Cele mai frumoase 9 castele din România FOTO
0Echipa motorului gratuit de căutare pentru călătorii momondo.ro a făcut lista celor mai frumoase castele din România. Pe lângă cunoscutele Bran şi Peleş, turiştii sunt aşteptaţi să viziteze şi alte obiective la care cu siguranţă îşi vor dori să revină.
Conservă între ziduri poveşti medievale cu voievozi sau regi şi ascund legende a căror veste a luat-o la goană peste hotare, sunt castele care au văzut lupte sângeroase. Cu siguranţă ai văzut câteva dintre ele, cu siguranţă ai aprobat atotştiutor din cap când vreun prieten de peste graniţă a dorit să-ţi arate nu numai că ştie exact care e capitala României şi care a fost cel mai de seamă fotbalist al ei, dar că a luat la cunoştinţă şi de castelul lui Dracula. Poate inutil ai încercat să-i explici că nu există şi nu a existat niciun vampir în Transilvania, că povestea lui Bram Stoker este o uşoară confuzie, dar poate că încă şi mai abitir ai încercat să-l convingi să vadă castelul cu ochii lui. Foarte bine – castelele româneşti merită să fie vizitate de turişti.
Cele mai frumoase 9 castele din România, conform momondo.ro
Castelul Peleş din Sinaia, judeţul Prahova
Prea slabe şanse ca Peleş să nu reuşească să te lase cu gura căscată şi, chiar dacă îţi aminteşti vag că ai fi fost să-l vizitezi demult, într-o excursie cu clasa printr-a şasea, mai dă-i cel puţin o şansă, acum că eşti om în toată firea. Fie şi numai pentru uşurarea de a nu mai susţine că pe Valea Prahovei nu poţi face altceva decât să cheltuieşti sume exorbitante.
În ceea ce a fost desemnată drept cea mai importantă clădire istorică din România, te va întâmpina un hol maiestuos cu lambriuri din lemn de nuc şi o arhitectură interioară atât de minuţioasă încât cu greu te vei abţine să nu încalci regulile casei şi să nu încerci să o atingi. Şi nu spera să scapi de senzaţia de pupile dilatate de surprindere în niciuna dintre sălile care compun imobilul. Detaliile cu care au fost îmbrăcate Sălile de Arme, Sala de Muzică, Sala Maură şi obiectele de o neestimată valoare reuşesc să subjuge chiar şi cel mai nematerialist spirit budist.
Înainte de a-i permite fălcii de jos să alunece vehement în direcţia solului, te vei întreba, poate, cum a reuşit o ţară care nu ar fi ocupat vreun loc într-un top al celor mai bogate ţări nici măcar în capul unui pitic de grădină (şi mai cu prisosinţă pe la jumătatea secolului 19), să construiască o asemenea opulenţă. Destul de simplu: banii ţării n-au avut nicio legătură cu asta. Carol I, primul rege al României, a refuzat să atingă bugetele statului întru ridicarea edificiului, preferând să vândă o moşie germană pentru a obţine fondurile necesare.
Dacă Peleş a reuşit să scape de maniile comuniste pentru distrugerea în masă a clădirilor, indiferent de valorea acestora, asta se datoarează numai dibăciei muzeografilor. Într-una dintre puţinele vizite ale soţilor Ceauşescu la castel, li s-a spus că o ciupercă periculoasă se aciuase în structura clădirii, aşa că interesul a scăzut subit, iar clădirea a fost scăpată de orice pericol.
Castelul Bran, judeţul Braşov
Acest castel-cetate aflat la 30 de km de Braşov a fost ridicat acum mai bine de 600 de ani de către saşii din Scaunul Braşovului, cu mâinile şi resursele proprii. Dacă te vei întreba de ce Dumnezeului ar ridica cineva un castel într-o stâncă, înseamnă că simţul strategic de luptă te-a ocolit cu desăvârşire. Că doar nu-ţi închipui că acum 6 secole, saşii au ridicat un castel ca să-l viziteze contemporanii în zilele de weekend. Datorită înălţimii la care a fost construit, ca mai toate castelele de teapa lui, obişnuia să servească drept punct de supraveghere al cetăţii. Fireşte.
Un castel mic şi romantic care ţi se va înfăţişa învăluit în farmec şi istorie şi greu te vei abţine să nu-ţi închipui cum treceau cândva strămoşii de altădată, prin toate tunelurile, scările şi uşile nu prea înalte, cu rochiile foşnind la contactul cu podeaua sau torţele luminând calea. Ieşind pe terasa castelului, vei da negreşit cu ochii de un vechi zid, ei şi-atunci va trebui să-ţi forţezi imaginaţia să făurească cum Transilvania şi Muntenia puteau fi despărţite cândva de o simplă alipire de cărămizi.
Castelul Corvinilor din Hunedoara
Poate vei fi auzit de el mai degrabă sub denumirea de Castelul Huniazilor (în special dacă, printre tovarăşi, eşti reputat drept un mare cunoscător de vinuri, iar dacă nu, începe cu acesta, varianta albă – o să simţi pe propria piele o creştere considerabilă a popularităţii). Dacă, în cazul tău, cultura a devansat dintotdeauna alcoolul fără să se uite în urmă, vei fi auzit poate că a fost situat în Dumnezeu ştie câte topuri europene ale celor mai frumoase castele de pe întinsul bătrânului continent. Dar indiferent ce ai auzit, n-o să ajungă nici la degetul mic al unei vizite acolo în persoană.
Această construcţie medievală, actualul rod al muncii de secole, îşi deschide poarta de lemn în sunetele unui scârţâit înfiorător. Aa… poate nu am menţionat că ocupă un falnic loc 2 în topul celor mai înspăimântătoare clădiri din lume, iar asta trebuie că spune multe. Ridicat de Iancu de Hunedoara, într-o stâncă, la malul unui pârâu, vizita castelului o să te transpună fără ca măcar să-şi bată capul, într-o poveste înţesată de prinţese, călugări şi cavaleri medievali.
Vei fi tentat să te duci cu gândul la faptul că toate turnurile, sălile şi camerele castelului sunt cum nu se poate mai instagramabile şi nu greşeşti, chiar sunt. Dar din păcate nu a apărut încă reţea socială care să poată conserva cu atâta ferocitate legendele ce împresoară locul, la fel cum o va face memoria ta.
Castelul Banffy, Bonţia, judeţul Cluj Napoca
Arhitecturile baroc, renascentiste, romanice şi neogotice ale acestei construcţii sunt atât de spectaculoase încât a fost denumit „Versailles-ul Transilvaniei”, fiind deopotrivă cunoscut drept „cel mai bântuit loc din România” (nu ridica neîncrezător sprânceana raţiunii înainte să vezi cu ochii tăi ce şi cum). Se spune că fantomele făptaşe care bagă vizitatorii în sperieţi ar aparţine de drept celor care au murit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când clădirea a jucat rolul de spital militar. Ei, oricare ar fi adevărul, nu s-a auzit de niciun petrecăreţ de la Electric pe care l-a trimis acasă frica de fantome.
Aflând câte ceva despre istoria castelului, vei putea spune că a trecut prin foc şi pară, fiind incendiat şi jefuit în timpul războiului, transformat în CAP în timpul comunismului şi niciodată întreţinut, folosit drept depozit de materiale de construcţie şi câte şi mai câte. Atâtea a pătimit această bijuterie transilvăneană încât, în 1999, a migrat ca un fulg de pasăre pe Lista celor 100 Cele Mai Periclitate Situri din Lume. Norocul lui (şi al nostru) a constat în faptul că Prinţul Charles l-a luat sub oblăduirea lui şi a susţinut restaurarea lui. Dacă numele lui ăşi syună cunoacut, înseamnă că nici Electric Castle nu este o noutate pentru tine, festivalul organizându-se exact în curtea castelului.
Castelul Sturdza din Miclăuşeni, judeţul Iaşi
Un castel care nu mai aduce cu nimic a dragoni şi prinţese, ci te transpune în perioada „de epocă” românească a anilor 1900. Te întâmpină de la intrare un ghid cum nu se poate mai simpatic, care cunoaşte ca în palmă istoria castelului şi care nu se arată defel reţinut în a ţi-o prezenta în nuanţe de accent puternic moldovenesc.
Castelul a fost construit de familia Sturdza, una dintre familiile româneşti bogate, cu descendenţe seculare nobile şi una dintre puţinele care îşi permiteau să îmbrace modele occidentale la începutul secolului 20. Dacă atunci când te gândeşti la trecutul ţării ţi se perindă prin faţă exclusiv o plebe de oameni muncitori, deloc străini de strâmtorările vieţii şi cărora le place cam prea mult să-şi fericească zilele cu vin din recolta proprie, în Castelul Sturdza o să ţi se înfăţişeze cealaltă categorie – personaje ale lui Caragiale care îşi schimbau de două ori pe zi ţinutele comandate de la Paris şi care răspundeau cu „biensûr, on mange dans quelques instants”, când erau întrebaţi despre ora mesei. Ei, altă viaţă…
Te vei plimba dintr-o încăpere în alta închipuindu-ţi seratele culturale ce s-au petrecut aici, în compania personalităţilor de rangul lui Eminescu sau al lui M. Kogalniceanu şi o să te apuce un instinct de a-ţi acoperi faţa cu un evantai cu pene, dând drumul la franceza din cotloanele minţii.
Castelul Bethlen Haller, Cetatea de Baltă, Alba
Dacă „Bethen Haller” nu-ţi spune cine ştie ce, „Jidvei” sigur o să declanşeze un „ahaa; în prezent, castelul aparţine producătorului de vinuri, ceea ce înseamnă că o vizită aici o să se lase negreşit cu o degustare.
Decorat pentru a reda atmosfera medievală, costrucţia te îmbie la frumos şi eleganţă şi să nu crezi că o să reuşeşti să nu te umfli puţin în pene văzându-te cum te plimbi ţanţoş prin camerele înţesate de obiecte de epocă şi uşi sculptate în cine ştie ce lemn preţios. Că doar nu ne mai jucăm, suntem deja la o vârstă la fel de coaptă precum strugurii de septembrie.
Viaţa castelului a fost ceva mai zbuciumată decât şampania dintr-o sticlă agitată, iar construcţia i-a fost începută în secolul 16. A aparţinut mai multor familii nobile, a fost donat, a fost pierdut la cărţi (nu ne închipuim ofensa pe care trebuie să o fi simţit), renovat, transformat în unitate de şampanizare pe vremea comunistă, renovat din nou, iar astăzi, în sfârşit, putem spune că duce nişte vremuri bune, dulci. Adăposteşte în septembrie Festivalul Naţional „Strugurele de aur” şi, deşi nu este deschis publicului, poţi cere participarea la o degustare în grup dacă te strângi cu câţiva prieteni cu care te uneşte pasiunea pentru vin. Şi castele, desigur… şi castele.
Castelul Regal de la Săvârşin, judeţul Arad
Se petrec atâtea lucruri regale pe întinsul patriei despre care tu nici nu ai habar, încât, de fiecare dată când te loveşte o asemenea informaţie, îţi vine să te faci mic-mic şi să îţi ascunzi capul între umeri. Castelul Regal de la Săvârşin (nu „săvârşim”), una dintre primele proprietăţi ale familiei regale, împreună cu povestea-i, e un astfel de exemplu. Restaurarea din secolul trecut a fost făcută cu tot sufletul de către Regina-mamă Elena, dar a fost confiscat familiei regale în 1948 (nu te încrunta, n-are niciun sens să acuzăm istoria).
Dacă asta nu-ţi cască încă ochii de uimire, află că în 2007 au început eforturile de restaurare ale castelului, iar ceea ce a urmat după, nu va face decât să-ţi smulgă mărgăritare ce-şi urmează cursul firesc în josul obrazului. Familia Regală, în colaborare cu specialişti în domeniu, dar şi cu sute de meşteri zidari, fierari, dulgheri etc. au lucrat cu sârguinţă şi pasiune timp de 8 ani pentru a reface măiestria clădirii şi pentru a da un exemplu societăţii româneşti.
Ceea ce înduioşează cel mai abitir este faptul că localnicii – ardeleni cu inimă de aur, cum îi ştii – au oferit tot soiul de obiecte proprii de mobilier vechi pentru decorarea proprietăţii în restaurare. Câte lucruri pot fi mai mişcătoare de atât? Du-te la faţa locului, iar când traversezi parcul dendrologic în care este situat castelul, când treci dintr-o încăpere în alta şi îi admiri obiectele decorative, aminteşte-te că tot ce vezi e rezultatul unei puternice dorinţe regale şi populare, deopotrivă, de a reînvia o părticică glorioasă a României şi de a nu lăsa să i se mai piardă încă o piatră de pe coroană.
