Un balaur, mascota Campionatului Mondial de hochei pe gheață găzduit în România
0Organizatorii Campionatului Mondial de hochei pe gheață, Divizia A, Grupa I, masculin, care se va desfășura în perioada 27 aprilie-3 mai, la Arena Sepsi din Sfântu Gheorghe, au prezentat, luni, mascota evenimentului: balaurul Dezi.

Aceasta a fost realizată de artista Bocskai Gyopar, originară din Sfântu Gheorghe, iar numele Dezi i-a fost atribuit în cinstea fostului mare hocheist Dezideriu Varga, născut la Miercurea Ciuc, în județul Harghita, fost căpitan al echipei naționale, care a participat la trei ediții ale Jocurilor Olimpice de iarnă (1964, 1968, 1976), precum și la 17 ediții ale Campionatului Mondial.
Dragon bun și curajos
Acesta a primit în 2024, chiar în anul Centenarului hocheiului românesc, Trofeul Richard 'Bibi' Torriani, prilej cu care a fost inclus în 'Hall of Fame'-ul al Federației Internaționale de Hochei pe Gheață (IIHF).
Potrivit organizatorilor, este posibil ca Varga să onoreze cu prezența Campionatul Mondial de la Sfântu Gheorghe. Pe pagina de Facebook ''Fire to Ice'' a fost postat un mesaj în care se arată că Dezi este un dragon bun și curajos, care aprinde pasiunea, curajul și spiritul de echipă.
„Odată ca niciodată, într-un castel ascuns din Sfântu Gheorghe, s-a născut un dragon deosebit. Nu o fiară înfricoșătoare, ci un gardian al viselor - curajos, bun și plin de căldură. Nu este un dragon obișnuit, el nu suflă foc pentru a distruge, ci pentru a aprinde pasiunea, curajul și spiritul de echipă. Faceți cunoștință cu Dezi, dragonul nostru care aduce foc pe gheață”, au scris organizatorii în prezentarea videoclipului de prezentare postat pe internet.
La turneu vor participa echipele naționale ale României, Marii Britanii, Poloniei, Japoniei, Italiei și Ucrainei, care vor disputa în total 15 meciuri.