Christy Canterbury:„Vinul meu preferat din România e Feteasca regală“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristy Canterbury spune că, pe lângă preţ şi calitate, la succes contribuie şi modul în care e promovat vinul FOTO: Eduard Enea
Cristy Canterbury spune că, pe lângă preţ şi calitate, la succes contribuie şi modul în care e promovat vinul FOTO: Eduard Enea

Americanca socotită cel mai influent expert în enologie din lume spune că vinurile de la Cramele Recaş, Sâmbureşti, Segarcea, Ştirbey şi Murfatlar sunt „absolut fabuloase“.

Christy Canterbury  testează, recomandă, cumpără, laudă sau critică vinuri de pe toate continentele pentru clienţi de talie mondială, iar recenziile ei pot urca cota unui vin peste noapte, la fel cum pot trimite în faliment o podgorie.

Recunoscută ca unul dintre cei mai mari somelieri şi enologi ai lumii, americanca în vârstă de 37 de ani a fost invitată în România pentru a juriza concursul anului în materie de vinuri autohtone.

„Weekend Adevărul“ a obţinut un interviu în exclusivitate cu cea care se autocaracterizează ca fiind în căutarea esenţei divine de când se ştie.

Christy Canterbury are în palmares cel mai prestigios titlu pe care un „profesionist al vinului“ îl poate obţine: Master of Wines, acordat de Institute of Masters of Wine din Londra. Doar trei sute de oameni din întreaga lume fac parte din această „familie“ selectă, iar marea lor majoritate au fost trimişi la aceste cursuri de Case Regale sau lanţuri de restaurante şi hoteluri de cinci stele.

În prezent, susţine conferinţe şi oferă servicii de consultanţă pentru proiecte oenologice. De asemenea, ocupă şi funcţiile de Wine Director la Smith & Wollensky Restaurant Group, Corporate Beverage Manager la Culinary Concepts by Jean-Georges (lanţ internaţional de restaurante conceptuale) şi wine buyer (cumpărător de vin) pentru clienţi privaţi.

"Locuiesc undeva între Manhattan şi diferite podgorii ale lumii, în special cele ale Europei"

Nu a renunţat nici acum la plăcerea de a scrie recenzii despre vinurile pe care le întâlneşte în călătoriile ei, fiind considerată cel mai titrat jurnalist independent de vinuri din lume. Când o asculţi vorbind despre vinuri, ai impresia că asculţi o mamă care nu ar putea rămâne niciodată în pană de apelative măgulitoare pentru copilul ei.

Am întâlnit-o în Bucureşti, între o vizită la Drăgăşani, unde a fost invitată de Asociaţia Producătorilor de Vin din România pentru a juriza competiţia celor mai bune vinuri autohtone, şi un zbor acasă, la New York, unde avea să stea doar câteva ore. În puţinul timp petrecut în metropola americană, vroia să-şi salute apropiaţii şi să îşi schimbe haniele din valiză pentru că urma să plece, în aceeaşi zi, în Hong Kong.

Acolo era invitată ca preşedinte al juriului celui mai mare concurs de vinuri din Asia. Avea în agendă, pentru aceeaşi săptămână, de ajuns la o conferinţă în Izmir, o deschidere de restaurant cu ştaif în Argentina şi un alt concurs de vinuri în Sudul Franţei. 

„Weekend Adevărul“: Cum îţi păstrezi vie setea cunoaşterii când vine vorba de vin?
Christy Canterbury: Prin călătorii. Vinurile diferă în funcţie de regiune şi sol. Mereu descopăr câte ceva nou. Fiecare loc mă învaţă ceva prin particularităţile sale şi asta mă face să vreau să cunosc şi să călătoresc cât mai mult. Acum, de când îmi împărtăşesc secretele aprecierii unui vin bun în conferinţe, simt că sunt cu atât mai multe nuanţe de surprins.

La sfârşitul lunii octombrie ai fost la Drăgăşani. Ne oferi o perspectivă de culise asupra vinurilor româneşti, se mândreşte România cu vinuri pe care le recomanzi în străinătate?

Anul trecut, am avut ocazia să prezint la New York cinci soiuri româneşti de vin, producţii autohtone absolut fabuloase precum Cramele Recaş, Sâmbureşti, Segarcea, Ştirbey sau Murfatlar. Există o anumită legătură între regiune, produs şi oamenii care construiesc personalitatea unui vin. 

