Umbra lui Zidane, tot mai mare: Unde poate ajunge cel mai bun antrenor din istoria Realului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zinedine Zidane
Zinedine Zidane

Dintre granzii Europei, nu doar Barcelona e în căutarea unui antrenor, după plecarea lui Ronald Koeman, care a lăsat echipa într-o mare criză.

Potrivit presei franceze, numărătoarea inversă a început pentru argentinianul Mauricio Pochettino (49 de ani), la Paris Saint-Germain. 

Iar asta pentru că, în ciuda parcursului din campionat, unde PSG e lider detaşat, cu opt puncte avans faţă de locul 2, echipa nu convinge în Liga Campionilor. Adică, în competiţia care contează cu adevărat pentru Nasser Al-Khelaifi, omul de afaceri din Qatar care „pompează“ sume uriaşe în conturile clubului.

În acest moment, PSG e doar pe locul 2 în grupa A şi tocmai s-a împiedicat de RB Leipzig, o formaţie aflată în criză în acest sezon, doar pe locul 8 în Bundesliga. După această remiză cu Leipzig, Pierre Menes, un jurnalist foarte apreciat în Franţa, a explicat că Zinedine Zidane (49 de ani) e tot mai aproape de banca PSG-ului.

„Dacă Zidane ar fi un antrenor bun pentru Paris? Da, rezultatele vorbesc de la sine. Dacă Zizou merge la Paris, va fi o adevărată furtună. Dar nu văd de ce ar refuza PSG-ul. Cred că planul de a antrena o echipă de o asemenea valoare nu poate decât să-l atragă. OK, e din Marseille, dar sunt atât de mulţi jucători de la PSG care au jucat acolo şi invers, încât nu văd să fie o problemă. Mai ales că el n-a jucat pentru Marseille. Mi se pare că ăsta nu e un argument. Rezultatele pe care le-a avut cu Real vorbesc pentru el, Zizou e omul potrivit pentru PSG“, a spus Menes, conform Eurosport.

În acest moment, Zidane e liber de contract după ce a plecat de la Real Madrid, în luna iunie. De când s-a apucat de antrenorat, fostul internaţional francez a lucrat doar la formaţia spaniolă pe care a pregătit-o, ca principal, în două mandate diferite. La Real, Zidane a câştigat 11 trofee dintre care trei Ligi ale Campioanilor, luate în sezoane succesive!

Liga Campionilor, etapa a 4-a

Grupa A

Man. City - Club Brugge 4-1

RB Leipzig - PSG 2-2

Clasament

1. Man. City 4 3 0 1 15-7 9

2. PSG 4 2 2 0 8-5 8

3. Club Brugge 4 1 1 2 5-11 4

4. RB Leipzig 4 0 1 3 8-13 1

Grupa B

AC Milan - Porto 1-1

Liverpool - Atl. Madrid 2-0

Clasament

1. LIVERPOOL 4 4 0 0 13-5 12

2. Porto 4 1 2 1 3-6 5

3. Atl. Madrid 4 1 1 2 4-6 4

4. AC Milan 4 0 1 3 4-7 1

Grupa C

Dortmund - Ajax 1-3

Sp. Lisabona - Beşiktaş 4-0

Clasament

1. AJAX 4 4 0 0 14-2 12

2. Dortmund 4 2 0 2 4-8 6

3. Sp. Lisabona 4 2 0 2 9-7 6

4. Beşiktaş 4 0 0 4 2-12 0

Grupa D

Real Madrid - Şahtior 2-1

Sheriff Tiraspol - Inter 1-3

Clasament

1. Real Madrid 4 3 0 1 9-3 9

2. Inter 4 2 1 1 6-3 7

3. Sheriff 4 2 0 2 6-7 6

4. Şahtior 4 0 1 3 1-9 1

Grupa E

Bayern Munchen - Benfica 5-2

Dinamo Kiev - Barcelona 0-1

Clasament

1. BAYERN 4 4 0 0 17-2 12

2. Barcelona 4 2 0 2 2-6 6

3. Benfica 4 1 1 2 5-9 4

4. Dinamo Kiev 4 0 1 3 0-7 1

Grupa F

Atalanta - Man. United 2-2

Villarreal - Young Boys 2-0

Clasament

1. Man. United 4 2 1 1 8-7 7

2. Villarreal 4 2 1 1 9-5 7

3. Atalanta 4 1 2 1 7-7 5

4. Young Boys 4 1 0 3 3-8 3

Grupa G

Wolfsburg - Salzburg 2-1

Sevilla - Lille 1-2

Clasament

1. Salzburg 4 2 1 1 7-5 7

2. Lille 4 1 2 1 3-3 5

3. Wolfsburg 4 1 2 1 4-5 5

4. Sevilla 4 0 3 1 3-4 3

Grupa H

Malmo - Chelsea 0-1

Juventus - Zenit 4-2

Clasament

1. JUVENTUS 4 4 0 0 9-2 12

2. Chelsea 4 3 0 1 6-1 9

3. Zenit 4 1 0 3 6-6 3

4. Malmo 4 0 0 4 0-12 0

*Primele două clasate vor merge în optimile Ligii Campionilor, iar ocupantele locurilor 3 îşi vor continua parcursul în Liga Europa.

**Echipele scrise cu majuscule sunt deja calificate pentru optimi.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite