Ateii şi agnosticii, mai compasionali decât persoanele religioase
0
Un nou studiu arată că persoanele care neagă existenţa lui Dumnezeu sunt mult mai dispuşi să-i ajute pe ceilalţi decât ar fi oamenii care cred într-o divinitate, potrivit „Huffington Post”.
Acest lucru nu înseamnă că oamenii extrem de religioşi nu sunt compasionali, potrivit studiului publicat în jurnalul medical „Social Psychological and Personality Science”. Dar compasiunea pare să aţâţe mai puţin acţiunile caritabile ale oamenilor care cred în Dumnezeu sau alte forme ale divinităţii.
„Per ansamblu, am descoperit că pentru oamenii mai puţin religioşi, în funcţie de puterea legăturii emoţionale cu altă persoană vor ajuta sau nu”, a spus Robb Willer, co-autor al studiului şi psiholog la Universitatea din California. „În schimb, persoanele religioase îşi bazează ajutorul mai puţin pe partea sentimentală, cat pe doctrine, identitate sau preocupări privind reputaţia”, a adăugat psihologul.
Laura Saslow, co-autoare a studiului, doctorandă la aceeaşi universitate, a devenit interesată de întrebarea „Ce motivează oamenii să fie caritabili”, după ce un prieten al său ateu s-a plâns că a donat o groază de bani pentru locuitorii din Haiti, după cutremur, după ce a văzut un clip video înduioşător cu o femeie salvată din ruine. Nu logica l-a făcut să înţeleagă că era nevoie de ajutor.
„Am fost interesată să găsesc această experienţă – un ateu influenţat puternic de emoţiile sale pentru a fi generos cu străinii – a fost reprodusă în trei studii mari şi sistematice”, a spus Saslow într-un comunicat.
În primul studiu, Saslow şi colegii săi au analizat informaţiile dintr-un sondaj realizat pe mai mult de 1.300 de americani adulţi, în 2004. Au descoperit că atitudinea compasională era în strictă legătură cu generozitatea acestora. Iar această caracteristică a fost mai des întâlnită la atei sau oamenii foarte puţin religioşi, comparativ cu credincioşii convinşi.
În al doilea experiement, 101 adulţi au văzut fie un clip neutr despre copiii săraci, fie un clip emoţional. Apoi le-au fost oferiţi câte 10 dolari şi li s-a spus că pot dona cât doresc din aceşti bani unor străini. Cei mai puţini religioşi au dat mai mulţi bani după ce au văzut clipul emoţional.
„Clipul care inducea sentimentul de compasiune a avut un efect puternic asupra generozităţii lor. Dar nu a schimbat cu nimic generozitatea participanţilor religioşi”, a spus Willer.
Ultimul studiu, realizat cu peste 200 de studenţi, care au jucat diverse jocuri în care li se ofereau bani pe care să-i împartă sau nu cu străini. Cei mai puţini religioşi au împărţit cei mai mulţi bani.
Studiile continuă din dorinţa de a înţelege cu exactitate care sunt factorii ce motivează oamenii religioşi să ofere. „Deşi ateii şi agnosticii sunt consideraţi mai puţin de încredere, cel puţin în SUA, atunci când simt compasiunea au tendinţa să ajute mai mult oamenii de lângă ei decât persoanele religioase”, a spus Willer.