Steaua '86, o echipă dezbinată. Bumbescu lansează un atac furibund la antrenorul Ienei: „La echipa aia şi paznicul de la poartă antrena. N-a ajutat pe nimeni“

Fostul jucător stelist Adrian Bumbescu consideră, la 30 de ani de la câştigarea Cupei Campionilor Europeni de către Steaua, că fotbaliştii din acea generaţie ar trebui să fie mediatizaţi la fel ca Nadia Comăneci, Ilie Năstase sau Gheorghe Hagi.

Redăm o parte din interviul acordat de Adrian Bumbescu agenţiei news.ro, cu ocazia aniversării a 30 de ani de la momentul în care Steaua a cucerit Cupa Campionilor Europeni. 

Reporter: Bună ziua domnule Bumbescu. V-aţi întors din Belgia, ce aţi vizitat în Bruxelles?

Adrian Bumbescu: Am fost invitaţi de către un europarlamentar la Bruxelles în vizită. Ne-am întâlnit cu câţiva europarlamentari români, cu câţiva străini. Am vorbit în general despre problemele sportului românesc. Au fost şi Vasile Stângă, Cătălin Geru, de la hochei, Radu II şi Bărbulescu. Am vorbit despre problemele sportului românesc, despre fotbalul juvenil, despre ce se întâmplă cu fotbaliştii care au o viaţă bună şi apoi se întâmplă ce se întâmplă. Apoi, a doua zi, am fost la Anderlecht, am fost foarte bine primiţi de preşedinte şi mai mulţi oameni de fotbal de acolo. Ne-am adus aminte de semifinala din 1986. Ne-am adus aminte de Scifo şi de Van den Bergh.

Reporter: Vă vine să credeţi că au trecut 30 de ani de la finală?

Adrian Bumbescu: Mie nu-mi vine să cred. Nu pot crede aşa ceva, dar asta e, timpul trece. Am rămas cu amintirile, cu plăcerea pe care am trăit-o atunci. În rest, parcă suntem neobservaţi, aşa. Nu ai niciun beneficiu, nimic. Nu se face nimic. Există indemnizaţii în toate ramurile, numai în fotbal, nu. La noi ca la nimeni. Uite, Bălan a murit de focul rentei. Eu cu Lucică vorbeam la două zile şi mă întreba dacă ştiu ceva, dacă ne-o face şi nouă. El a murit de focul rentei, asta este.

Reporter: Credeţi că România v-a recompensat pe măsura performanţei obţinute atunci?

Adrian Bumbescu: Toate gloriile au fost prinse în aparatul de conducere al echipei din care au făcut parte, numai noi am fost atât de uşor îndepărtaţi. Mai spunea cineva înainte că dacă au ieşit din grupe ar trebui să li se facă statuie. Dar nouă ce trebuia să ne facă? Ar fi trebuit să fim mediatizaţi, să fim cum sunt Nadia Comăneci cu Ilie Năstase şi cu Gică Hagi. Unii ar fi trebuit să fie scouteri la Steaua, dar la noi nu contează valorile. După ce mor, câteva zile se spune «Vai săracul» şi atât. Aşa se întâmplă.

Reporter: Voiam să vă întreb, după finală, domnul Ienei a spus că aţi fost recompensaţi cu 15-20.000 de lei şi cu un Aro, mai ştiţi ce...

Adrian Bumbescu: Asta ştie domnul Ienei, dar nu e adevărat. Domnul Ienei să-şi vadă de treaba lui, că la echipa aia şi paznicul de la poartă antrena. Domnul Ienei trebuia să ne facă rente, dar când a fost secretar de stat  a spus că ne jigneşte dacă ne face rente. El ar fi trebuit să vorbească mai mult de echipă, că a fost mereu între ciocan şi nicovală. Dar niciodată nu a ajutat pe nimeni domnul Emeric Ienei.

Reporter: Credeţi că ar fi putut să vă ajute mai mult în acea perioadă?

