Colţ de rai în Maramureş: „Poteca de poveşti“ din Pădurea Crăiască

În Pădurea Crăiască, arborii se înalţă drepţi spre cer, de sute de ani, chiar din vremea în care cel mai cunoscut om din lume era Napoleon FOTO:Dan Dinu / WWF România

Pădurea Crăiască din Maramureş este una dintre oazele naturale încă nealterate de capriciile omului recent. Totuşi, zona este puţin valorificate şi deloc integrată în circuitul turistic. Câteva organizaţii încearcă însă să o aşeze pe harta turiştilor.

Pădurea Crăiască este cea mai stingheră din tot Maramureşul. Defrişările şi, în general, restrângerea treptată a suprafeţei împădurite din nordul României au izolat-o de alte păduri. Nu e nicio melodramă aici: pădurea însingurată e acum un fel de comoară locală ascunsă. Are doar 49 de hectare în jurul cărora şi-au făcut cuibul câteva pâlcuri de PET-uri şi alte gunoaie. Şi pentru a asigura un fel de brâu impenetrabil, dar şi ca urmare a dezinteresului oamenilor pentru a expune, valorifica şi integra micul tezaur natural în viaţa de toate zilele.

Aparte de orice ironie, Pădurea Crăiască este una dintre puţinele păduri din România cu arbori seculari. Nu chiar virgină, dar să poată bucura orice iubitor de natură şi linişte. Pădurea e specială în primul rând pentru asocierea neobişnuită de specii de arbori: stejar, gorun, larice – copaci bătrâni, care au ce povesti – care vegetează alături de carpen, cireş sălbatic, alun şi mur. Unii spun că e cea mai reprezentativă pădure de gorun din tot Maramureşul, iar noi n-avem niciun interes să-i contrazicem. În plus, e la o aruncătură de băţ de stejar de staţiunea Ocna Şugatag, adică în imediata apropiere a drumului naţional 1F, care leagă municipiul Zalău de mai cunoscutul oraş Carei. Practic, în centrul destinaţiei ecoturistice Mara-Cosău-Creasta Cocoşului.

Geografia
În ciuda apropierii de Ocnă, pădurea rămâne la distanţă de preocupările cotidiene ale localnicilor sau ale turiştilor. Dar păsările fac casă bună cu ramurile copacilor. Peste 50 de specii de înaripate asigură un fundal sonor ca un teatru natural, neobosit de operetă. Şi asta pentru că stejarii bătrâni şi tineri, dar şi arbuştii, precum alunul, păducelul şi sângerul, oferă condiţii de cuibărit, în vreme ce hrana e din abundenţă. Printre speciile rare sau vulnerabile se numără vânturelul roşu, turturica, pupăza, ciocănitoarea de stejar şi ciocârlia de pădure.

Dacă ne-am putea permite să accesăm editorial detalii rezervate mai degrabă specialiştilor de teren, am spune chiar că dealul pe care se află pădurea e format din depozite de sedimente badeniene reprezentate de marne, argile-marnoase, gresii, tufuri cu globigerine şi depozite de sare. Practic, pădurea se întinde pe versantul vestic al acestui deal terasat. Dar ne limităm la o această fotografie de suprafaţă: pădurea ascunde exemplare monumentale de stejar, cu vârsta de peste 200 de ani, cu diametrul de 2 metri şi cu o înălţime de peste 30 de metri. Calculată de la firul ierbii, nu din depozitul de sare. Mai mult: în pădure există şi specii adaptate geografiei locale, precum puşca-dracului sau sor-cu-frate. Şi, fără vreun pic de exagerare, biologul Peter Lengyel, specialist consacrat, spune că în pădure pot fi găsite şi ciuperci rare, precum Boletus quélétii Schulz, Grifola frondosa, Nyctalis asterophora FR., Suillus grevillei şi Urnula craterium. Aşa-numitele specii sunt menţionate într-o lucrare ştiinţifică tipărită de Marta Béres la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş“ din Arad.

Istoria
Pădurea Crăiască are şi o istorie a ei, în strânsă legătură cu Maramureşul istoric. În 1964, pădurea a devenit rezervaţie de seminţe pentru speciile de stejar şi larice, ca urmare a asocierii neobişnuite a celor două specii. Extracţia sării, specifică până nu demult în zonă, fusese întreruptă din anul 1951, însă prin surparea galeriilor s-au format lacurile saline care au făcut Ocna Şugatag faimoasă pentru calitatea apelor de tratament. În 1977 şi apoi în 1994, două hotărâri ale administraţiei judeţene menţionează zona ca fiind protejată. Rezervaţia a fost declarată arie protejată prin Legea nr. 5 din 6 martie 2000. În prezent, este în proprietatea Ocolului Silvic Mara şi sub custodia Administraţiei Parcului Munţii Maramureşului.

Turismul
Pentru că în vecinătatea zonei se află mai multe obiective de interes turistic, precum biserici de lemn şi staţiunea balneară Ocna Şugatag (celebră pentru izvoarele minerale clorosodice şi pentru lacul sărat), a fost dezvoltată, mai degrabă aleatoriu, şi infrastructura necesară. Astfel, turiştii au la dispoziţie mai multe hoteluri, pensiuni şi locuri de cazare, dintre care se poate numi, măcar ca urmare a unei asocieri sentimentale, nostalgice, Pensiunea Manolo. Variantele sunt însă destule, în funcţie de etalonul personal al fiecărui vizitator în ceea ce priveşte confortul şederii. Totuşi, Pădurea Crăiască nu e o constantă în circuitul turistic. Asta încearcă să îndrepte Centrul de Ecologie şi Turism Maramureş, cu sprijinul WWF România şi al Asociaţiei de Ecoturism din România.

„Poteca de poveşti“ - proiectul care ar putea pune Pădurea Crăiască pe harta turistică

Centrul de Ecologie şi Turism Maramureş, împreună cu WWF România şi Asociaţia de Ecoturism din România au lansat o campanie de strângere de fonduri pentru a pune în valoare toate minunăţiile despre care aţi citit până acum. Proiectul lor se cheamă „Poteca de poveşti“ şi constă în amenajarea unei poteci de vizitare prin pădure, cu marcaje şi panouri, care ghidează turiştii prin desiş şi care scot la lumină poveştile pădurii, cu istoria ei, rolul în identitatea locală, speciile de arbori şi de vieţuitoare, relaţiile dintre ele sau viaţa de după moarte a copacilor – pentru că, măcar în cazul copacilor, e acceptat de toţi că există viaţă după moarte.

Poteca vine, de fapt, să completeze cea mai importantă parte a proiectului: dezvoltarea unui pachet educativ pentru şcolile din zonă, pachet care va cuprinde un manual de interpretare a tematicilor prezentate în drumul din pădure, planşe cu specii, modelaje şi lecţii interactive. Printr-un astfel de proiect, nu doar turiştii, dar şi localnicii fac cunoştinţă cu miracolele oferite de natură, scopul ultim fiind acela de a reintegra responsabil Pădurea Crăiască în viaţa comunităţii.

În plus, valoarea şi poveştile pădurii cu arbori seculari redevin de actualitate. Cu puţine cuvinte, asta înseamnă dezvoltare durabilă şi turism responsabil.

Costurile unui astfel de proiect nu sunt mari, însă asta nu-nseamnă că sunt uşor de suportat. Preţul total al lucrărilor se ridică la 4.100 de euro. Contribuţia autorităţilor locale este de 15%. Restul banilor trebuie adunaţi fie prin donaţii ale localnicilor, fie prin donaţiile celor care încurajează această formă de turism şi care doresc păstrarea pădurilor valoroase din România.

Ideea proiectului nu e nici ea nouă. În anul 2012, la iniţiativa WWF România, au fost puse bazele unei colaborări la nivel local între proprietarii de pensiuni familiale din zona Mara-Cosău-Creasta Cocoşului şi tur-operatori care aduc turişti în zonă, alături de autorităţile care administrează ariile naturale protejate în zonă. Practic, colaborarea constă şi în strângerea de fonduri pentru a investi într-o arie naturală unde există o problemă de mediu sau o lipsă de infrastructură de vizitare. Fireşte că „Poteca de poveşti“ este unul dintre proiectele gândite exact pentru acest tip de finanţare.

Numai că, în urma primei runde de contribuţii, s-au strâns aproape 600 de euro. Practic, există acordul tuturor autorităţilor locale care s-ar putea împotrivi iniţiativei, există un plan coerent de reintegrare a pădurii în comunitate şi există mult optimism. Lipsesc vreo 3.500 de euro.

Cele trei organizaţii şi-au propus să strângă restul de fonduri din donaţii ce pot fi făcute pe platforma românească de crowdfunding „We are here“, la linkul http://www.wearehere.ro/p/poteca-de-povesti, în perioada 28 septembrie – 12 noiembrie 2015. Fiecare donator va primi un premiu.

Circuitul turistic din jurul pădurii

• Biserica de lemn din satul Breb, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“, a fost construită în anul 1622 şi încă e folosită ca lăcaş de închinăciune de către comunitatea română unită din Breb. Turnul bisericii este din 1531, cel mai vechi păstrat şi ferm datat turn la bisericile de lemn din ţară. În plus, biserica uimeşte şi cu o pictură murală din 1626, parţial vizibilă, una dintre cele mai vechi păstrate în ţară. În jurul lăcaşului se împletesc tradiţii şi ritualuri locale, încă vii.
• Biserica de lemn din Sat Şugatag datează din anul 1642 şi are hramul „Cuvioasa Parascheva“. Cei care vin în pelerinaj la monumentul istoric pot afla că localitatea Sat-Şugatag a fost atestată documentar pentru prima oară în martie 1360, fiind întărită proprietatea lui Dragoş din Giuleşti. Biserica e construită din lemn de stejar pe temelia altei biserici şi a fost pictată în anul 1753, an însemnat în pronaos de către popa Ioan, parohul de demult.
• Biserica de lemn din satul Hoteni, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“, a fost construită în 1790, în satul Slatina din Ucraina de azi, şi a fost adusă în Hoteni după 1895, la îndemnul părintelui Gavril Timiş. Aducerea unei biserici în sat poate fi explicată de starea economică limitată a locuitorilor din veacurile trecute. Oamenii erau aproape pălmaşi: dispuneau de un hotar redus, fără pădure, şi au avut statutul social de iobagi până departe, la mijlocul secolului al XIX-lea.
• Lacul Morărenilor, cunoscut de localnici sub denumirea de Tăul Brebului, are o floră bogată în specii de alun, soc negru, salcie, fag sau curechi de munte. În jurul lacului trăiesc raţa sălbatică, corcodelul mic, cordodelul cu gât negru, broasca cu burtă galbenă, broasca roşie de munte – o feerie de culori! – salamandra carpatică şi vipera.