Stoichiță încearcă să se împace cu fanii invocând statistica

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Stoichiţă
Mihai Stoichiţă

Negru de supărare, Mihai Stoichiță a explicat eșecul Stelei, în meciul cu FC Vaslui (0-1), printr-un ghinion. ”Antrenorul ultimului trimestru” al echipei bucureștene spune că fanii vor gândi altfel când vor vedea statistica meciului.

Stoichiță contrazice astfel o teorie din fotbal care spune că rezultatul final rămâne peste timp, nicidecum ceea ce s-a întâmplat pe teren. "Nu am fost exacți la finalizare. Nu este însă nimic pierdut. Trebuie să jucăm ca să ajungem sus. Ghencea este un loc pretențios. Nu mă miră reacția suporterilor, însă poate că vor avea altă părere când vor observa datele statistice ale meciului", a declarat antrenorul Stelei la GSP TV.

Acest eșec este cel dintâi din al treilea mandat al lui Mihai Stoichiță la Steaua. Suporterii i-au cerut demisia la final, scandând numele lui Marius Lăcătuș.

Roș-albaștrii au dominat prima repriză, însă steril, fără a amenința cu adevărat poarta adversă. După pauză, Wesley a reușit să înscrie cu o lovitură de cap, de la zece metri (min. 59), după ce ratase de puțin ținta cu șapte minute înainte.

Steaua a avut o mare ocazie în minutul 88, când mingea șutată de Mihai Costea, din unghi de 45 de grade, a fost deviată de portarul Borjac. În ultimul minut al timpului regulamentar de joc, Tătărușanu a ieșit din careu, a comis două gafe lângă Sânmărtean, dar Temwanjera n-a putut trimite în poartă de la centrul terenului balonul dejat aiurea de portarul Stelei.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite