PREZENTARE
0Chevrolet Corvette - americanul inaripat A sase generatie a supersportivei americane Chevrolet Corvette este mai bine croita, iar sub noile vesminte ale edge designului se ascunde o tehnica complet
Chevrolet Corvette - americanul inaripat
A sase generatie a supersportivei americane Chevrolet Corvette este mai bine croita, iar sub noile vesminte ale edge designului se ascunde o tehnica complet revizuita.
Putere, pasiune, precizie, acestea sunt atributele celei de-a sasea generatii Corvette ce va aparea pe piata incepand cu toamna acestui an. De sase ori in 51 de ani o noua platforma Corvette a fost prezentata lumii intregi, aceasta fiind practic cea mai spectaculoasa serie de modele supersport americane realizata pe scara larga.
Cea de-a sasea generatie care va include inca de la startul vanzarilor doua modele, Coupe si Cabrio aduce foarte multe noutati pentru fanii din intreaga lume.
Designul modern, insa nu revolutionar, imbraca o caroserie al carei coeficient aerodinamic este de doar 0,29. Tema adoptata de designeri este atemporala. Capota prelunga si plonjata, spatele scurt si cambrat, precum si rotile de 18 inch in fata si 19 inch in spate accentueaza vizual caracterul sport care i-a adus celebritatea.
Conservatorismul, in ceea ce priveste designul, nu denota neaparat lipsa de inspiratie, ci dimpotriva, preocuparea americanilor pentru cultivarea succesului inregistrat pana acum. Astfel, designerii lui C6 s-au vazut oarecum constransi sa mearga pe cartea continuitatii si sa ofere urmasului lui C5 un succesor care sa nu provoace o ruptura de imagine. Aceasta este o practica destul de uzitata in lumea constructorilor de modele sportive, un exemplu in acest sens fiind marca Porsche, daca ne referim doar la seria 911. Elementele, la moda, apartinand "edge designului" sunt prezente doar in mica masura in forma noului Corvette, in special la aripile rotilor din fata si la fantele pentru aerisire. Pavilionul, suprafata vitrata si, mai ales, "spatele", pastreaza aproape neschimbat stilul precedentului model. Retinerea manifestata in design este compensata de calitatea finisarii, grija pentru detalii, precum si noua tehnologie.
Pentru propulsie s-a optat pentru un nou motor cu opt cilindri dispusi in "V" cu capacitatea de 6,0 litri. Aceasta adevarata uzina de forta livreaza nu mai putin de 400 CP la 6.000 de rotatii. Transmisia se realizeaza pe puntea spate, la alegere, fie prin intermediul unei cutii manuale cu sase trepte, fie a uneia automate cu patru rapoarte si schimbare controlata electronic. O repartizare optima a greutatii intre punti, 51% fata si 49% spate, s-a obtinut ca urmare a utilizarii principiului transaxial, conform caruia, cutia de viteze si diferentialul sunt pozitionate pe puntea spate. Pentru prima data in istoria seriei a fost adoptata suspensia independenta pentru toate rotile, reglata pentru a oferi un compromis optim intre confort si performante.
In sprijinul conducerii sportive, dar si a sigurantei, noul Corvette este echipat standard atat cu ESP, cat si cu sistemele de control - "Active Handling" si Traction Control. Anvelopele, Eagle F1 - special realizate de Goodyear, sunt prevazute cu un sistem de monitorizare a presiunii. De asemenea, va fi disponibil un sistem electromagnetic pentru controlul garzii la sol. Ca echipare, noul Corvette beneficiaza de faruri cu xenon. La interior, tusa sportiva este accentuata de insertiile din aluminiu. In plus, in ceea ce priveste confortul, pornirea este prin buton. De asemenea, seria de echipamente va fi completata de sistem de navigatie cu DVD, ecran color si actionare cu comanda vocala. Pentru ambianta este disponibil un sistem audio cu CD cu 6 discuri si sapte incinte audio marca Bose, scaune incalzite. Optional, va fi disponibil sistemul Head - Up Display, care afiseaza indicatiile tabloului de bord pe parbriz. Chiar daca dintre performante nu se cunosc deocamdata decat viteza maxima de 290 km/h, Corvette se anunta un automobil de senzatie, cu o bogata mostenire genetica si tehnologia de ultima ora ingemanate intr-o forma inconfundabila.























































