Subestimata Sofia „Sonya“ Kenin, finalistă, după o victorie la „Ash“ Barty. Poveştile Australian Open 2020

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sofia Kenin. Americanca uitată de reflectoare, i-a forţat pe toţi să vorbescă despre ea. Foto: Australian Open via Twitter
Sofia Kenin. Americanca uitată de reflectoare, i-a forţat pe toţi să vorbescă despre ea. Foto: Australian Open via Twitter

Sofia Kenin, 21 ani, este cea mai tânără americancă ajunsă într-o finală de Grand Slam de la Serena Williams încoace (Wimbledon 2002). Deşi în 2019 o învingea chiar pe Serena în turul trei la Roland Garros şi este deja pe 15 în clasamentul mondial, prezenţa ei în finală este o surpriză majoră, mai ales în condiţiile în care, în Statele Unite, prim-plan-ul le aparţine altor jucătoare.

În acest moment, lumea tenisului anticipează în cea mai mare parte o victorie a spaniolei Garbine Muguruza în finala de la Australian Open. Sofia Kenin a primit puţină atenţie în ultimii ani, deşi în 2018, la 19 ani, când a urcat pe locul 64 mondial, era cea mai bună tănără jucătoare din prima sută mondială. Dacă Sofia o va învinge totuşi, sâmbătă, pe Muguruza, ea va urca până pe locul şase în clasamentul mondial, devansând-o pe Serena Williams şi devenind racheta numărul unu a SUA în WTA. Dacă va pierde, luni ea va fi pe 9 WTA, imediat în spatele Serenei Williams, a doua jucătoare americană.

Sofia Kenin: factorul Rusia

Sofia Kenin s-a născut la Moscova, în Rusia, pe 14 noiembrie 1998. Părinţii săi, Alexander şi Lena Kenin, au decis să îşi nască fetiţa în Rusia, deşi erau stabiliţi în Statele Unite. Au emigrat totuşi definitiv peste ocean la câteva luni după naşterea Sofiei. Sofia a crescut, deci, în Statele Unite.

Paralela cu Amanda Anisimova pare naturală, având în vedere originile ruseşti ale celor două (Amanda fiind însă născută pe teritoriu american). Totuşi, Rusia nu revendică talentul vreuneia dintre ele - cum fac fanii români în cazul Biancăi Andreescu, aşa cum nu o face nici în cazul germanului Sacha Zverev, semifinalist la Australian Open - de origine rusă, tatăl său reprezentând în trecut URSS în competiţii internaţionale, inclusiv în Cupa Davis. Sofia nu are parte de două fan-base-uri, iar, pentru moment, aşa cum vom descoperi în rândurile următoare, nici în Statele Unite nu se bucură de prea multă atenţie.

Similitudinile cu Amanda Anisimova continuă: Sofia Kenin a fost îndrumată spre tenis de tatăl său, care i-a rămas antrenor până în prezent, fiind constanta în pregătirea ei. Încă de la cinci ani însă, o amprentă importantă asupra formării sale şi-a pus şi reputatul antrenor american Rick Macci (acum în vârstă de 65 de ani, membru al Hall of Fame-ului tenisului american începând cu 2017). Şapte ani a ajutat-o Macci pe Sofia Kenin, răsfrângând asupra ei întreaga experienţă acumulată de-a lungul unor colaborări de succes cu viitori mari campioni americani: Andy Roddick, Jennifer Capriati, Maria Şarapova sau surorile Williams.

Sofia Kenin: promisiune încă din perioada junioratului

Soafia a impresionant mereu prin uşurinţa cu care a atacat mingea devreme, luând mereu mingea în urcare, spune Macci, antrenor care i-a prevăzut o ascensiune rapidă în Top 10 şi care, în ciuda faptului că Sofia are doar 21 de ani, vine mai târziu decât se preconizase. Macci spunea despre Sofia: „este singura jucătoare pe care am văzut-o să aibă un talent la fel de mare ca Martina Hingis“.

Sofia era la vârsta la care cei mai mulţi copii încep şcoala primară când se antrena cu Anna Kournikova, Jim Courier sau Venus Williams. Aşa cum a făcut şi recent retrasa Caroline Wozniacki, Kenin a început să joace primele sale ITF-uri, la senioare, înainte chiar de a se afirma în Grand Slam-uri ca junioară. Daneza debutase în circuitul senioarelor la 15 ani, pentru ca apoi, la 16 ani, să triumfe la Wimbledon. Kenin jucase primul meci ITF ca senioară, la dublu, în ianurie 2013, la două luni după ce împlinise 15 ani, iar în martie 2015 câştiga primul trofeu - de finalistă, ca senioară, tot la dublu. Începând cu 2011, Statele Unite au dat opt campioane în Grand Slam-uri în proba de simplu a junioarelor. Sofia Kenin nu s-a numărat printre ele, însă cu o finală la US Open 2015, şi-a câştigat un wildcard pentru tabloul senioarelor din partea USTA.

Sofia Kenin a progresat, însă nu în ritmul în care o făcuseră alte talente din SUA. Iar progresul mai lent nu i-a asigurat statutul de star, aşa cum s-a întâmplat cu alte fete.

Sofia Kenin: injusteţea de a fi fost lăsată în afara luminiii reflectoarelor.

Tennis.com a stat de vorbă cu tatăl şi antrenorul Sofiei, Alex Kenin, după victoria fiicei sale în faţa lui Cori Gauff, în optimi. Diferenţa dintre cele două: şase ani. Însă cu greu Sofia Kenin ar putea fi numită o jucătoare matură.

Sofia Kenin a terminat sezonul 2019 în Top 4 ca număr total de victorii, cu 49 de meciuri câştigate - inclusiv la Serena Williams, Bianca Andreescu, Ashleigh Barty, Elina Svitolina, Victoria Azarenka şi Naomi Osaka.

„O învingi pe Serena Williams? Ce mai, poţi să mori fericit. E ireal. Dar s-a întâmplat. Cred că de acolo şi-a luat multă încredere. Cori Gauff e o fată bună, joacă bine, dar cred că ar fi corect ca entuziasmul să fie proporţional cu reuşitele. Te uiţi, prin comparaţie, la ce a reuşit fata mea şi realizezi că, comparativ cu câtă atenţie primeşte, a reuşit mult mai multe. Ar fi corect să fie aceeaşi preocupare pentru realizări similare“, a declarat Alex Kenin.

Prima mare victorie a Sofiei venise în 2018, când a depăşit-o pe Caroline Garcia, trecându-şi în CV prima victorie versus Top 10. A jucat două semifinale WTA, la Mallorca şi în Quebec. Cât despre 2019... a luat trei trofee, la Hobart, Mallorca şi Guangzhou, legând şi victorii imense în turnee de prim rang:

  • 6-4, 4-6, 7-5 cu Azarenka, la Acapulco
  • 6-4, 3-6, 7-5 cu Bianca Andreescu, la Acapulco
  • 6-7(2), 6-3, 6-4 cu Madison Keys, la Roma
  • 6-2, 7-5 cu Serena Williams, la Roland Garros
  • 1-6, 6-1, 6-3 cu Elise Mertenes, la Mallorca
  • 6-4, 4-6, 6-2 cu Anastasija Sevastova, la Mallorca
  • 6-7(2), 7-6(5), 6-4 cu Belinda Bencic, la Mallorca
  • 6-7(5), 6-3, 6-4 cu Ashleigh Barty, la Rogers Cup, Toronto
  • 7-6(2), 6-4 cu Elina Svitolina, la Rogers Cup, Toronto
  • 6-3, 7-6(3) cu Elina Svitolina, la Cincinnati
  • 6-4, 1-6, 2-0 cu Naomi Osaka, la Cincinnati
  • 6-7(4), 6-4, 6-2 cu Sam Stosur, la Guangzhou
  • 6-0, 2-6, 6-2 cu Garbine Muguruza, la Beijing

Să nu uităm nici meciul fabulos contra Simonei Halep, de la Australian Open, tranşat cu greu de româncă, 6-3, 6-7(5), 6-4. În 2020, Kenin îşi ia o mare revanşă pentru dezamăgirea trăită la Melbourne în meciul cu Halep. Şi obligă pe toată lumea să vorbească despre EA. O fată născută la Moscova, crescută în SUA, în care USTA a investit mult, o fată care a renunţat la şcoală - învăţând pe apucate acasă, o fată cu voinţă de fier, care nu renunţă niciodată pe teren, o fată care sărbătoreşte victoriile cu patosul lui Lleyton Hewitt, o fată care a dus în SUA premiul WTA pentru „Most Improved Player“ pentru prima dată de la Serena Williams încoace, o fată care are joc versatil, care joacă agresiv, dar care nu a fost ridicată în slăvi - până acum.

Sofia Kenin preferă numele Sonya - un alint uzual în Rusia. Dar vrea recunoaşterea în Statele Unite şi pentru Statele Unite. Deja a obligat lumea să îi afle povestea.

6-0, 2-6, 6-2 este scorul cu care Sofia Kenin a câştigat singurul meci direct jucat până acum împotriva spaniolei Garbine Muguruza

3 din 4 este media impresionantă de mingi de break apărate la Australian Open de Sofia Kenin, peste media generală a turneului, aşa cum relevă statisticile oficiale Infosys

Kenin a câştigat 80% din punctele cruciale jucate cu primul serviciu la Australian Open 2020 (mingi de break, puncte la egalitate sau puncte decisive în tiebreak). De asemenea, Kenin a câştigat mai mult de 50% din punctele de peste cinci lovituri.

40 WTA este poziţia ocupată în acest moment de Sofia Kenin la dublu

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite