IA-TI MASINA PE CARE TI-O PERMITI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ce iti alegi de 6000 euro? Dacia Logan In afara de Dacia, nu prea sunt multi constructori care sa ofere masini la un pret de sub 6.000 euro. Cea mai buna oferta ramane Dacia Logan, care, in

Ce iti alegi de 6000 euro?
Dacia Logan
In afara de Dacia, nu prea sunt multi constructori care sa ofere masini la un pret de sub 6.000 euro. Cea mai buna oferta ramane Dacia Logan, care, in varianta de baza, costa 5.700 euro. In echiparea "Ambiance", masina este propulsata de motorul de 1.4l / 75 CP. Avantajul este spatiul interior si portbagajul mare. Dezavantajul, motricitatea relativ slaba daca masina este incarcata, vizibiliatatea redusa in timpul parcarii si echiparea sumara.
Dacia Solenza
O alta optiune este Dacia Solenza, diponibila in doua versiuni de echipare - "Europa" si "Confort" - si doua motoare: unul pe benzina de 1,4. / 75 CP si unul diesel, de 1,9. / 63 CP. In cazul echiparii "Europa", instalatia de aer conditionat este disponibila pentru un pret suplimentar, dar numai la varianta pe benzina. Pentru echiparea "Confort", Solenza dispune de airbag pentru sofer si poate primi optional servodirectie si aer conditionat. "Europa" costa 4.600 euro, Confort, 5.600 euro.
Matiz
Cei de la Daewoo au si ei o oferta intresanta la aceasta categorie de pret prin Matiz, care inca se mai produce la Craiova in vechea configuratie. Pretul de pornire este de 4.990 euro, dar cea mai vanduta varianta este cea cu aer conditionat, care incepe de la 5.400 euro. In ciuda varstei, Matiz are inca o alura moderna si este un partener de drum destul de bun in oras. Nu consuma mult, soferul are o pozitie inalta de condus care ii permite o buna vizibiliatate asupra drumului si ofera suficient spatiu pentru patru persoane. Aceste caracteristici au facut din Matiz unul din cele mai apreciate modele citadine in randul femeilor.
Fiat Seicento
In aceeasi clasa cu Matiz, mai exista Fiat Seicento. Mini-ul de la Fiat se mai afla inca in oferta importatorului roman la un pret de sub 6.000 euro. Astfel, modelul de baza echipat cu motorul de 1,1. de 54 CP este disponibil pentru 5.490 euro, iar pentru echiparea "Active" pretul este de 5.685 euro. Marele sau dezavantaj este ca nu ofera decat doua usi, fapt ce ingreuneaza accesul in masina. La pret se aduga insa TVA-ul care, la modele romanesti, este inclus. Asadar, la categoria "masini ieftine si bunicele", oferta nu e prea bogata. Cel mai bine s-au adaptat la ea producatorii romani. Astfel, daca avem de ales intre Solenza si Logan, departajarea este greu de facut. Logan ofera mai mult spatiu si o finisare superioara, in timp ce Solenza are o echipare mai buna.
Alegerea noastra: Dacia Logan
Argumente: masina pare construita mai unitar decat Solenza si dispune de o tehnologie mai noua si mai robusta. In ciuda dimensiunilor si lipsei servodirectiei, se manevreaza usor si este mai confortabila.

Auto

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite