblu de femei care cântă melodii tradiţionale lipoveneşti.

La marginea estică a României

Vărsarea Dunării în mare nu este vreun fenomen care să-ţi taie răsuflarea, dar nu-i nici de lăsat. Un drum de la Crişan la Sulina – pentru aceiaşi 120 de lei – durează cam 40 de minute şi îţi oferă, cel puţin, şansa să circuli ca un adevărat om al Deltei. Dacă vrea, ghidul îţi poate povesti despre ce înseamnă să trăieşti în cel mai estic punct din România, izolat şi dependent de navele Navrom Delta, în sărăcie şi abandonat de guvernanţi. Dacă e bine dispus, s-ar putea să pipereze povestea şi cu detalii istorice. De pildă, pe malul stâng al Sulinei, în Crişan, se găseşte un obelisc dedicat regelui Carol I, pe care e inscripţionat: „Acest monument a fost ridicat în onoarea Majestăţii Sale Carol I, regele României, care la 5/17 mai 1894 a binevoit să inaugureze a opta tăietură la mila 18“ (n.r. – traducere din franceză), pentru că atunci se făceau lucrările pentru ca braţul să poată fi navigabil. Apoi, când se ajunge în oraş, îţi poate povesti despre vechile faruri şi despre locuinţele şi Palatul Comisiei Europene a Dunării, dar şi despre ruinele comuniste întâlnite la tot pasul.

Ieşirea pe mare poate veni cu o surpriză: uneori, când e apa călduţă, aici vin delfinii şi turiştii se bucură. Dacă totuşi nu sunt, rămâne ca singura satisfacţie să fie o după-amiază la plaja din Sulina – nici sălbatică, dar nici amenajată în toată puterea cuvântului –, cu nisip fin şi apă curată.

Un pescar fericit. FOTOGRAFII. Alexandra Şerban, Alexandra Constanda

Şi totuşi, somnul

Când au fost trecute toate aceste hotare şi eşti pregătit să scoţi la apă minunatele cizme mov, parcă făcute pentru pescuit, se iveşte oportunitatea: o plimbare cu caiacul pe canal, cu asigurarea că-i uşor, oricine poate învăţa. Şi chiar aşa este. Există dovada: dacă nu ştii să înoţi şi ţi-e cam frică de apă, laşi toate gadgeturile – telefoane, aparate şi ceasuri – şi te înarmezi cu mult curaj şi încredere în coechipieră. Asculţi bine indicaţiile de vâslire – cum întorci caiacul, cum mergi înainte, cum mergi îna-poi –, parcurgi cinci metri şi eşti fericit. Chiar poate învăţa oricine! Desigur, în următoarea jumătate de oră, s-ar putea să te învârţi în cerc, să vâsleşti în contratimp cu omul de lângă tine, să ajungi în hăţişuri pline de pânze de păianjen şi praf, să te blochezi în stuf şi, în final, să strigi în tandem: „Stânga, stânga! Dreapta!“. Şi-aţi reuşit! Ba chiar, o oră mai târziu, după ce-aţi descoperit Delta de la luciul apei, cel mai sigur e că puteţi câştiga o cursă de caiace – fete versus băieţi – de vi se duce vestea în tot satul.

Numai că vâslitul nu-i treabă tocmai uşoară. Se impune, deci, ca la sosire omul să se aşeze în faţa Meniului copios al Pescarului: crap, ştiucă şi şalău, ce tronează peste salate, cartofi copţi şi icre. Dar nu se poate pleca din Crişan fără să fi aruncat momeala măcar o dată. Aşa că, în echipament corespunzător, te prezinţi la standul cu undiţe. Amuzată, abia iţindu-i-se zâmbetul prin întunericul străpuns de razele lunii, gazda te înştiinţează că nu se pescuieşte noaptea. „Şi ce-i cu cizmele alea?“, şuieră hohotind şi spune că oamenii stau în şalpi pe ponton. Cu deznădejdea de novice în suflet, afli, într-un final, că pescuitul la undiţă şi la lansetă nu-i tot una. Ca un făcut, chiar când te-mpaci cu înfrângerea, un pescar voios păşeşte apăsat, fluturându-şi prada: un somn uriaş.

Către alte obiective turistice ale Deltei

Din Crişan se poate ajunge în mai multe puncte de interes turistic din Delta Dunării. Cea mai facilă modalitate este să fie închiriată o barcă – iar pensiunile organizează zilnic diverse excursii pentru turiştii cazaţi. Una dintre cele mai populare opţiuni este vizitarea pădurii Letea, pentru a vedea caii sălbatici. O astfel de excursie costă în jur de 120 de lei, iar organizatorii propun şi un scurt popas pentru picnic în aer liber. Pentru aceeaşi sumă de bani, se face şi turism cultural în Deltă: Schitul Sfântul Atanasie este o mănăstire de rit vechi, care se găseşte pe grindul Stipoc, în apropiere de Chilia.

Cei ce vor să vadă şi partea de sud a Deltei, pot alege zona lacului Murighiol, unde se află şi ruinele cetăţii romane Halmyris, sau lacul Razim, unde poate fi vizitată şi cetatea medievală genoveză Enisala (comuna Sarichioi) (foto).