Ultima etapă, fatală pentru Florin Pîrvu. Petrolul demite antrenorul și pornește războiul cu Emil Boc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Petrolul nu e liniște după rezultatele dezastruoase din ultimile runde. A doua zi după înfrângerea cu Sepsi, scor 1-2, șefii clubului au luat decizia de a-i rezilia contractul antrenorului Florin Pîrvu, dar și de a-l da în judecată pe primarul Clujului, Emil Boc, care i-a acuzat public de blat.

Meciul cu Sepsi a fost ultimul pentru Florin Pîrvu pe banca Petrolului. Foto Observatorul prahovean
Meciul cu Sepsi a fost ultimul pentru Florin Pîrvu pe banca Petrolului. Foto Observatorul prahovean

„Ca urmare a unei decizii luate de comun acord, colaborarea dintre FC Petrolul Ploiești și antrenorul principal Florin Pîrvu a ajuns, astăzi, la final, la aproape un an și o lună distanță de la momentul în care tehnicianul prelua conducerea echipei noastre.

Cu Florin Pîrvu pe bancă, cel care a dus mai departe munca unui alt petrolist, Nicolae Constantin, Petrolul a terminat stagiunea precedentă pe locul 8, iar în actuala ediție de campionat a avut un parcurs care a dat speranțe justificate pentru o calificare în play-off, cu victorii obținute în fața Rapidului, chiar în Giulești, contra campioanei en-titre, Farul Constanța, sau, în Bănie, împotriva Universității Craiova.

16-16-16, bilanțul antrenorului pe banca Petrolului

În total, Florin Pîrvu i-a condus pe «lupi» în 48 de partide oficiale (45 în Superliga și 3 în Cupa României), bilanțul său fiind de 16 victorii, 16 rezultate de egalitate și 16 înfrângeri. Componența viitorului staff tehnic al echipei noastre va fi comunicată în perioada următoare, imediat ce aceasta va fi definitivată. Mulțumim, Florin Pîrvu! Mult succes mai departe!”, a transmis Petrolul pe pagina de Facebook a clubului.

Ploieștenii au anunțat pe de altă parte că vor porni războiul cu Emil Boc, primarul din Cluj-Napoca. Acesta i-a acuzat pe față de blat, scriind pe rețelele sociale că Petrolul este rușinea fotbalului românesc, după ce s-ar fi dat la o parte în meciul cu Sepsi. În urma victoriei covăsnenilor, U Cluj a pierdut locul în play-off.

Emil Boc, la judecată cu prahovenii

”Clubul Petrolul Ploiești este realmente consternat în urma afirmațiilor iresponsabile lansate în miez de noapte de către primarul municipiului Cluj-Napoca, domnul Emil Boc, prin intermediul rețelelor de socializare. Acuzațiile facute la adresa jucătorilor noștri, cum că ei ar fi premeditat un rezultat negativ și ar fi acționat în consecință în finalul meciului pierdut, aseară, cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe, aduc un grav prejudiciu de imagine clubului nostru și, implicit, întregii familii Petrolul Ploiești.

O asemenea minciună sfruntată poate fi pusă doar pe seama unei campanii electorale deja declanșate, în care edilul să apară bine în fața susținătorilor echipei Universitatea Cluj. Inconștienta unor astfel de afirmații, însă, afectează grav imaginea fotbalului în general, nu numai pe aceea a jucătorilor și a societății noastre. Ca atare, ne vedem nevoiți sa ne îndreptăm către instanțele de judecată în cel mai scurt timp posibil”, au transmis cei de la Petrolul.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite