Video Șoselele de vis spre marile lacuri din România: Clisura Dunării, Transalpina, Cheile Bicazului
0Cele mai spectaculoase lacuri de acumulare din România se află în mijlocul unor peisaje de poveste și sunt înconjurate de șosele legendare, care pot face din călătoria spre destinațiile turistice o aventură de neuitat.
Călătoria pe malul celui mai mare lac de acumulare din România oferă priveliști impresionante și ar dura, pe jos, câteva zile.
Lacul de acumulare Porțile de Fier I, este de fapt, un sector de aproape 130 de kilometri al Dunării, unde nivelul fluviului a fost înălțat, iar albia sa a fost lărgită cu câteva zeci de metri pentru a asigura volumul de apă necesar celei mai mari hidrocentrale din România și pentru a înlesni navigația navelor de mari dimensiuni, prin spectaculoasele „cazane” ale Dunării.
Locul unde Dunărea a fost „îmblânzită”
Lacul Porțile de Fier I a fost amenajat în anii '60, în urma unui proiect conceput de ingineri români și sârbi. Acumularea are o suprafață de 700 de kilometri pătrați și o lungime de 130 de kilometri. Ea începe de la barajul Porțile de Fier, construit în localitatea Gura Văii (lângă Drobeta-Turnu Severin), și ajunge în amonte până în zona localității românești Baziaș și a orașului Golubac din Serbia.
Timp de aproape un deceniu mii de români și sârbi au muncit la construcția Sistemului Hidroenergetic și de Navigație de pe Dunăre. Amenajarea fluviului aducea beneficii economice importante celor două țări, hidrocentrala fiind proiectată la o capacitate de 1.200 MW. Lacul de acumulare a rezolvat și problemele de navigație prin Cazanele Dunării, un defileu de nouă kilometri unde trecerea vaselor mari era extrem de dificilă.
Piatra de temelie a hidrocentralei Porțile de Fier a fost așezată la 7 septembrie 1964, iar lucrările la baraj au demarat simultan, atât pe malul sârbesc al Dunării, cât și pe cel românesc, fiind legate printr-un pod provizoriu între localitățile Gura Văii și Sip. Peste 20.000 de muncitori au muncit la construcția barajului, a ecluzelor și a centralelor. Opt ani mai târziu, în 15 mai 1972, președinții Nicolae Ceaușescu și Iosif Broz Tito au inaugurat Sistemul Porțile de Fier I.
Ada Kaleh și Orșova veche, dinamitate
Sistemul Hidroenergetic și de Navigație Porțile de Fier I a pecetluit soarta unor vechi așezări de pe malurile Dunării. Noul lac de acumulare a scufundat în anii ’60 insula Ada Kaleh, situată în apropiere de Orșova și Drobeta-Turnu Severin, locuită din cele mai vechi timpuri și populată atunci de circa 600 de oameni, majoritatea turci.
Mii de oameni au fost evacuați și din localitățile Orșova, Ada-Kaleh, Eșelnița, Dubova, Vârciorova, Tufări, Jupalnic, Ogradena, Tîșovița și Plavișevița. Sub presiunea timpului și a apelor, unele construcții din Orșova și de pe insula Ada Kaleh au fost demolate cu ajutorul dinamitei. Altele s-au prefăcut în moloz, lovite de proiectile și călcate de tancuri. Distrugerile au fost cuprinse în scenariul unui film românesc didactic, numit „Asaltul”, filmat în Orșova și pe Ada Kaleh.
„Și când au sosit și trupele, cu mașini de luptă, cu armament și materiale, a început 'asaltul' localității și totodată asaltul unor cote încă necucerite de studioul militar: filmări pe viu, de deasupra sau dedesubtul unor clădiri incendiate în mod real, aruncate în aer, lovite de proiectile reale, filmări de lângă și chiar de sub ziduri prăbușindu-se, în subsoluri năpădite de foc și fum, pe acoperișuri cutremurate de suflul exploziilor”, informa ziarul Apărarea Patriei în 1969, la apariția filmului „Asaltul”.