Adrian Bumbescu: Foarte mult. L-am întrebat de ce am jucat doar trei meciuri în preliminariile Campionatului Mondial (n.r. – CM din 1990, când selecţioner era Emeric Ienei), că aveam 30 de ani şi puteam... Eram titularul echipei Steaua atunci, în 1989. Nu-şi mai aduce aminte ce s-a întâmplat atunci până la Campionatul Mondial. M-a terminat pur şi simplu ca om atunci. Au venit Săndoi, Popescu. Ştiu că am scos de pe linia porţii în minutul 88, să vă uitaţi la reluări, la meciul cu grecii (n.r. – meciul Grecia – România, scor 0-0, din 1989, din preliminariile CM 1990). Nu ne mai calificam nici dacă băteam cu 25-0 pe Danemarca. Asta mi-e recompensa? Uite aşa îi îndepărtăm pe oameni. Că e greu să te uiţi în ochii omului când greşeşti. 

Reporter: Dintre colegii colegii dumneavostră ştiţi dacă unii o duc greu din punct de vedere financiar?

Adrian Bumbescu: Eu nu o duc greu deloc, sunt antrenor de copii şi juniori la CSA Steaua, dar asta e realitatea. Bărbulescu o duce mai greu, Pistol, nu ştiu, Radu II e şi el antrenor, dar nu ştiu cum o duce. Mai sunt câţiva. Bălan a dus-o greu. Dar nu e vorba numai de fotbal, că am mai făcut şi noi nişte studii, mai sunt unii care mai au o pensie militară, dar asta este...

Reporter: Dar după finală, nu aţi primit nicio recompensă?

Adrian Bumbescu: Nu am primit niciun ban domnule. Nu am primit niciun ban. Ne-a dat Valentin Ceauşescu câte 500 de dolari acolo. Ştiu că i-am cumpărat eu cărucior lui fiu-meu de acolo, că era mic. Nu am primit niciun 20.000 de lei. Ce naiba! Şi am primit un Aro şi un video peste şapte luni că am avut un turneu.

Reporter: Cum aţi petrecut la Bucureşti?

Adrian Bumbescu: Acolo a fost mai ceva ca la Revoluţie. Nu se vedea în partea cealaltă. A fost frumos, venea lumea să te atingă şi noi eram nişte speriaţi. Noi nu prea eram conştienţi de ceea ce s-a întâmplat. Noi eram cu vria aia: «hai să jucăm, hai să câştigăm, să iasă bine». Aşa, în timp realizezi ce s-a întâmplat, pe loc nu prea realizezi. «Hai să vedem ce a cumpărat ăla, hai să luăm bomboane la copii», asta era principalul. Dacă intram într-un mall cum avem noi acum, spuneam «Aoleo, ce au făcut ăştia aici, băi, frate?» Eram sălbatici. Serios. Ne gândeam unde să schimbăm valută, unde să o pitulăm, «hai să nu ne vadă, hai să luăm video». Asta era vremea.

Reporter: Mai ştiţi cu ce aţi venit atunci de la Sevilla?

Adrian Bumbescu: Păi cu ce să vin, cu dero, cu blugi, cu cărucior sport la copil, la băiat, cu din astea pe care nu le găseam în ţară atunci.

Reporter: Despre relaţia cu Valentin Ceauşescu ce îmi puteţi spune, cum era ca apropiat al echipei?

Adrian Bumbescu:  A fost o relaţie extraordinară, chiar dacă nu ne-a ajutat foarte mult. Dar era un fanatic al fotbalului ca să zic aşa, venea după noi în cantonament, ne trezeam cu el la Forban. Era singurul care credea că o să ajungem sus de tot, în finală. Noi credeam că ne ia la mişto. Îi spuneam «Hai, dom’le, termină cu glumele astea». Nu eram aşa încrezători. El a crezut tot timpul în noi. Făceam pariuri cu cine picăm la tragerea la sorţi, eram la Forban, că acolo ne petreceam tinereţea.