TENIS: Gemenele lui Federer, pe Facebook

Tenismanul elveţian Roger Federer a postat pentru prima oară fotografii cu cele 2 gemene ale lui pe internet.
'A fost foarte amuzant când, în momentul în care am început să fac pozele, amândouă fetele au început să sughită, abia am reuşit să fac o fotografie ca lumea', scrie Federer ca text de însoţire a pozelor pe contul său de Facebook, mulţumind, totodată, prietenilor şi suporterilor pentru urările de bine. 'Fetele şi mama se simt excelent', a mai notat el.
În fotografii, Federer şi soţia sa Mirka ţin în braţe bebeluşele, zâmbind cu toată gura, la declanşator aflându-se tatăl numărului 1 mondial. Charlen Riva şi Myla Rose s-au născut pe 23 iulie, cea mai fericită zi din viaţa elveţianului, după propriile spuse.
Cei doi s-au cunoscut în anul 2000, la Jocurile Olimpice de la Sydney, ambii concurând pentru echipa de tenis a Elveţiei, Mirka, originară din Slovacia, emigrând împreună cu părinţii încă de mică, dar s-au căsătorit abia în aprilie anul acesta. Roger Federer, recordmanul absolut al victoriilor în turnee de Mare Şlem cu 15 succese, ultimul la Wimbledon, anul acesta, va reintra în circuitul ATP pe 10 august, la Montreal.





















