În anii următori, insula Ada Kaleh a dispărut complet sub apele Dunării, care au crescut cu aproape 40 de metri în amonte de baraj.
Un monument valoros de pe malul Dunării a fost salvat de la dispariție. Tabula Traiana, o sculptură de patru metri lungime și 1,75 metri înălțime, dedicată împăratului Traian, fusese cioplită în piatră deasupra drumului antic săpat de romani în stâncile Cazanelor Dunării.
Tabula Traiana a rezistat peste 19 secole, din vremea războaielor daco-romane, dar în anii ’60 a fost mutată cu 30 de metri mai sus pentru a nu fi acoperită de apele lacului de acumulare.
Drumurile spectaculoase de pe malul românesc al Dunării
Pe malul opus, Chipul lui Decebal, cea mai mare sculptură realizată vreodată în România, veghează de două decenii deasupra Cazanelor Dunării, fiind săpată într-o stâncă în apropiere de Orșova. Astăzi, acesta este unul dintre cele mai fotografiate monumente din România.
Fluviul este mărginit aici de șoseaua de 140 de kilometri care leagă Baziaș de Orșova, însoțind Dunărea prin una dintre cele mai spectaculoase zone ale fluviului: Clisura Dunării, aflată în județele Caraș-Severin și Mehedinți.
Acest drum se suprapune cu una dintre rutele folosite de armatele romane pentru a pătrunde în Dacia, după ce au traversat Dunărea pe poduri construite din vase.
Una dintre ele începea din dreptul localității Baziaș, unde fusese ridicat castrul roman Lederata, iar cealaltă din Orșova, vechiul oraș Dierna.
La fel de spectaculoasă este și șoseaua Orșova - Drobeta Turnu Severin (video), un drum de aproximativ 30 de kilometri, care trece pe malul stâng al Dunării, pe lângă barajul Porțile de Fier I. O mulțime de viaducte și câteva tuneluri sporesc atractiviatatea acestei rute.
Lacurile Vidra și Oașa, perlele Transalpinei
Transalpina (video), șoseaua montană care leagă ținuturile Sibiului de sudul României, traversând Munții Parâng, a fost amenajată în anii ’30 și asfaltată complet, pe o lungime de circa 150 de kilometri, abia în anii 2000.
Drumul spectaculos a fost construit odată cu înființarea primelor cabane de la Rânca, situată la 1.600 de metri altitudine, în județul Gorj. Regele Carol al II-lea a inaugurat începerea lucrărilor de modernizare a traseului de creastă al Transalpinei, care urma să deschidă accesul către noul complex turistic.
„Priveliştile sunt unice prin distanţele enorme ce se oferă ochiului pe timp clar, ceea ce nu se întâmplă des la vârfuri, şi prin prăpăstiile îngrozitoare ce mărginesc drumul lipsit de parapet şi ameninţat de stâncile de deasupra. În aceste regiuni sălbatice, mare parte din an nu se poate circula din cauza zăpezilor, care încep să cadă din octombrie sau noiembrie şi acoperă complet munţii şi drumul până în luna mai”, relata, în 1938, ziarul Curentul.
Vidra, stațiunea „olimpică”
La mijlocul anilor ’60, peste 8.000 de muncitori au fost trimiși pe primul mare șantier hidroenergetic din Munții Parâng, unde urmau să fie amenajate lacul de acumulare Vidra, barajul și hidrocentrala Lotru–Ciunget, cu o putere instalată de 510 MW, cea mai mare de pe râurile interioare ale României.
Regimul comunist a văzut în acest ținut alpin un potențial turistic remarcabil, autoritățile intenționând să amenajeze un domeniu schiabil menit să găzduiască Jocurile olimpice de iarnă.
Șoseaua montană din zona lacului Vidra a fost numită Europa 15 și urma să atragă turiști străini spre Valea Lotrului, unde trebuiau să fie dezvoltate stațiunile „olimpice” Vidra, Alba și Mura, cu o capacitate de peste 5.000 de locuri. Voineasa, situată în apropiere, urma să fie și ea transformată în stațiune.
La 30 de kilometri de lacul Vidra, un alt lac spectaculos, Lacul Oașa, avea să inunde, în anii ’70, Valea Frumoasă, loc despre care se spune că l-a inspirat pe Mihail Sadoveanu în operele sale Valea Frumoasei și Poveștile de la Bradu’ Strâmb.
Amenajarea hidroenergetică a văii Sebeșului a început în 1972, vizând construcția a șase hidrocentrale între Lacul Oașa (video) și Sebeș.
În anii următori au fost realizate patru mari hidrocentrale la Gâlceag, Șugag, Săsciori și Petrești, cu o putere instalată totală de circa 342 MW, iar ulterior au fost adăugate două microhidrocentrale la Obrejii de Căpâlna și Cugir. Astăzi, punctul de atracție principal este Lacul Oașa, al cărui baraj este traversat de Transalpina.
Valea Sebeșului nu oferă doar peisaje naturale spectaculoase, ci și repere istorice. Aici se află cetatea dacică de la Căpâlna (județul Alba), inclusă în patrimoniul UNESCO, alături de alte cinci cetăți dacice din Munții Orăștiei. În vecinătatea ei, sunt câteva sate săsești, faimoase pentru bisericile lor fortificate.
De asemenea, pe crestele din apropierea Lacului Oașa, turiștii pot descoperi urmele taberelor militare de marș ale romanilor, ridicate în timpul campaniilor de cucerire a Daciei, pe Vârful Comărnicel (1.896 metri) și pe Vârful lui Pătru (2.133 metri).
Prin Cheile Bicazului spre cel mai mare lac din Carpați
Lacul Izvorul Muntelui – Bicaz este cel mai mare lac artificial de pe râurile interioare ale României. Lucrările la Complexul Hidroenergetic Bicaz de pe râul Bistrița au început în 1950, proiectul incluzând barajul Bicaz, cu o înălțime de 127 de metri, lacul de acumulare de peste 30 de kilometri pătrați și hidrocentrala, numită atunci V.I. Lenin, cu o putere instalată de 210 MW.
„Bicazul, prima mare realizare hidroenergetică din România, denumită și Școala hidroenergeticii românești, a fost o adevărată școală pentru specialiștii hidroenergeticieni care, mai apoi, au făcut posibile celelalte mari construcții de pe Argeș, Lotru și Dunăre”, informa Hidroelectrica.
Pentru înființarea lacului de acumulare, peste 20 de localități, în care trăiau aproximativ 18.000 de oameni, au fost strămutate. Satele Răpciune, Cârnu și Rețeș din județul Neamț au dispărut complet, împreună cu cimitirele lor. În alte sate, precum Hangu și Fârțagi, localnicii, îndrumați de preoți, și-au dezgropat morții și i-au mutat în cimitirele de pe dealuri, urcând pe așa-numitul „drum al morților”.
Aproape 20.000 de oameni, mulți dintre ei deținuți politici sau deportați, au fost aduși la Bicaz pentru a lucra la complexul hidroenergetic și la construcția barajului, finalizată la începutul anilor ’60.
Lacul de acumulare Izvorul Muntelui – Bicaz, Cheile Bicazului și Lacul Roșu sunt cele mai emblematice locuri de vizitat în Munții Hășmașul Mare din Carpații Orientali.
Acestea sunt accesibile pe DN 12, un drum spectaculos de 90 de kilometri care traversează Carpații Orientali între orașele Gheorgheni (Harghita) și Piatra Neamț (Neamț), asigurând o importantă legătură transcarpatică între Transilvania și Moldova, prin Cheile Bicazului.
Se încarcă comentariile...
