"ştiinţa", resuscitată de Fane Stoica

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marius Popeangă

După o serie de rezultate dezastruoase, oltenii şi-au revenit în deplasarea de la Urziceni, obţinând a doua victorie în campionat, prin care au părăsit, cel puţin în acest moment, zona retrogradării.
Universitatea Craiova a început partida de la Urziceni la fel de bine cum a făcut-o şi la Bistriţa, în etapa a 6-a, când a înscris în debutul meciului. La fel s-a întâmplat şi acum, după numai 9 minute de joc Săceanu reuşind să îl învingă pe Grigore cu un şut de chinogramă de la aproape 30 de metri. Dacă Gloria s-a răzbunat crunt pe olteni şi i-a pedepsit cu 4 goluri, altfel a decurs scenariul întâlnirii de pe terenul formaţiei ialomiţene. Gazdele au încercat să îi preseze pe olteni în propriul careu, dar experienţa lui ştefan Stoica, care a debutat pe banca "ştiinţei", a făcut ca elevii săi să se retragă controlat, nedându-le prea multe şanse atacanţilor lui Dan Petrescu.
"Juveţii" au lovit din nou la începutul reprizei secunde, după ce Epaminonda l-a faultat în careu pe australianul Baird, iar portarul Bornescu a înscris primul său gol în Liga I. După încă zece minute, acelaşi goalkeeper şi-a salvat colegii de la gol, scoţând uluitor din vinclu un şut al lui Dobre. Bornescu nu a mai putut face nimic însă în minutul 66, când Aldea a transformat lovitura de la 11 metri dictată după un fault al lui Rose şi ialomiţenii au început să spere. Atacurile gazdelor au atins paroxismul cu 2 minute înainte de final, când Negoiţă a nimerit bara, numai că aceasta a fost ultima zvâcnire a Urziceniului, care a pierdut pe teren propriu prima întâlnire cu Dan Petrescu la timonă.

Unirea - Univ. Craiova 1-2(0-1)
Au marcat: Aldea ("66 - penalty) / Săceanu ("9), Bornescu ("48 - penalty)
Unirea: C. Grigore - Epaminonda (Leandro, "49), Rohat, Jovanovic, Filatov - Dobre, Cr. Constantin (Cr. Vlad, "55), Negoiţă, Pojer - Costescu, Aldea (Odoroabă, "67). Antrenor: Dan Petrescu.
Universitatea: Bornescu - Gărgălie, D. Stoica, Mitchell - Dănănae, Dina (A. Ionescu, "83), Săceanu, Gârlă, Rose - Pârvu (Găman, "93) Baird (Fl. Costea, "78). Antrenor: ştefan Stoica.
Arbitri: Ovidiu Haţegan - Ionel Popa, Iulian Radu.
Stadion: Unirea; Spectatori: 5.000.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite