Un nou dosar pentru fostul șef de la CS Rapid. Trimis în judecată după ce ar fi băgat în propriul buzunar banii pentru primele handbalistelor
Bogdan Vasiliu se confruntă din nou cu probleme judiciare, la doi ani după ce a fost reținut de DNA într-un dosar în care era cercetat pentru luare de mită și abuz în serviciu.

Fostul director general al CS Rapid a fost acum trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, fiind acuzat de delapidare și uz de fals. Potrivit procurorilor, Vasiliu și-ar fi însușit 106.452 de lei, sumă care ar fi trebuit folosită pentru premierea jucătoarelor unei echipe de handbal.
Faptele investigate ar fi avut loc în perioada mai-noiembrie 2021, când acesta ocupa funcția de team manager la o formație din Capitală. Deși comunicatul oficial nu precizează numele inculpatului, informațiile publicate de Agerpres indică faptul că este vorba despre Bogdan Vasiliu.
„În fapt, în sarcina inculpatului s-a reținut că, în perioada mai 2021 - noiembrie 2021, în calitate de team-manager al secției de handbal feminin a unui club sportiv din București, și-a însușit, în 7 ocazii și în baza aceleiași rezoluții infracționale, suma totală de 106.452 lei din fondurile destinate premierii jucătoarelor, sume pe care le gestiona în fapt. Pentru justificarea scriptică a plăților, acesta a restituit casieriei clubului 7 state de premiere aferente unor meciuri disputate în perioada menționată, înscrisuri care au fost semnate în fals, la rubricile destinate membrilor lotului sportiv, de către persoane rămase neidentificate, fiind astfel creată aparența că sumele de bani au fost efectiv înmânate beneficiarilor!”, au transmis procurorii.
Bogdan Vasiliu, anchetat de DNA în 2024
În 2024, Bogdan Vasiliu a fost reținut de procurorii DNA într-un dosar în care era cercetat pentru presupuse fapte de luare de mită și abuz în serviciu. La acel moment, Direcția Națională Anticorupție a transmis următoarele: „În luna iulie 2024, inculpatul Vasiliu Bogdan, în calitate de director general al C.S. Rapid, ar fi pretins de la G.M.M., om de afaceri, suma de 200.000 de euro pentru a facilita atribuirea unor contracte de închiriere a cantinei și restaurantului aparținând C.S. RAPID și de servire a mesei sportivilor clubului. Din suma totală solicitată, Vasiliu Bogdan ar fi primit suma de 30.000 de euro în conturile personale și 348.103 lei, echivalentul a aproximativ 70.000 de euro, prin conturile societății controlate de el. Diferența de 100.000 de euro urma să fie primită pe parcursul derulării contractelor de servire masă, respectiv câte 10.000 de euro lunar, până la achitarea acestei sume!”.






















