Cetatea Făgăraşului, Făgăraş, Braşov
Iată cu cât avânt mai alunecă un castel în lista topurilor turistice europene, iar acestui fapt i se datorează cele 130.000 de turişti care i-au călcat pragul în 2016. Gândeşte-te acum că cei care s-au pus pe treabă pentru a ridica Cetatea Făgăraşului au avut scopul de a înălţa un edificiu care să protejeze Transilvania de năvala tătarilor şi otomanilor.
Deţinând acoperişuri asemănătoare Sibiului, din cele care se disting prin celebrele ferestre asemănătoare ochilor mijiţi ce veghează printre gene, Cetatea a aparţinut cândva soţiei domnitorului Mihai Viteazu. Vorbim despre o medievalitate românească ce abundă de farmec şi poveşti şi care este înviată, în parte, în prezent, datorită gărzii îmbrăcate în costume autentice şi purtând armuri de secol 17.
Dar nu putem spune că cetatea a avut norocul să vadă numai baluri şi fast de-a lungul existenţei sale. Nici vorbă şi probabil că i s-au şi chircit oareşcum pereţii la vederea torturilor câtorva sute de nenorocoşi care şi-au găsit aici sfârşitul. Fecioara de Fier este unul dintre obiectele care nu se spetesc prea mult ca să dea fiori pe spate – această cuşcă medievală sinistră înghiţea condamnaţii şi îi ataca printr-o suită de ace şi cuţite destinate să le străpungă organele fără a-i ucide imediat. În unele cazuri, agonia durerii şi aşteptarea morţii putea dura până la două zile.
Castelul Cantacuzino, Buşteni, judeţul Prahova
La o aruncătură de băţ de Castelul Peleş, mergând nu mai mult de 2 km (şi de ce să n-o faci dacă tot ai plecat la vânătoare de castele), Cantacuzino îşi deschide porţile pentru a te primi în parcul grandios, pavat cu alei, dichisit cu cascade şi fântâni arteziene şi spunându-ţi povestea lui Gheorghe Grigore Cantacuzino, unul dintre cei mai bogaţi români ai secolului 19. Atât de bogat era (şi, pare-se, deloc strâns la pungă), încât i se năzărise o aroganţă supremă: să acopere casa şi pavajele grădinii cu monede de aur.
În mod cât se poate de clar şi răspicat, pe faţada principală a clădirii, întâiul stăpân al castelului scrie cu literă de lege: „Eu Gheorghe Gr. Cantacuzino, cu soţia mea Ecaterina, născută Băleanu, clădit-am acest castel întru amintirea străbunilor şi pentru adăpostul urmaşilor”. Ei, iată cineva care nu poate fi acuzat că nu ar fi un cap de familie dedicat.
Nu mai vorbim că, pe lângă vitralii halucinante, scări de marmură, şeminee, uşi sculptate în stejar şi alte asemenea abundenţe şi belşug, în Holul de Onoare există picturi înfăţişând membrii familiei Cantacuzino. Şi de parcă toate astea n-ar fi fost de ajuns să dovedească ce era în inima lui Cantacuzino când se gândea la familia lui, a mai alcătuit şi o colecţie a blazonurilor familiilor de boieri înrudite cu familia Cantacuzino.
Conservă între ziduri poveşti medievale cu voievozi sau regi şi ascund legende a căror veste a luat-o la goană peste hotare, sunt castele care au văzut lupte sângeroase. Cu siguranţă ai văzut câteva dintre ele, cu siguranţă ai aprobat atotştiutor din cap când vreun prieten de peste graniţă a dorit să-ţi arate nu numai că ştie exact care e capitala României şi care a fost cel mai de seamă fotbalist al ei, dar că a luat la cunoştinţă şi de castelul lui Dracula. Poate inutil ai încercat să-i explici că nu există şi nu a existat niciun vampir în Transilvania, că povestea lui Bram Stoker este o uşoară confuzie, dar poate că încă şi mai abitir ai încercat să-l convingi să vadă castelul cu ochii lui. Foarte bine – castelele româneşti merită să fie vizitate de turişti.