DRIVE-TEST

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mini Cooper S - minibomba din garaj Putine automobile moderne de inspiratie retro au reusit sa impresioneze atat de mult cum a facut-o Mini. In varianta sportiva, Cooper S, senzatiile sunt atat de

Mini Cooper S - minibomba din garaj
Putine automobile moderne de inspiratie retro au reusit sa impresioneze atat de mult cum a facut-o Mini. In varianta sportiva, Cooper S, senzatiile sunt atat de intense incat putine masini pot rivaliza cu ea. Este un mare privilegiu sa testezi un Mini Cooper S, mai ales in Romania, unde, deocamdata, nu au aparut foarte multe pe strada. Totusi, nu ne vom lasa prada tentatiei de a-l placea exagerat. Multi, chiar si specialisti, au afirmat ca Mini Cooper S este cea mai buna masina din lume. Ciudat, daca ne gandim ca astazi toti vrem mai mult spatiu, siguranta, economie de carburant si, daca s-ar putea, cat mai multe mecanisme de asistare, ca nu cumva sa ne mai obosim si la volan. Dar de ce ar fi Mini Cooper S cea mai buna masina din lume? La un pret de aproximativ 17.700 euro fara taxe, Cooper S este cel mai accesibil automobil sportiv disponibil pe piata. Privind lista specificatiilor tehnice, observam ca Mini dezvolta 163 CP si poate accelera de la 0 la 100km/h in doar 7,4 secunde. In plus, are acel aer de automobil scump, ceea ce nu-i rau deloc. Finisarea este si ea exemplara, iar constructia foarte robusta. Materialele utilizate sunt de cea mai buna calitate. Designul clasic si elementele din interior, in special instrumentele de bord, ii confera masinii un aer de noblete. Va intrebati probabil cum se face ca desi afara a avut un imens succes, nu vedem Mini la tot pasul pe strazile din Romania? O posibila explicatie este aceea ca e o masina cu atat de mult stil, incat iti trebuie ceva curaj ca s-o si cumperi.
Masina cuplului modern
Mini Cooper S nu este nici pe departe cel mai practic hatchback, dar dispune de suficient spatiu pentru doua persoane, plus bagaje. Locul pentru picioare este generos in fata, iar soferul se poate bucura de posibilitatea reglajului scaunului pe sase directii. Oricum, aspectele practice sunt estompate de minunatul stil arhitectural, cu rotile amplasate mult spre colturile caroseriei, lucru care ii confera o stabilitate remarcabila. In plus, la o viteza de 160 km/h, S este tacut si rafinat, iar consumul ramane rezonabil. Zgomotul la vant este la randul sau redus, iar zgomotele de rulare sunt si ele bine absorbite. Virajele sunt terenul de joaca perfect pentru acest model! Cu cat mergi mai tare cu un Cooper S, cu atat mai bine te simti in ea. Nu-i de mirare ca Juan Pablo Montoya conduce un Mini Cooper S dupa care este innebunit. Trenul fata se manevreaza usor si este prompt la solicitarile soferului. Trenul spate urmeaza perfect trasa imprimata de rotile directoare. E foarte sigur si agil la schimbarile rapide de directie. De altfel, directia este probabil cea mai placuta chestie la aceasta masina. Pare ca ia virajul chiar inainte ca tu sa te fi gandit la asta. Pentru cei care au mers cu un kart, senzatia este aproape identica. Daca ai si ceva cunostinte de pilotaj, distractia e maxima intr-un S! Volanul insa nu e la fel de practic, din cauza celor doua spite cam groase. Amurgul ne-a prins gonind din ce in ce mai tare, cu anvelopele fortate la limita. Ne-am temut la un moment dat ca nu cumva sa explodeze. Asemanarea cu kartingul este valabila pentru oricare dintre aspectele privind pilotarea acestei masini. Micul motor de 1.6l supraalimentat este foarte performant, iar raspunsul la acceleratie, ca si raspunsul la orice alta intentie a soferului, este prompt, aproape instantaneu.
PLUS
Este o masina cu mult stil, genul pe care nu o cumpara decat aceia carora li se potriveste cu adevarat. Are un design exclusivist, performante ridicate, caroserie compacta, mecanica fiabila si performanta. E greu sa te plictisesti vreodata de un Mini Cooper S.
... si MINUS
Nu e foarte spatioasa, are suspensiile cam rigide.

Auto

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite