Victorie pentru Becali şi Paşcovici | adevarul.ro

Victorie pentru Becali şi Paşcovici

Publicat:
Ultima actualizare:
0

şi Ionel Dănciulescu, golul oaspeţilor fiind reuşit de Paviot, care a executat o lovitură liberă de la 25 de metri, Gaev scăpând mingea în poartă. În acest meci, "Puriul" i-a trimis în

şi Ionel Dănciulescu, golul oaspeţilor fiind reuşit de Paviot, care a executat o lovitură liberă de la 25 de metri, Gaev scăpând mingea în poartă. În acest meci, "Puriul" i-a trimis în teren pe toţi cei trei atacanţi ai săi, Niculescu, Dănciulescu şi Ganea, şi a evoluat într-un sistem inedit 3-4-3, dar jocul nu a funcţionat foarte bine. Situaţia s-a schimbat radical în momentul în care Ganea a fost scos din echipă şi s-a revenit la sistemul clasic, 4-4-2, "alb-roşiii" reuşind să marcheze de trei ori. La final, jucătorii echipei Dinamo le-au dedicat victoria lui Ioan Becali, care are grave probleme de sănătate, şi Cosmin Paşcovici, al cărui copil a fost operat pe creier. "Este victoria noastră, pe care i-o dedicăm domnului Giovanni Becali, care trece printr-o perioadă grea. Suntem alături de dânsul, este bolnav, de aceea am făcut semn către spital. I-o dedicăm şi lui Paşco şi ne rugăm pentru copilul lui", a declarat Ionel Dănciulescu, care a fost completat şi de Niculescu. "Un succes pentru Giovanni Becali, care este pentru mine ca un tată. Un om care ne priveşte de la etajul 5 al spitalului, o victorie care ne duce în grupe şi care aduce puncte pentru coeficientul României", a spus Claudiu Niculescu.

Giovanni are probleme cardiace
Fostul preşedinte al lui Dinamo, Ioan Becali, are grave probleme cardiace şi a fost internat în spitalul privat Euroclinic din Bucureşti, după ce, luni noaptea, a suferit un atac de acord. Becali a urmărit meciul cu Xanthi de la balconul spitalului şi urmează să fie supus unei operaţii de bypass, care va avea loc în străinătate.

Rednic cere adversari puternici
Antrenorul lui Dinamo îşi doreşte adversari puternici la tragerea la sorţi, pentru a le demonstra tuturor care este adevărata valoare a echipei sale. "Ne dorim adversari puternici la tragerea la sorţi, fiindcă acolo ne putem demonstra adevărata valoare şi le vom închide gura celor care ne contestă", a declarat Mircea Rednic. Referitor la jocul contra grecilor, "Puriul" a adăugat: "Ne-au pus mai multe probleme acum decât în meciul tur. M-am cam supărat pe jucătorii mei, deoarece se relaxau după ce marcam, iar adversarul revenea în joc".

Vor să joace în Pakistan
Directorul executiv al lui Dinamo, Cristi Borcea, afirmă că, în eventualitatea calificării în Liga Campionilor, va disputa meciurile de pe teren propriu pe orice stadion din lume, dar nu în Ghencea. "Dacă ne vom califica în Liga Campionilor, vom închiria un stadion în Pakistan, dacă nu vom putea juca în ştefan cel Mare. Niciodată Dinamo nu va evolua în Ghencea", a spus Cristi Borcea, care a mai declarat că Dinamo şi-a îndeplinit obiectivul fixat la începutul sezonului, şi anume calificarea în grupele Cupei UEFA. Pe aceeaşi lungime de undă s-a aflat şi Claudiu Niculescu, care spune că ar prefera să joace într-o ţară străină decât să evolueze cu Dinamo în Ghencea. "Nu cred că ar fi posibil să jucăm în Ghencea. Mai bine jucăm în Bulgaria. Eu, unul, nu aş putea juca în Ghencea", a comentat "Clau-gol".

Dinamo - Xanthi 4-1 (1-0)
Au marcat: Cl. Niculescu ('12, '82), Ad. Cristea ('47), Dănciulescu ('79) / Paviot ('52)
Dinamo: Gaev - L. Goian (Ad. Cristea '46), Moţi, R. ştefan - Blay, Mărgăritescu, D. şerban (C. Munteanu '46), Pulhac - Dănciulescu, Cl. Niculescu, Ganea (Ropotan '68). Antrenor: Mircea Rednic.
Xanthi: Malarz - Magradze, Labriakos, Paviot, Wisio - Korsos, Messera, Baykara (Torosidis '60), Barkoglu (Manso '65), Garpozis (Kazakis "90+2) - Vryzas. Antrenor: Ioannis Ispirlidis.
Arbitri: Igor Egorov - Vladislav Khodeev, Lev Antonov, (toţi din Rusia).
Stadion: Dinamo.
Spectatori: 9.000.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite