140 de oameni in greva foamei, pentru ca munca de sclav nu este pedepsita de Codul Muncii
0* Patronul fabricii Colemn - Harghita a recunoscut, fara probleme, ca ii obliga pe muncitori sa lucreze cate zece ore pe zi, inclusiv sambata, pe salariul minim pe economie * Inspectorii de munca l-au mustrat si l-au sfatuit sa le plateasca oamenilor orele suplimentare * Codul Muncii interzice imperativ efectuarea a mai mult de 48 de ore pe saptamana, dar nu pedepseste in nici un fel incalcarea acestei prevederi
De la intrarea in vigoare a Codului Muncii, organizatiile patronale au un of - prevederile privind limitarea timpului de munca a salariatilor la 40 de ore pe saptamana (maximum 48 in cazuri exceptionale) si obligativitatea de a consulta sindicatele sau reprezentantii salariatilor in cazul concedierilor colective. Majoritatea organizatiilor patronale au semnat ca sunt de acord cu forma Codului, care a fost ulterior publicata in Monitorul Oficial. Dar, dupa intrarea in vigoare, cand probabil au si citit ce-au semnat, patronii s-au plans guvernantilor ca nu-si pot desfasura activitatea in conditiile unei legi atat de restrictive. De un an, patronii reclama modificarea Codului, sindicatele ameninta ca isi scot oamenii in strada daca se schimba o iota, iar guvernantii, impartiali, promit si unora, si altora ca le vor face pe plac. Ascultand declaratiile patronilor si ale sindicalistilor, ai senzatia ca traiesti in Occident, unde un control al inspectorilor de munca in care se descopera vreo neregula se poate lasa cu amenzi atat de mari incat baga firma in faliment. Ce pare sa nu observe nimeni este ca toata framantarea nu are nici un rost. Indiferent daca au dreptate sindicalistii sau patronii, legea este, deocamdata, apa de ploaie, in conditiile in care nici un articol nu prevede vreun soi de sanctiune pentru incalcarea prevederilor.
Patronul unei fabrici de cherestea din Galautas, Harghita - SC Colemn SA - a fost reclamat de muncitori la Inspectia Muncii ca ii obliga sa lucreze 10 ore pe zi, inclusiv sambata, si ii concediaza, cate 30 pe luna, fara macar sa le dea vreun preaviz. Inspectorii de munca au venit, au vazut si au plecat dupa ce i-au mustrat pe directori ca nu e bine ce fac si i-au sfatuit, omeneste, macar sa-si plateasca lucratorii pentru orele suplimentare. "Am gasit multe nereguli. De exemplu, directorul executiv era angajat cu un contract de munca de 4 ore pe zi, ceea ce nu este firesc pentru o asemenea functie. De asemenea, conditiile de munca, de securitate a muncii, sunt foarte precare. In privinta numarului de ore n-a fost nevoie sa facem nici o ancheta: patronul a recunoscut ca le cere muncitorilor sa lucreze cate 10 ore pe zi", ne-a declarat purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Munca Harghita. Rezultatul controlului a fost o amenda de 30 de milioane de lei, nu pentru ce constatasera la acel moment, ci pentru ca patronul nu urmase sfaturile date in urma unui control anterior. Subliniem ca in controversatul Cod al Muncii se prevede clar, imperativ, ca este interzis ca salariatii sa munceasca mai mult de 48 pe saptamana. Nu exista insa nici o sanctiune pentru incalcarea acestei prevederi.
Vazand ca-si pierd timpul de pomana cu reclamatiile, muncitorii au facut ce-au putut - greva. Lista de revendicari pare a fi desprinsa dintr-un fluturas de pe vremea luptei de clasa. Oamenii cer sa se respecte contractul colectiv de ramura (care, conform Codului Muncii are putere de lege), sa li se dea antidot sau macar o punga de lapte pe zi, pentru ca lucreaza in mediu toxic, sa aiba apa calda si vestiare ca sa se spele si sa se schimbe cand intra si ies de la lucru, si sa nu-i mai aduca la munca la orice ora i se nazare patronului. Functionarii Directiei de Munca Harghita spun ca oamenii au dreptate, greva este legala, dar n-au ce sa le faca. Patronul spune ca greva este ilegala si a apelat la tribunal ca s-o opreasca si sa-i oblige pe muncitori sa-i plateasca daune pe perioada cat fabrica n-a functionat.
Ultima ora
140 din cei 500 de muncitori de la societatea de prelucrare a lemnului SC Colemn SA Galautas, aflati de peste doua saptamani in greva generala, au intrat, ieri, in greva foamei. Muncitorii refuza sa discute cu Liviu Otoiu, directorul Colemn, care, la ultima negociere dinaintea declansarii grevei generale le-a spus ca nu are mandat sa rezolve problemele. Patronul societatii, Aurel Munteanu, n-a dat nici un semn de viata in ultimele doua saptamani.