Trica: "Meciul s-a pierdut din cauza mea" | adevarul.ro

Trica: "Meciul s-a pierdut din cauza mea"

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Mijlocaşul echipei CFR Cluj, Eugen Trică, care s-a aflat la ultimul meci pentru campioana României, a declarat, marţi, la finalul partidei cu Chelsea Londra, din ultima etapă a grupei A a Ligii Campionilor, că partida s-a pierdut din cauza sa.

"La golul de 2-1, am pierdut mingea la 60 de metri de poartă. Hai să zicem că iau vina asupra mea, deşi mai erau alţi jucători în spate, dar fundaşii erau ieşiti. Hai să zicem că şi la primul gol că l-am faultat pe Ballack, căruia i-am spus că a simulat. E din vina mea această înfrângere. În mare parte am ţinut piept lui Chelsea, o echipă formidabilă. Rămân cu un regret, pentru că puteam scoate mai mult din această grupă. Dacă nu pierdeam la Bordeaux, aveam şanse la locul trei. Păcat că nu am mers în Cupa UEFA, pentru că acesta era obiectivul nostru", a spus Trică la Sport.ro.

Campioana României, CFR Cluj, a pierdut, marţi, scor 1-2 (0-1), meciul susţinut, în deplasare, în compania formaţiei Chelsea Londra, în ultima etapă a grupei A a Ligii Campionilor, competiţie pe care o părăseşte cu patru puncte acumulate la prima participare.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite