Dodge Hornet - 170 cai putere
0Noul concept Dodge Hornet este creat pentru a aduce în segmentul B stilul european, în ceea ce priveşte mărimea motorului combinată însă cu atitudinea agresivă americană şi cu spaţiul
Noul concept Dodge Hornet este creat pentru a aduce în segmentul B stilul european, în ceea ce priveşte mărimea motorului combinată însă cu atitudinea agresivă americană şi cu spaţiul interior flexibil.
Cu ampatamentul său larg, Hornet stă fixat bine pe şosea, iar grila frontală ce reprezintă semnătura Dodge stă deasupra radiatorului expus, flancat de farurile de ceaţă. Sub capotă se ascunde un motor cu patru cilindri de 1,6 litri, cu 16 supape, ce dezvoltă o putere de 170 CP şi cuplu de 224 Nm. Cuplul maxim se atinge la 4.000 rpm. Aspectul musculos al lui Hornet este amplificat de jantele din aluminiu de 19 inch, prin care se văd elementele mecanice şi etrierele aurii ale sistemului de frânare. Inspiraţi de aspectul ochelarilor de soare, designerii de la Dodge au colorat în albastru parbrizul, luneta, geamurile laterale şi trapa, pentru a contrasta cu exteriorul de culoare argintie. De asemenea, interiorul oferă o imagine sportivă, prin intermediul scaunelor sport şi al inserţiilor din aluminiu.