VIDEO Opel X-Champs – un seminar despre viitor, emisii, motorizări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
opel x-champs

Sunt destul de rare momentele în care un constructor te invită să-ţi arate viitorul. Şi nu vorbesc de acel viitor spectaculos îmbrăcat în haine exotice, vorbesc de viitorul de mâine, cel pe care îl vei găsi în showroom.

Întâmplător sau nu, acest moment de sinceritate Opel vine în clipa în care constructorul a înregistrat profit după aproape 20 de ani de pierderi. PSA a publicat rezultatele financiare pe primele 6 luni ale acestui an, iar Opel-Vauxhall au înregistrat un profit de 502 milioane de euro.

Nu este un secret faptul că Opel are nişte provocări majore în faţă. După achiziţionarea de către PSA, urmează evident procesul de integrare a gamei în grup, aici vorbim de la platforme la propulsoare, cutii de viteze, sisteme infotainment, ş.a.m.d. Pentru că Opel are un departament solid de cercetare şi dezvoltare, acesta va păstra şi prelua o bună parte din sarcini pentru grup de acum.

Chiar dacă în ultima vreme vehiculele electrice sau cu soluţii hibride de propulsie au câştigat enorm în popularitate, realitatea este că preţul acestor tehnologii transformă modele ”verzi” în apariţii exotice. Iar Opel crede că nu a venit momentul să fie abandonată cercetarea şi dezvoltarea propulsoarelor clasice, ele încă vor domina piaţa o bună perioadă.

Opel X-Champs – un seminar despre viitor, emisii, motorizări

Punctul de plecare a revoluţiei privind normele de poluare şi nu numai a fost evident scandalul emisiilor din curtea Volkswagen.

Din septembrie 2017 au intrat în vigoare normele de poluare Euro 6c. Din septembrie 2019 va intra în vigoare noul standard – Euro 6d TEMP. Acest standard acceptă o abatere a valorii NOx eliminată de autovehicul în condiţii de trafic real multiplicată cu un factor de 2.1. Normele Euro 6d vor intra în vigoare în ianuarie 2020 pentru automobile noi şi obligatorie pentru înmatriculări noi din ianuarie 2021. Normele Euro 6d acceptă un factor de multiplicare de 1, la care se adaugă o toleranţă de eroare de 0,5 NOx.

În aceste condiţii, 90 de modele din gama Opel respectă deja normele de poluare Euro 6d-TEMP. Impresionant, de regulă sunt cerute derogări pentru a alinia gama la noile norme.

O altă schimbare este trecerea de la ciclul de testare NEDC – New European Driving Cycle la WLTP - Worldwide Harmonised Light Vehicle Test Procedure.

NEDC este un ciclu de testare proiectat în anii 80, a devenit depăşit atât de evoluţiile tehnice dar şi de condiţiile de trafic din lumea reală, dar nimeni nu renunţa la el. Tot din septembrie 2007, NEDC a început să fie înlocuit treptat cu WLTP. Dar, diferenţa majoră dintre cele două criterii de testare este acela că NEDC este realizat în condiţii de laborator cu profiluri virtuale de conducere, în timp ce WLTP este realizat în condiţii reale, cu variaţii de viteză şi diferenţe de nivel, cu modele cu aceeaşi motorizare dar niveluri diferite de echipare şi cu profiluri de conducere rezultate din studii ale comportamentului şoferilor în trafic real.

  NEDC WLTP       Timp testare 20 minute 30 minute Distanţă testare 11 km 23.25 km Etape testare 2 4 Viteză medie 34 km/h 46.5 km/h Viteză maximă 120 km/h 131 km/h Dotări opţionale nu sunt luate în calcul sunt luate în calcul Punctul de schimbare a treptelor de viteză Fix Diferit pentru fiecare vehicul în parte

Opel X-Champs a fost despre noutăţile din zona crossover/ SUV, nu doar un seminar despre cicluri de testare şi norme de poluare. Opel are una dintre cele mai bogate oferte în zona sub-compactă/compactă cu Crossland X, Mokka X şi Grandland X.