Vinurile româneşti albe sunt aromatice, spun povestea de veselie a românilor şi vorbesc despre poftă de viaţă şi ospitalitate. Cele roşii sunt tonice, ferme, amintesc despre tăria de caracter a românilor şi exigenţa oenologică pe care o impune tradiţia pe care o aveţi în facerea vinului.

Citește și: Cocktailuri de toamnă

Suntem un producător internaţional de vinuri din ce în ce mai bine văzut, cu exporturi în creştere în fiecare an. Care crezi că este şansa vinurilor româneşti pe piaţa internaţională, în principal în Statele Unite?

Vinurile româneşti prind din ce în ce mai bine pe piaţa internaţională. Contextul global face ca preţul să conteze foarte mult, dar totuşi, calitatea este cea care impune un vin. Părerea mea este că ar trebui să mizaţi mai mult pe soiurile locale. Aceste particularităţi sunt cele mai bune cărţi de vizită ale unei ţări producătoare de vin. 

„Există o anumită legătură între regiune, produs şi oamenii care construiesc personalitatea unui vin. Vinurile româneşti albe sunt aromatice, spun povestea de veselie a românilor şi vorbesc despre poftă de viaţă şi ospitalitate“ Christy Canterbury, expert în enologie

Preferatul meu din România este Feteasca Regală, un vin cu o personalitate foarte puternică, pe gustul multor băutori.

Dacă reuşiţi să creaţi un brand în jurul acestui soi, sunt sigură că va avea succes. În plus, contează enorm expunerea, prezenţa în magazinele de vinuri din marile capitale, întâmpinarea consumatorilor la raft, orientarea atenţiei consumatorilor către misterele şi tradiţia vinurilor româneşti.

Te atrage perspectiva îmbutelierii unui vin marca Christy Canterbury, produs într-o podgorie proprie?

Maturitatea se dobândeşte, poate cândva mă voi dedica unei astfel de „aventuri” oenologice, dar, momentan, sunt într-un circuit al descoperirilor, îmi împart timpul între jurnalismul oenologic şi atribuţiile de wine buyer pentru clienţii proprii. Parcursul destinului meu este influenţat de curiozitatea degustărilor internaţionale şi a diversităţii mondiale.

Sunt mereu în căutarea unei esenţe, a unei exprimări autentice a tainelor sau a subtilităţilor unor vinuri. De aceea mi-ar fi, cel puţin momentan, imposibil să mă identific cu un anumit produs. Sunt adepta alchimiei gusturilor, nu există vinul perfect. In Vino Veritas (zicală latină care înseamnă „În vin este adevărul“).

O recomandare excentrică pe gustul amatorilor de senzaţii aparte?

Şampanie cu popcorn (râde). Şi, bineînţeles, ascuţirea papilelor gustative în legătură cu rigorile alăturării vinurilor cu mâncărurile specifice. Există câteva tabuu-uri, dar şi surprize plăcute pentru cei care ştiu să vadă pământul, soarele şi apa în fructe, care apropie simţurile, amplifică orice curiozitate.

Un vin bun este nemărginit. Desluşirea limbajului, a parfumului, a aromei şi a curiozităţii amplifică puterea acestui „nectar al zeilor”.

CURRICULUM VITTAE

A jurizat concursuri pe toate continentele

Numele: Christy Canterbury
Data şi locul naşterii:  14 mai 1975, Tyler - Texas – SUA
Starea civilă: Necăsătorită
Studiile şi cariera:
@ A absolvit Facultatea de Finanţe şi Marketing la Southern Methodist University – Franţa în 1996, Titlu de Master of Wines obţinut în perioada 2004 – 2010 la Institute of Wine din Londra

@ Jurnalist enolog, wine buyer (cumpărător de vinuri), director naţional al Departamentului de Vinuri pentru lanţul de restaurante Smith & Wollensky Restaurant Group şi Şeful Departamentului de Băuturi pentru Culinary Concepts by Jean-Georges, pentru care a deschis restaurante în mai multe locaţii, de la Istanbul şi Doha la Vancouver şi Bora Bora. A scris recenzii de vinuri pentru publicaţii precum: Sunday Times, TASTED Magazine, Vineyard & Winery Management, Wine Business Monthly, servedraw.com

@ Membru sau coordonator al juriilor la cele mai mari competiţii enologice de pe toate continentele
Locuieşte în: New York, SUA

Bucătărie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite