Vicepresedintele CIO, Kim Un-Yong, a demisionat
Sud-coreeanul Kim Un-Yong, condamnat pentru coruptie in tara sa, a demisionat, vineri, din functia de vicepresedinte al Comitetului International Olimpic, informeaza AFP, citand surse neoficiale. Kim
Sud-coreeanul Kim Un-Yong, condamnat pentru coruptie in tara sa, a demisionat, vineri, din functia de vicepresedinte al Comitetului International Olimpic, informeaza AFP, citand surse neoficiale. Kim Un-Yong, in varsta de 74 de ani, era amenintat cu excluderea din CIO la congresul urmator al forului olimpic, programat la inceputul lunii iulie, la Singapore. Pe 3 iunie 2004, oficialul sud-coreean a fost condamnat, de un tribunal din Seul, la doi ani si jumatate de inchisoare pentru coruptie si deturnare a unor fonduri in valoare de 2,3 milioane de euro, destinate Federatiei Internationale de Taekwondo. Ulterior, aceasta condamnare a fost redusa la doi ani de inchisoare.





















































