Foto FOTO Peisaje „ireale” din lumea întreagă
0
Unele peisaje ne taie respiraţia prin multitudinea de culori şi ne invocă sentimentul că, de fapt, suntem într-un tărâm fermecat unde noţiuni precum poluare şi civilizaţie sunt complet străine.
Dealurile din Oregon
Situat în vestul Portlandului şi la sud de Crater Lake, dealurile din Oregon, numite John Day Fossil Beds, sunt adesea trecute cu vederea. Acest parc naţional care se întinde pe 14.000 de acri este un muzeu natural al erei geologice, deşi cea mai dramatică privelişte o oferă Painted Hills.
Peisajul a fost „sculptat” de numeroase erupţii vulcanice şi schimbări radicale ale climatului acum 35 de milioane de ani. Odată cu trecerea timpului, climatul vegetiativ a devenit mai arid. Solul s-a amestecat cu cenuşă, minerale şi materia plantelor descompuse, formând „dungi” albe, aurii, roşii şi chiar albastre şi indigo. Culorile se schimbă în funcţie de nivelul de umiditate din aer şi se spune că cele mai puternice culori se pot vedea în după-amiezile târzii.
FOTO Getty Images

Craterul „extraterestru" din Etiopia
În limbajul etnicilor Afar, Dallol înseamnă dezintegrat. Aşa s-ar putea explica că vulcanul Dallol din Etiopia este mai puţin un vulcan şi mai mult un crater scufundat. Dallol se situează lângă graniţa cu Eritrea, într-o zonă care a fost interzisă străinilor până în anul 2001.
Chiar şi astăzi este indicat să călătoreşti însoţit, pentu că există în continuare tensiuni în apropierea graniţei, iar răpirile nu sunt tocmai o raritate. Din cauza asta, doar câteva sute de vizitatori reuşesc să vadă acest peisaj remarcabil anual, ceea ce nu este un lucru rău din punct de vedere al fragilităţii pământului, a gazelor toxice şi a temperaturilor care, adesea, depăşesc 30 de grade.
FOTO Getty Images

Izvorul din Wyoming
Grand Prismatic din Yellowstone, numit astfel datorită culorilor bogate, este cel mai mare izvor fierbinte din Statele Unite, cu un diametru de aproape un kilometru.
Culorile, care variază de la albastru intens la roşu, sunt produsul trilioanelor de microorganisme care se dezvoltă în apele fierbinţi. Temperaturile determină nuanţa culorilor, iar centrul albastru este rezultatul căldurii excesive care lasă bacteriile sterile.
Grand Prismatic atrage milioane de vizitatori anual.
FOTO Getty Images

Aurora Boreală din Islanda
Aurora Boreală se poate vedea într-un spectru complet de culori, de la nuanţe deschise de roz, roşu şi verde, până la galben, albastru, violet, dacă te afli în peninsula islandeză Reykjanes. Razele care „dansează” pe cerul nopţii sunt rezultatul coliziunii între particule. Strălucirea aproape extraterestă rămâne un mister până şi pentru cercetători.
FOTO Getty Images
