Cresc vanzarile pe piata interna, scade exportul
0Dacia se mentine lider de piata cu 48.155 de unitati vandute
Vanzarile de autovehicule noi au totalizat, in primele 11 luni ale acestui an, 101.535 de unitati, in crestere cu 20,8% fata de perioada similara a anului trecut, se arata intr-un comunicat al Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA). Numai in luna noiembrie au fost vandute 10.529 de autovehicule, din care 4.273 din import si 6.256 din productia interna. Exporturile au atins 866 de unitati, in perioada mentionata, ceea ce ridica volumul exporturilor din intervalul ianuarie-noiembrie la 10.766 unitati, in scadere cu 17,3% comparativ cu 2001. Pana acum, optiunile consumatorilor s-au indreptat spre autovehiculele de productie autohtona, astfel ca Dacia este in continuare lider de piata, cu 4.758 de autovehicule vandute in luna noiembrie si 48.155 de unitati pe ansamblul primelor unsprezece luni. In topul vanzarilor, pe locul al doilea s-a situat Daewoo, cu 11.839 de vehicule vandute de la inceputul anului si 1.321 in noiembrie. Aro a livrat 136 de vehicule in perioada mentionata, vanzarile totale de pana acum fiind de 1.166 de unitati. In ceea ce priveste autovehiculele de import, se remarca Renault, cu 816 unitati vandute in luna noiembrie a acestui an si un total de 8.428 de vehicule, urmat de Skoda - 485 in noiembrie, respectiv 4.289 de unitati vandute in perioada ianuarie-noiembrie 2002. Cele mai reprezentative marci de autoturisme de import sunt Volkswagen, cu 408 unitati vandute in noiembrie si 4.079 de la inceputul anului, Peugeot - 386, respectiv 3.159 unitati, Ford - 174, respectiv 1.334 unitati, Opel - 138, respectiv 1.584 unitati si Seat - 102, respectiv 700 de unitati. Piata vehiculelor comerciale usoare a inregistrat aproximativ 10.000 de unitati vandute in luna noiembrie si 97.505 pe primele unsprezece luni. Cele mai cautate marci au fost Dacia, cu 4.758 unitati in noiembrie si 48.155 pe primele unsprezece luni, Daewoo - 1.321 in noiembrie si 11.839 in perioada ianuarie-noiembrie, Renault - 800, respectiv 8.256, Skoda - 485, respectiv 4.289, Volkswagen - 471, respectiv 5.128, si Peugeot - 441, respectiv 3.818 de unitati. In ceea ce priveste vehiculele comerciale de peste 3,5 tone, liderul de piata in luna noiembrie este Mercedes, cu 272 de vehicule vandute. Pe ansambul celor unsprezece luni, Iveco a inregistrat cele mai mari vanzari, de 1.573 de unitati. Cresteri semnificative ale vanzarilor au avut si importatorii marcilor Volvo - 524 unitati si DAF - 217 unitati.























































