PREZENTARE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un mini de viitor, cu orientare sportiva Matiz isi schimba fata si naravul Parisul a gazduit premiera mondiala a viitorului Matiz. Codificat M3X, prototipul de mici dimensiuni si cu un design

Un mini de viitor, cu orientare sportiva
Matiz isi schimba fata si naravul
Parisul a gazduit premiera mondiala a viitorului Matiz. Codificat M3X, prototipul de mici dimensiuni si cu un design futurist va fi prezent pe piata, in forma definitiva, incepand din primavara lui 2005. General Motors urmareste cresterea ponderii brandului Chevrolet in cadrul grupului. Astfel, de acum inainte, toate modelele GM-Daewoo pentru Europa se vor vinde sub numele Chevrolet. Unul din modelele reprezentative pentru ofensiva Chevrolet pe piata europeana este viitorul Matiz. Prezentat la Paris sub forma de prototip si codificat M3X, ineditul concept respecta in mare masura proportiile actualului Matiz, diferentele fiind date de design. Acesta este mai bine ancorat in viitor, elementele de detaliu fiind cu adevarat futuriste. Se remarca imediat farurile cu tehnologie LED si stilul dinamic al caroseriei, caracterizat de console scurte, umeri puternici si o capota bine profilata. Un eleron montat deasupra lunetei si esapamentul dublu, cromat, pozitionat central si rotile din aliaj pe 16 toli subliniaza orientarea sportiva a viitorului Matiz. De asemenea, foarte la moda, lampile-semnal sunt montate in oglinzile retrovizoare, un detaliu nemaiintalnit in aceasta clasa. O alta inovatie o reprezinta pavilionul transparent, panoramic, care poate culisa spre spate. Interiorul acestui concept era dominat de insertiile de metal si detaliile de culoare albastra, care creau o puternica senzatie de profunzime. In ciuda dimensiunilor "citadine", doar 3,5 m lungime si 1,5 m latime, M3X este foarte spatios la interior. Cu o inaltime de 1,5m, viitorul Matiz se anunta unul dintre cele mai inalte modele mini, in timp ce ampatamentul de 2,35 m este, de asemenea, peste medie. Patru persoane adulte vor putea calatori fara probleme in aceasta masina. La inceput, pentru propulsie, va fi disponibil un motor de 1.0 l, care dezvolta 64 CP la 5.400 rpm. Cu acesta, Matiz va putea atinge o viteza de varf de 150 km/h. Cel mai probabil, viitorul Matiz va fi prezentat in forma finala in primavara anului viitor la Geneva, urmand sa fie comercializat la scurt timp dupa aceea.

Auto

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite