Foto România în afara traseelor marcate. Locuri neștiute unde găsești liniștea și cerul înstelat
0Când aglomerația urbană devine prea mult și notificările nu mai lasă loc gândurilor, există un refugiu rar: România profundă, fără semnal, fără drumuri asfaltate, dar cu un cer plin de stele și liniște. Vă prezentăm câteva dintre colțurile uitate ale țării, unde poți dormi sub cerul liber, unde poți auzi legende locale și poți gusta viața așa cum era cu sute de ani în urmă.
Undeva, departe de drumurile bătătorite ale turismului de weekend, România încă păstrează teritorii tăcute, crude, neumblate. Sunt acele locuri unde semnalul telefonului dispare ca și cum nici n-ar fi existat vreodată, unde potecile nu apar pe hărțile turistice oficiale și unde oamenii, dacă îi întâlnești, îți oferă o cană cu apă. Pentru cei care caută deconectare radicală, liniște reală și apropiere de esențialul naturii, există încă în România câteva teritorii izolate, pe cât de sălbatice, pe atât de prietenoase cu sufletul.
MUNȚII LATORIȚEI. O liniște fără marcaje
Primul loc care cere atenție – Munții Latoriței, o formațiune discretă, dar impresionantă, situată între Munții Parâng și Munţii Lotrului, în județul Vâlcea. Accesul se face dinspre localitatea Voineasa, urcând pe un drum forestier care șerpuiește printre versanți împăduriți până la lacul de acumulare Petrimanu. De aici, asfaltul dispare, iar odată cu el și semnalul. Începe un alt fel de călătorie, una pe poteci care urcă ușor spre Curmătura Oltețului, pe marginea unor coame domoale și pășuni alpine, cu priveliști care se deschid larg spre Munții Căpățânii. Pajiștile sunt presărate cu stâne izolate, unde ciobanii, dacă n-ai ghinion să găsești doar câinii, te primesc simplu, fără vorbe mari. Apa de izvor curge rece și limpede din stâncă, iar platourile montane oferă spațiu ideal pentru campare. Noaptea, cerul se deschide în bolți pline de stele, iar liniștea, atât de adâncă încât îți auzi gândurile, devine în sine un peisaj.
Zona este ideală pentru drumeții ușoare de o zi sau două, cu bagaj minim și orientare după hartă fizică – OpenTopoMap sau Munții Noștri offline sunt esențiale. Traseele nu sunt marcate, iar GPS-ul este adesea inutil. Cu toate acestea, orientarea nu este dificilă pentru cei obișnuiți cu mersul pe munte: culmile sunt largi, vizibilitatea excelentă, iar punctele de reper – lacuri, vârfuri rotunjite, stâne – sunt clare. Din Curmătura Oltețului se poate coborî spre Lacul Galbenu sau urca spre Vf. Bora. Totul depinde de cât timp vrei să stai departe de lume.
Localnicii din satele de la poalele munților păstrează tradiții arhaice legate de transhumanță: plecările cu oile la munte sunt marcate de sărbători locale, iar ciobanii încă folosesc cântece de doinit oile și chemare a câinilor, moștenite din vechime. Se spune că în nopțile senine, uneori, se pot auzi strigările munților – sunete ciudate, interpretate ca semne ale spiritelor păzitoare ale locurilor. De Sânziene și de Sfântul Ilie, bătrânii încă aprind focuri pe dealuri și povestesc legende despre fântâni care dispar și se mută după voința muntelui.
VALEA ȚESNEI. Chei sălbatice și nopți fără lumină
Un alt spațiu care impresionează prin izolarea sa profundă este Valea Țesnei, o bijuterie ascunsă în Munții Cernei, parte a Parcului Național Domogled-Valea Cernei. Urcarea începe de lângă Motel Dumbrava, aproape de Băile Herculane, și se face pe o potecă îngustă care intră rapid în pădure. După nici o oră, civilizația rămâne undeva jos, între serpentine, și tot ce ai în față este pădurea. Valea Țesnei este una dintre cele mai spectaculoase chei din sud-vestul României, cu pereți verticali, vegetație abundentă și un râu care curge printr-un tunel de stâncă și verdeață. Pe măsură ce urci, poteca devine mai sălbatică, până ajungi în poienile subalpine, locuri largi, molcome, perfecte pentru întins cortul. Mai sus, spre Vârful Arjana, peisajul se schimbă din nou: pădurile lasă loc stâncilor, iar de pe creastă se deschide o priveliște largă spre Munții Mehedinți și spre Retezat.
Arjana nu este un vârf înalt – abia dacă depășește 1.500 de metri –, dar este o culme învolburată, izolată, pe care rar întâlnești turiști. Poienile sunt presărate cu sălașe vechi, unele părăsite, altele folosite de ciobani doar vara. Aici e locul unde poți sta o noapte fără să vezi nicio altă lumină, fără să auzi decât foșnetul ierburilor și clopotul câte unui animal. Apa este prezentă în mai multe izvoare, dar trebuie căutată cu atenție, mai ales vara. Pe hartă, zona apare ca o pată albă: fără trasee oficiale, fără marcaje, fără cabane. E un loc pentru cei care știu să se orienteze, dar care nu vor altceva decât o noapte liniștită sub cerul liber.
Bătrânii din satele din apropiere încă povestesc despre „Zeița din Arjana“, o ființă mitologică protectoare a turmelor, care se arată în nopțile cu lună plină. În gospodăriile Cernei se păstrează obiceiuri legate de focul viu (aprins prin frecarea lemnului în noaptea de Sânziene) și ritualuri de protecție a stânelor. Portul tradițional este încă purtat la hramuri și sărbători de munte, iar cântecele locale, doinite la fluier, însoțesc încă drumurile ciobanilor. De Paște și de Crăciun, familiile de pe Valea Cernei aprind focuri rituale pe vârfuri, iar în Joia Mare se împart colăcei pentru sufletele celor rătăciți în munți.
Poienile de sub Munte. Mituri și natură din Maramureș
Cel de-al treilea loc ce merită menționat nu este doar izolat geografic, ci și cultural, este de găsit sub denumirea de Poienile de sub Munte, în Maramureș. Aflat la granița cu Ucraina, acest sat este unul dintre cele mai întinse din România, dar casele sunt risipite pe dealuri și văi, conectate prin drumuri de pământ sau poteci vechi. De aici pornesc cărări care urcă în Munții Maramureșului, spre stâne aproape mitice, unde timpul pare că a încetat. Urcușul e lung, uneori de trei-patru ore, prin păduri dese de fag și molid, dar la capătul lui descoperi o lume suspendată. Platourile înverzite sunt presărate cu colibe din lemn, unde încă se prepară brânză după metode vechi, iar oamenii urcă doar vara, cu turmele. În jur – nimic. Doar pădure, cer, iarbă și munte. Aici nu există semnal de telefon, nu există rețele de socializare. Există, poate, o pătură pe iarba caldă, o plită de lemn și o seară care durează mai mult decât în altă parte.
În Poienile de sub Munte se vorbește ucraineană veche, iar tradițiile lemnului sunt sfinte: fiecare familie are propriul model de ornament sculptat, iar troițele din lemn pictat încă străjuiesc cărările. Colindele și horele locale sunt diferite de cele din restul Maramureșului, păstrând influențe slave. Se spune că în pădurile din zonă trăiesc duhurile străbunilor, iar copiii sunt învățați de mici să salute codrul când intră în el, „ca să nu se piardă“. De Sfântul Andrei, sătenii își ung porțile cu usturoi, iar în Ajunul Anului Nou încă se merge cu plugul viu, tras de cai împodobiți.
Ce pui în rucsac când pleci din zona acoperită de tehnologie
O drumeție în locuri izolate, unde semnalul lipsește și civilizația rămâne departe, înseamnă mai mult decât o simplă plimbare – e o mică expediție care cere echipare atentă și o doză sănătoasă de responsabilitate. Rucsacul devine extensia ta, iar ce pui în el face diferența între o experiență transformatoare și o aventură riscantă.
În primul rând, ai nevoie de un rucsac cu spate ergonomic și centură lombară, cu o capacitate de 45-65 de litri, în funcție de durata excursiei. Greutatea totală nu ar trebui să depășească 15-17 kg, iar împărțirea greutății trebuie făcută cu grijă: lucrurile grele aproape de spate, jos – greutatea echilibrată, sus – lucrurile la care ai nevoie de acces rapid. Cortul trebuie să fie ușor, dar rezistent la vânt și ploaie – cu folie de sol și supratentă impermeabilă. În nopțile montane, mai ales vara târziu, temperaturile pot scădea sub 5°C, deci un sac de dormit de trei sezoane este esențial. Salteaua izolatoare – gonflabilă sau din spumă groasă – îți salvează spatele și căldura corporală.
La fel de importantă este hidratarea. Sursele de apă sunt rare și incerte, mai ales în lunile de vară. Un filtru portabil de apă îți permite să bei direct din izvor. În lipsa acestuia, pastilele de purificare sau fierberea apei sunt obligatorii. În ceea ce privește hrana, optează pentru produse ușoare și consistente: mâncare liofilizată, batoane proteice, nuci, cereale, conserve mici. Un primus mic, cu cartuș de gaz sau un arzător pe alcool solid îți oferă confortul unei mese calde. Nu uita un set minimal de veselă: cană metalică, lingură, briceag.
În ceea ce privește îmbrăcămintea, regula este stratificarea: tricou tehnic, polar, geacă impermeabilă cu glugă, pantaloni ușori, dar rezistenți. O bluză termică, căciulă și o pereche de mănuși pot părea excesive vara, dar devin aur în nopțile răcoroase din creastă. Nu uita șosetele groase și încălțări cu talpă aderentă, deja rodate.
Pentru orientare, un GPS portabil cu hartă offline, alături de o hartă fizică laminată și o busolă sunt absolut necesare. Nu toate zonele au trasee marcate, iar uneori potecile dispar complet. Telefonul, chiar și fără semnal, poate funcționa ca lanternă, dar nu te baza doar pe el – ia o frontală cu baterii de rezervă.
Și, peste toate, adaugă în rucsac o pătură de supraviețuire, trusă de prim-ajutor, plasturi pentru bătături, bandaj elastic, ochelari de soare și cremă de protecție solară. Pune într-un buzunar ușor accesibil câteva mici obiecte de bun-simț: un pachet de cafea, un săpun natural, un pachet de șervețele umede, s-ar putea să le oferi unui cioban și să primești, în schimb, o bucată de brânză sau o poveste.
Se încarcă comentariile...