Opel Crossland X este în proporţie de 63% comandat de către clienţi în versiunea de top de echipare, 59% dintre aceştia optează pentru propulsorul 1.2 PureTech Turbo, iar 48% dintre clienţi îşi dotează maşina cu sistemul video pentru supravegherea manevrelor cu spatele.

Opel Mokka X este lider în segmentul SUV-urilor de clasă B cu tracţiune integrală, 52% dintre clienţi alegând echiparea de top.

Opel Grandland X este comandat în proporţie de 40% cu o cute automată, clienţii aleg de asemenea într-un procent de 61% scaunele certificate AGR, 70% din comenzi însemnând echiparea de vârf.

Noutăţile din gama Opel testate au fost:

opel x-champs

Opel Mokka

Motorizarea de bază va fi în premieră 1.4 Turbo de 120 CP care pensionează propulsorul aspirat de 1.6 litri şi 115 CP, va exista şi o versiune de 140 CP ce va putea fi asociată cu tracţiunea integrală. Oferta diesel, pentru moment este cea cunoscută – 1.6 litri în versiunea de 110 CP sau 136 CP care poate primi şi tracţiunea integrală.

Noutatea o reprezintă introducerea unei noi cutii de viteză manuale cu 6 trepte. Da, cineva mai dezvoltă cutii manuale în 2018, cel puţin spre bucuria şi entuziasmul meu. O cutie corect etajată, cu o timonerie bună, o cutie care a renunţat la tradiţia vechilor cutii Opel de a agăţa la schimbarea primelor trepte. Cu propulsorul 1.4 Turbo am obţinut într-un trafic care a însemnat evadarea din aeroportul din Frankfurt şi o secţiune de vreo 35 km autostradă un consum mediu d aproximativ 6 litri.

opel x-champs

Opel Crossland X

Primeşte o motorizare diesel nouă, este vorba despre propulsorul de 1.5 litri în versiunea de 102 CP şi 250 Nm. Un motor care în scurta buclă de testare, asociat cu o cutie manuală, s-a dovedit extrem de viril, iar un consum mediu de 4 litri poate fi obţinut extrem de uşor. În România, Crossland x cu această motorizare are un pre de bază de 16.350 euro.

opel x-champs

Opel Grandland X

Atenţia noastră s-a îndreptat spre Grandland X cu propulsorul 1.5 diesel de 130 CP. Un propulsor care înlocuieşte actualul motor diesel de 1.6 litri – un test cu GrandLand X cu motorizarea de 1.6 litri şi 120 CP puteţi citi în ediţia aflată pe piaţă a săptămânalului Adevarul Weekend. În gamă va exista şi o motorizare diesel de 2 litri şi 177 CP.

opel x-champs

Comparativ cu actuala motorizare, noul propulsor este cu câteva procente mai leneş la capitolul reprize de cât actuala motorizare, în schimb permite obţinerea unor valori medii de consum mult mai coborâte şi mult mai uşor, noi am atins relativ uşor o valoare de 4,5 litri.

opel x-champs

O altă noutate în gama GrandLand X va fi motorizarea de 1.2 litri şi 130 CP asociată cu o cutie automată cu 8 trepte. Inevitabil, am şi glumit pe baza acestei asocieri, fiecărui cilindru revenindu-i aproape trei rapoarte din cutie.

opel x-champs

O asociere interesantă, după 50 km/h schimbările cutiei sunt insesizabile, extrem de line şi fluide, fără şocuri în transmisie. În schimb la viteze mici, apar unele mici şocuri. Mai trebuie menţionat faptul că am condus un prototip, acest parteneriat 1.2 PureTech şi cutie automată cu 8 trepte se află încă în faza de dezvoltare şi testare. Pe piaţă, acest pachet va fi disponibil pentru GrandLand X din prima parte a anului viitor.

Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite